Cine sunt autorii picturilor rupestre cu o vechime de peste 60.000 de ani din peștera Ardales din Spania?
Un grup de cercetători spanioli a confirmat, fără echivoc, faptul picturile rupestre din peștera Ardales din sudul Spaniei, cu o vechime de peste 60.000 de ani, au fost realizate de neanderthalieni.
Subiectul a stârnit vâlvă în comunitatea restrânsă a specialiștilor în preistorie în urma publicării, în 2018, a unui studiu care a atribuit neanderthalienilor aplicarea unei „vopsele” pe bază de ocru roșu pe coloanele unei stalagmite monumentale din peștera Ardales din sudul Spaniei. Ulterior, însă, fragmente de stalagmită au fost datate în urmă cu cel puțin 64.800 de ani, o perioadă în care oamenii moderni nu locuiau pe continent, informează Agerpres.
Studiul publicat recent în jurnalul științific Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), "demonstrează că aceste depozite nu sunt naturale, că sunt într-adevăr pigmenți pe bază de ocru, foarte probabil aduși în peșteră", a explicat cercetătorul Francesco d'Errico, de la Centrul Național Francez de Cercetări Ştiințifice (CNRS) și Universitatea din Bordeaux.
Mai mult, analiza acestor pigmenți a arătat că aceștia nu erau identici, ceea ce „susține ipoteza că neanderthalienii au venit în mai multe rânduri, timp de câteva mii de ani, pentru a marca peștera cu pigmenți”, potrivit profesorului d'Errico.
Cu toate acestea, acest comportament este dificil de comparat cu cel care va conduce la realizarea artei rupestre, mai recentă, de către oamenii moderni, cum este cazul desenelor din peștera Chauvet-Pont d'Arc, din urmă cu aproximativ 37.000 de ani.
„Este posibil să nu fie exact ceea ce se poate numi artă”, a declarat D'Errico, însă „locul, coloana de stalagmită și adăugarea pigmentului pe aceasta au fost importante, un comportament simbolic”.
Foto sus: Picturile pe coloanele unei stalagmite monumentale din peștera Ardales © João Zilhão, ICREA