170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale jpeg

170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale

📁 Biografii
Autor: Redacția

Cel mai mare dramaturg român, așa cum îl numea George Călinescu, s-a născut în anul 1852 în Haimanale, județul Prahova. A fost primul copil al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Pasiunea sa pentru teatru s-a manifestat timpuriu, reprezentațiile teatrale ale unchiului său având o contribuție importantă. Astfel, acesta a început să urmeze cursurile la Conservatorul de Artă Dramatică, pe care însă le va abandona doi ani mai târziu, nevoit fiind să se mute la București după moartea tatălui său.

În 1879 a debutat în dramaturgie cu piesa „O noapte furtunoasă”, care a fost și aspru criticată. S-a bucurat însă de aprecierea asociației culturale Junimea. Sprijinul oferit de aceasta lui Caragiale și funcția de redactor la ziarul „Timpul”, au făcut din dramaturg ținta unor adversități. În anul 1881 acesta se retrage de la „Timpul”, însă continuă să participe la întrunirile „Junimii” unde își va exprima aprecierea pentru poeziile lui Eminescu. Cei doi se cunoșteau de pe vremea când poetul a intrat în trupa de teatru a lui Costache Caragiale. Redacția ziarului „Timpul” a fost schimbată radical de viziunea celor doi, scrie muzeograful Ioana Ilie, pe pagina de Facebook a Muzeului Memorial Cezar Petrescu.

Comedia de moravuri „O scrisoare pierdută” a fost pusă în scenă pentru prima dată în anul 1884, având un mare succes la public, s-a bucurat de 11 reprezentații în trei săptămâni. Meritele pentru această piesă i-au fost recunoscute chiar și de către detractorii săi. 

În anul 1888 Caragiale a fost numit director al Teatrului Național din București și în 1889 i-a apărut volumul „Teatru” cu o prefață scrisă de Titu Maiorescu. Colaborarea dintre cei doi a fost bazată pe respect și admirație, întinzându-se pe apoximativ 10 ani, până la retragerea definitivă a lui Caragiale din „Junimea”. Drama „Năpasta” a fost citită la Maiorescu, fiind și ultima piesă de teatru a dramaturgului. Odată cu publicarea acesteia, a avut loc și creșterea adversității față de opera sa. Piesa i-a adus lui Caragiale și un proces în instanță, fapt ce i-a produs o mare tristeţe și l-a determinat să se mute cu familia la Berlin.

 Întemeietorul teatrului comic din România, aşa cum a fost numit, I. L. Caragiale s-a născut cu puţin înainte de Unirea Principatelor Române, iar existenţa s-a a cuprins între limitele sale domnia lui Cuza, apoi regalitatea lui Carol I, găsindu-şi sfârşitul în preajma izbucnirii marelui război. Acest eveniment încheie perioada de linişte care a domnit în Europa. Eroii lui fac parte din noua societate aflată în plină ascensiune, în epoca progresului. Umorul personajelor sale, aspiraţiile, neputinţele lor, deciziile politice limitate nu fac altceva decât să satirizeze societatea vremii, aflându-se totodată în opoziţie cu ce a urmat. 

Este foarte clar că la baza operei sale se află experienţa. Înainte de a satiriza realitatea unui mediu, scriitorul i-a aparţinut acestuia. De exemplu, experienţa gazetărească este fundamentală pentru întelegerea stilului , a modalităţii de observaţie. Numele său se amestecă cu o listă amplă de publicaţii ale vremii. Această experienţă îi domină începuturile carierei de scriitor. Cel mai reuşit efect comic este atunci când parodiază stilul jurnalistic. „O scrisoare pierdută” are ca punct de plecare o înscenare de şantaj prin presă. 

Sursa: Muzeul Memorial Cezar Petrescu