Cum va arăta Muzeul Comunismului din România? Dezbatere la Adevărul Live, de la 11.00
Ce-ar trebui să pună românii într-un muzeu al comunismului? Zeghele pe care le-au purtat bunicii ori peştele pe care-l păstrează părinţii pe masa din sufragerie? Irina Hasnaş-Hubbard, doctor în muzeografie, şi Florentina Niţu, prodecan al Facultăţii de Istorie, vorbesc despre proiectul IICCMER de înfiinţare a unui muzeu al comunismului, dar şi despre celelate muzee din ţară şi din Europa.
Ne permitem un exerciţiu de imaginaţie. Există fonduri pentru construirea unui muzeu al comunismului şi, mai presus de toate, există interesul autorităţilor. Abia la acest nivel, dezbaterea capătă nuanţele cele mai importante. De fapt, e vorba de o singură întrebare-umbrelă:cum să arate muzeul acesta? Cu gratii, zeghe şi temniţe? Cu LCD-uri, tablete şi jocuri interactive? Sau cu bibelouri, sticle de sifon şi telefoane vechi, din acealea cu roată? Cu „Salutări de pe litoral“?
Irina Hasnaş-Hubbard, consultant în design de expoziţii, cu un masterat în Fine Arts la Philadelphia şi doctorat în muzeografie, şi Florentina Niţu, prodecan al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti, răspund la aceste întrebări la Adevărul Live, de la ora 11.00.
Dar mai întâi, câteva exemple:
1. Casa Terorii din Budapesta, muzeu inaugurat în 2001, inspiră, după cum îi spune şi numele, teroare. Sunt ilustrate dictaturile horthyste şi comuniste. În clădiera de la bulevardul Andrassy, există un tanc sovietic, rămas pe teritoriul maghiar de la revoluţia din ’56. Pe un perete imens pe care sunt fixate 3.200 de portrete ale victimelor comunismului. În încăperi, sunt derulate imagini cu asasinatele puse la cale de extremiştii unguri, secvenţele cu copiii evrei trimişi în lagărele de concentrare, aparatura de ascultare a poliţiei secrete, ascultarea (în lift) a mărturisirii unui călău ce se pregătea pentru o execuţie. Clădirea a fost sediul Partidului Crucilor cu Săgeţi şi, mai târziu, al poliţiei politice comuniste, AVH.
2. Muzeul comunismului din Praga, inaugurat în 2001, are o altă abordare. Are, în total, 400 de metri pătraţi, închiriaţi de la McDonalds care are un restaurant chiar la intrarea în palat. Muzeul este creaţia lui Glenn Spicker, un om de afaceri american, care s-a mutat în 1992 la Praga şi a deschis mai multe baruri şi restaurante. Muzeul a fost proiectat în viziunea realizatorului de filme documentare Jan Kaplan. După „Primăvara de la Praga“, Jan Kaplan a trăit la Londra până la căderea comunismului. El a imaginat muzeul ca o tragedie în trei acte:„Visul“, „Realitatea“ şi „Coşmarul“. Sălile povestesc cronologic instaurarea comunismului, viaţa cotidiană, revolta studenţilor şi represiunea sovietică din ’68, mişcarea „Carta 77“, disidenţa şi căderea comunismului.
3. Muzeul DDR din Berlin, despre care se spune că este „Cel mai interactiv muzeu din lume“, a fost înfiinţat în 2006, de o instituţie privată. Muzeul tratează subiecte precum:STASI, cumpărăturile, produse din RDG, construcţii, familia, mass-media, educaţia, tineretul, locul de muncă, moda, cultura, timpul liber, vacanţa, partidul, statul, închisorile, economia. Exponatele de aici pot fi atinse – poţi sta într-un Trabant sau scotoci prin bucătărie sau prin camere. Poţi chiar scoate haine din dulapuri pentru a le proba. Te poţi întinde pe o canapea dintr-o sufragerie DDR-istă sau poţi roti cheia în contact la un „Trabi“, cum se zice. Muzeul DDR a fost nominalizat, în 2008, pentru cel mai bun Muzeu European al Anului. În 2010, a fost deschisă a doua parte a expoziţiei permanente (spaţiul expoziţional a fost dublat). Iar această expoziţie a fost nominalizată, din nou, pentru premiul Muzeul European al Anului 2012.
4. Memorialul Victimelor Comunismuluişi al Rezistenţei de la Sighet, spune chiar Ana Blandiana într-o amplă prezentare, „nu este mai puţin, ci mai mult decât un muzeu, prin centrul de studii el adaugă muzeului cercetarea ştiinţifică (din care, de altfel, s-a născut şi muzeul), departamentul de istorie orală (din arhiva de 6.000 de ore de înregistrări a căreia instituţia de stocare a memoriei planetei, Hoover Institution, a preluat 2.000), departamentul editorial (cu impozanta serie a Analelor Sighetşi recenta Carte a Morţilor de aproape 1.000 de pagini), expoziţiile itinerate în România şi în străinătate (cea mai importantă dintre ele fiind cea de acum doi ani de la Parlamentul European din Bruxelles). În ceea ce priveşte muzeul, el este chiar un muzeu al comunismului care, în cele mai mult de 50 de săli ale sale, prezintă etapele deconstrucţiei elementelor statului de drept interbelic, crearea instituţiilor statului totalitar, mecanismele terorii, represiunea şi rezistenţa. Este un muzeu al comunismului din România, căruia i s-au adaugat câteva săli dedicate rezistenţei la comunism în celelalte ţări din Est (Revolta de la Berlin şi din Turingia, Revoluţia din Ungaria, Primăvara de la Praga, Sindicatul Solidarność la Gdansk), precum şi sala Cronologia Războiului Rece, prezentând cadrul mondial în care s-a dezvoltat comunismul postbelic.“
