Ceviche, un preparat culinar din Peru pe bază de peşte crud, inclus în patrimoniul UNESCO
UNESCO a anunţat că a decis să includă ceviche, un preparat culinar peruan pe bază de peşte crud marinat, pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii, informează Agerpres.
Acest preparat, care poate varia de la o regiune la alta în funcţie de tipurile de peşte utilizat, a fost consumat pentru prima dată cu peste 2.000 de ani în urmă, pe teritoriul de azi al statului Peru, potrivit unor antropologi locali.
Aflat în centrul gastronomiei peruviene, aceste fel de mâncare este preparat în zonele de coastă cu specii de peşte din Oceanul Pacific, în regiunile muntoase cu păstrăvi care provin din râuri şi lacuri, iar în pădurea tropicală cu arapaima sau tilapia crescuţi în lagune.
Există cel puţin o mie de reţete sau de modalităţi de preparare a acestui fel de mâncare pe teritoriul ţării, potrivit renumitului bucătar Javier Vargas, preşedintele Asociaţiei restaurantelor cu produse marine din Peru.
''Înscrierea este prima pentru un element din bucătăria tradiţională peruană şi recunoaşte contribuţia tuturor persoanelor implicate în lanţul de valori al acestui preparat, inclusiv a pescarilor artizanali de pe coastă, din Anzi şi din Amazonia, a agricultorilor şi a bucătarilor'', a declarat ministrul Culturii din Peru.
Includerea ceviche-ului în patrimoniul imaterial al umanităţii a fost validată de Comitetul interguvernamental de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial, reunit începând de luni în Botswana.
Preparatul manouché, ''practică culinară emblematică'' din Liban, stilul interpretativ specific operei italiene, precum şi boleroul, gen muzica din Cuba şi Mexic, au fost înscrise de asemenea pe lista UNESCO.
Mai multe pentru tine...