Tabloul «Floarea soarelui», pictat de Vincent van Gogh, nu va mai fi expus în afara Olandei
Tabloul „Floarea soarelui”, realizat de Vincent van Gogh, operă celebră în toată lumea, nu va mai fi transportat în străinătate din cauza „fragilităţii” sale. În urma unui studiu internaţional efectuat asupra tabloului s-a stabilit că starea operei este „stabilă, însă fragilă”, a declarat Axel Ruger, directorul Muzeului Van Gogh din Amsterdam.
„Din acest motiv am decis ca «Floarea soarelui» să nu mai călătorească”, a mai adăugat Axel Ruger.
Începând cu anul 2016, tabloul realizat în urmă cu 130 de ani a făcut obiectul unei examinări detaliate, ce a fost efectuată de experţi olandezi în colaborare cu specialişti belgieni, italieni şi polonezi. La această cercetare au fost utilizate cele mai noi tehnologii pentru a colecta cât mai multe informaţii despre tablou, în special pentru evaluarea stării sale actuale şi a materialelor folosite de Vincent van Gogh.
„O concluzie importantă a cercetării este aceea că straturile de vopsea sunt stabile, însă foarte sensibile la vibraţii şi schimbări de umiditate şi temperatură. Este deci important ca tabloul să fie deplasat cât mai puţin posibil”, a explicat Ruger.
În trecut, tabloul a fost împrumutat altor muzee doar în cazuri excepţionale. Ultima sa deplasare a fost efectuată în 2014, când pictura a fost expusă la National Gallery din Londra. După examinarea efectuată de Muzeul Van Gogh, tabloul a suferit o restaurare uşoară, la jumătatea lunii ianuarie. Pictura „Floarea soarelui” (foto jos) poate fi admirată din nou de publicul larg începând din 22 februarie, la Amsterdam.