
Clădire romană descoperită de arheologi voluntari
Un grup de arheologi voluntari din Marea Britanie a descoperit o clădire romană dreptunghiulară, în orașul Bedford, aceasta fiind cea mai importantă descoperire din cadrul unui proiect care se desfășoară de 15 ani.
Obiecte antice precum țigle de acoperiș, ceramică și monede au fost găsite în cadrul Proiectului Vilei Romane din Bedford, oraș situat la nord de Londra, de când lucrările de excavare au început în 2011, informează BBC News.
Arheologul Mike Luke, care a lucrat la proiect, a declarat că cele mai recente descoperiri „pun Bedfordul pe harta Britaniei romane”.
Proiectul comunitar a fost inițiat de istorici amatori ai perioadei romane, Steven Cockings și Elizabeth Sayer, pe un teren privat. De-a lungul anilor au mai fost descoperite piatră și mortar, precum și unelte din fier.
În 2016, a fost deschisă o zonă de excavare mai mare, care a scos la iveală o încăpere cu un sistem de încălzire prin pardoseală, cunoscut sub numele de hipocaust, un zid prăbușit și dovezi că versantul dealului fusese terasat în perioada romană.
De asemenea, au fost găsite lucrări de stuc – un tip rar de ornamentație decorativă întâlnit doar în câteva situri romane din Marea Britanie, inclusiv la Fishbourne, în West Sussex.
„În anii 1980 se credea că există puține lucruri de interes legate de Britania romană în Bedford și în această parte a Văii Ouse, și că eram un fel de zonă periferică. Acum știm că ne aflăm într-una dintre regiunile centrale ale acestei provincii romane”, a declarat Steven Cockings, președintele proiectului.
El a spus că vila romană din Bedford pare a fi una dintre cele mai bogat decorate clădiri din perioada târzie a Britaniei romane.
Voluntari, în mare parte din zona Bedford, dar și din Scoția, Irlanda, de la National Highways și British Museum, s-au alăturat proiectului.
Steven Cockings a mai spus că cele mai recente excavări „au scos la iveală, în mod neașteptat, o nouă secțiune substanțială a complexului vilei noastre, într-o zonă despre care se credea că nu a fost ocupată”.
El speră că, după revenirea pe sit, informațiile vor putea fi publicate sub formă de carte, astfel încât „detaliile acestui sit de importanță națională să fie puse la dispoziția publicului larg”.
Foto sus: Steven Cockings, pe șantierul arheologic al Proiectului Vilei Romane din Bedford (© Facebook / Bedford Roman Villa Project)
Mai multe pentru tine...

















