Dările de altădată, în „Historia” de ianuarie
În contextul în care noile taxe ne ocupă gândurile și discuțiile de zi cu zi, vă invităm să descoperiți când și cum au apărut primele impozite în Țările Române, sub formă de fumărit, stupărit, cotărit. Dosarul de luna aceasta prezintă modul în care ne priveau francezii la 1900, cu ocazia Expoziției Universale de la Paris. Începând de mâine, 15 ianuarie, „Historia” poate fi găsită la toate punctele de vânzare a presei, dar și online, pe platforma paydemic.
„Mai des cu clondiru’... Dar mai rar cu biru’... că nu mai poate ţara“ era un îndemn al boierilor către Dimitrie Cantemir, consemnat de Iacob Negruzzi într-una dintre nuvelele sale. Formularea definește relaţiile economico-feudale din acea vreme. Bazându-se pe schimburi materiale greu de cuantificat din punctul de vedere al costurilor, era aproape imposibilă stabilirea unor relaţii echitabile.
Se practica trocul, care s-a păstrat până în zilele noastre prin târguri și oboare. Singurul merit al lui Cantemir în zona legiferărilor socioeconomice a fost desfiinţarea parţială a clăcii.
Aprecierea financiară a activităţii economice era tributul dat către Poarta Otomană, care se materializa în cote de animale și grâne ce completau suma cerută, în lipsa lichidităţilor. Singurul aport bănesc era contribuţia de un galben – avea o valoare însemnată – pe care marii feudali o achitau către hasnaua domnească.
„Relaţiile feudale statuaseră într-un fel relaţiile economice și financiare, în sensul că haraciul era plătit boierilor de către clasa ţărănească în parte, adică dările boierești erau plătite în zile-muncă. Având diferite baze de impunere, acestea erau fumăritul, stupăritul și mai puţin cunoscutul cotărit (aplicat asupra produselor măsurabile cu cotul). Când aceste valori globale erau schimba- te, se aduceau la cunoștinţa clasei boierești mai întâi, printr-o citire oficială a firmanelor Sublimei Porţi, spre a fi însușite în divanuri,” notează autorul.
Mai multe despre evoluția taxelor aflați din articolul lui Sorin Anton Minea.
„Bilanțul secolului”
Expoziţia Universală de la 1900 a fost instituită prin decret prezidenţial emis pe data de 13 iulie 1892, fiind concepută ca o sinteză a vea-cului al XIX-lea, motiv pentru care a stat sub semnul bilanţului (tema generică a manifestării). La acea vreme, europenii erau absorbiţi de mistica progresului infinit, iar atmosfera de Belle Époque își avea în aceste manifestări expoziţionale una dintre cele mai expresive forme de existenţă.
România a fost invitată să participe la Expoziţia Universală de la Paris încă din 1895, dar răspunsul de acceptare a venit trei ani mai târziu.
Din 2.915 declaraţii de intenţie, au fost reţinute în final 2.146, din partea a 2.057 de expozanţi. Obiectele au fost expediate la Paris în 56 de vagoane. Aici, ele au fost expuse în cele patru pavilioane naţionale (pavilionul regal, restaurantul, chioșcul tutunului și pavilionul petrolului), respectiv opt standuri tematice.
Ce premii au luat exponatele românești și cum am fost percepuți de presa franceză? Aflați din textul semnat de Laurențiu Vlad.
Fortificaţia gotică din inima Transilvaniei
Între dealurile domoale ale Depresiunii Ciucului, în satul Cârţa – acolo unde Oltul tânăr își croiește drum printre păduri și livezi – se înalţă, de mai bine de cinci secole, un monument al credinţei și al rezistenţei: Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului”. Cu zidurile sale groase și turnul ce străjuiește satul, lăcașul pare desprins dintr-un basm al Evului Mediu, purtând pe umeri istoria unei comunităţi ce a știut să-și apere identitatea prin timpuri potrivnice.
„Ridicată între 1444 și 1720, în stil gotic târziu, biserica din Cârţa poartă amprenta unei epoci în care piatra se ridica spre cer în numele credinţei”, povestește Ciprian Plăiașu.
Prima arenă modernă de sport din România
Deschis la Bucureşti, în septembrie 1896, Velodromul Român a fost ani buni punctul zero al sportului şi distracţiei bucureştenilor. Paginile din „Historia” recuperează istoriile, faptele inedite, de pionierat, cursele importante, curiozităţile şi anecdotele din primul sezon competiţional, transportând cititorul – pe două roţi, fireşte – în atmosfera întrecerilor cicliste din epocă.
Însoţim textul de ilustraţii inedite şi publicăm în debut fotografia unei piese rare, din argint, aflate în colecţia autorului: medalia care se oferea câştigătorilor curselor în anul 1896.
Pe locuri, fiţi gata, start! La citit articolul lui Adrian Hubca.
O ieșire tropicală din Matrix
Finalul de revistă e dedicat relaxării și vacanței. George Rădulescu nu ne invită nici în America Latină, nici în cea de Nord și nici în Africa, ci în câte puţin din toate, cu încă ceva ciudat pe deasupra. „Aceasta este Jamaica, ţara tropicală care a atras atenţia întregii lumi la Jocurile Olimpice de iarnă din 1988 (Calgary, Canada), unde a participat la competiţia de bob. Tot aici s-a născut și Bob Marley, ca să facem un joc de cuvinte, poate la fel de copilăresc ca și atitudinea faţă de viaţă a localnicilor.”
Starea de spirit a jamaicanilor, înţepătoare ca mirosul unui joint de marijuana (weed, în vorbirea curentă), te conduce de la disperare la amuzament și invers, fără a lua, până la urmă, nimic în tragic, dar nici în serios. Ya man!, formula care exprimă aproape orice, de la aprobare la indignare, sintetizează de minune realitatea acestui petic de pământ din mijlocul mărilor calde.
***
La final de revistă, vă invităm să răsfoiți, cu relaxare jamaicană, recomandările noastre de filme, cărți și expoziții.
Lectură cu plăcere și cu folos!
