Care este secretul solidității deosebite a betonului roman?

Un studiu publicat de un grup de cercetători americani și europeni pare să răspundă la o întrebare care îi preocupă de multă vreme pe oamenii de știință. Cum au reușit construcțiile romane, de exemplu apeductele și Panteonul din Roma, să reziste atât de bine în fața trecerii timpului?

Până acum, soliditatea betonului roman era atribuită unui ingredient: cenușa vulcanică din regiunea Golfului Napoli din Italia, care era trimisă cam peste tot în Imperiul Roman pentru a fi utilizată în construcții. Însă oamenii de știință au descoperit că secretul longevității deosebite a acestor minuni ale arhitecturii este un beton capabil să se repare singur, informează Agerpres.

Cercetătorii au observat că betonul roman conține mici fragmente de un alb strălucitor, provenite din var. Inițial, s-a crezut că aceste fragmente minuscule rezultau din amestecarea deficitară a mixturii folosite la obținerea betonului sau din materii prime de slabă calitate.

Dar, examinând betonul dintr-un zid din orașul antic Privernum din Italia cu ajutorul unor tehnici de imagistică foarte avansate, oamenii de știință au descoperit că acele mici fragmente albe erau de fapt carbonat de calciu, format la temperaturi foarte înalte.

Ei au ajuns la concluzia că varul nu a fost încorporat (sau nu numai) prin amestecare cu apă, așa cum se credea până acum, ci sub formă de var nestins.

Oamenii de știință au descoperit că adăugarea acestui element conduce la obținerea unui beton capabil să se repare singur. Atunci când apar fisuri, apa de ploaie care intră în contact cu betonul produce o soluție saturată de calciu, care se recristalizează apoi în carbonat de calciu, permițând astfel acoperirea fisurilor.