Cel mai vechi oraş preistoric a fost descoperit în Bulgaria
Arheologii din Bulgaria susţin că au descoperit cel mai vechi oraş preistoric din Europa. Specialiştii susţin că aşezarea fortificată, din apropierea oraşului modern Provadia, a servit drept un important centru în producţia de sare. Descoperirea din nord-estul Bulgariei ar putea avea legătură cu tezaurul descoperit de arheologi acum 40 de ani.Potrivit arheologilor, oraşul preistoric, ce a adăpostit 350 de oameni, datează din 4.700-4.200 înainte de Hristos, fiind astfel cu 1.500 de ani ani mai vechi decât civilizaţia greacă.
Rezidenţii oraşului fierbeau apă ce provenea de la un izvor din apropiere pentru a crea cărămizi de sare care apoi erau utilizate pentru troc (schimburi de produse). Sarea era un produs important la acea vreme.Arheologii bulgari au început săpăturile în acest loc în 2005. Ei au descoperit rămăşiţele unor case, mai multe gropi folosite în ritualuri, precum şi părţi dintr-o poartă şi structurile unui bastion. În apropiere a fost descoperit şi un cimitir.
„Nu este vorba de un oraş precum cele din Grecia sau Roma, sau despre aşezări medievale ci despre o aşezare din al cincilea mileniu î.e.n.”, a declarat arheologul Vasil Nikolov.
„Zidurile uriaşe ce înconjoară aşezarea şi care au fost construite din blocuri de piatră constituie o structură unică, una pe care nu am mai întâlnit-o la niciun alt sit arheologic din sud-estul Europei”, a adăugat Krum Bachvarov.
Situri similare din Tuzla (Bosnia) şi Turda (România) demonstrează că în Munţii Carpaţi şi Balcani au existat o serie de civilizaţii care minau cupru şi aur.
Sursa:bbc news