150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României
Regina Maria a României s-a născut la 29 octombrie 1875, în castelul Eastwell, în comitatul Kent din Anglia, fiind fiica celui de-al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii (1837-1901), Alfred, și a Marii Ducese Maria Alexandrovna, fiică a țarului Alexandru al II-lea.
Numele ei complet a fost: Maria Alexandra Victoria, prințesă a Marii Britanii și Irlandei, alintată Missy. A fost precedată de un frate, Alfred, iar după ea au urmat alte trei fete: Victoria Melita (Ducky), Alexandra (Sandra) și Beatrice (Baby Bee), notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.
Deși mama sa era o femeie inteligentă, ea avea o viziune proprie asupra educației copiilor: „Nu-i considera deosebit de inteligenți sau talentați și făcea prea puțin ca să le îmbogățească intelectul”. A pus preț pe activitățile în aer liber și multă mișcare: plimbări, călărit, înot, tenis, patinaj.
Când Maria a crescut și s-a pus problema unui pretendent la mâna ei, regina Victoria i-a recomandat-o cu insistență vărului ei, prințul George al Angliei, viitorul rege George al V-lea. Cum mamele celor doi n-au fost de acord, planul se anulează. Un alt pretendent la mâna frumoasei Missy a fost un alt văr, pe linia rusă a familiei, Marele Duce Gheorghi Mihailovici. În cele din urmă, alesul preferat de mama Mariei a fost prințul Ferdinand, moștenitor al tronului României, din ramura Sigmaringen a familiei regale germane – Hohenzollern.
Logodna s-a realizat la Potsdam în 1892, iar cununia s-a petrecut pe 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen. Ceremonia a fost celebrată de trei ori – civilă, catolică și protestantă, urmată de un banchet în cinstea mirilor. După nuntă, aceștia au plecat spre România, iar principesa Maria a pășit pe lungul drum al unei vieți noi, într-o țară îndepărtată și prea puțin cunoscută, de la porțile Orientului.
La 15 octombrie 1893, prințesa moștenitoare, în preajma celei de-a optsprezecea aniversări, a dat naștere, la Castelul Peleș din Sinaia, unui băiat, botezat Carol, în cinstea regelui Carol I. Au urmat alți cinci copii: Elisabeta în 1894, Mărioara (Mignon) în 1900, Nicolae în 1903, Ileana în 1909 și Mircea în 1913. Ultimul a murit de febră tifoidă cu două zile înainte de a împlini patru ani și într-un moment greu pentru familia regală, care urma să se refugieze la Iași în timpul Primului Război Mondial.
O regină în război
Războiul i-a oferit posibilitatea să se afirme și să intre în conștiința românilor prin acțiunile sale, iar rezultatul final, consfințit prin Conferința de Pace de la Paris, și anume unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, a înscris-o, alături de regele Ferdinand, în istoria românilor, ca fiind creatorii României Mari.
În noiembrie 1916, familia regală, guvernul și parlamentul s-au refugiat la Iași, din cauza ocupării Bucureștiului de către trupele germane. Aici, pe frontul din Moldova, regina Maria va da măsura curajului și atașamentului ei pentru români. În spitalele Crucii Roșii sau în cele înființate de doamnele române, regina i-a îngrijit și vegheat pe soldații răniți, bolnavii de tifos și tuberculoză, a dus hrană și îmbrăcăminte familiilor din satele Moldovei și orfelinatele de copii. Regina însăși avea să spună: „Am fost alături de ei pretutindeni – în spitale, pe front, chiar și în tranșee; i-am văzut transformându-se treptat din niște oameni scheletici, pe jumătate morți de foame, în ființe omenești robuste. I-am susținut cu toată energia... Privind în ochii reginei lor, ei au jurat să stea ca un zid de pavăză în apărarea ultimei fâșii din teritoriul românesc care era încă a noastră. Mulți soldați muribunzi mi-au șoptit cu ultima suflare că pentru mine luptaseră, pentru că nu eu le eram oare casa, mama, credința și speranța?” Datorită acțiunilor sale din timpul războiului și imaginii ei, de regină îmbrăcată în uniforma de soră medicală a Crucii Roșii Române sau cea militară, a rămas în conștiința românilor ca „Regina Soldat” sau „Mama răniților”.
Recunoașterea României Mari s-a datorat în mare parte legăturilor de familie și farmecului personal al reginei Maria. În timpul Conferinței de pace de la Paris (1919), regina a întreprins o călătorie în Franța și Anglia pentru a susține cauza României, respectiv unirea din 1918. La Paris, ea a fost întâmpinată de premierul Georges Clémenceau la Palatul Élysée cu garda de onoare, iar francezii au primit-o cu entuziasm. La Londra a fost întâmpinată de vărul său, regele George al V-lea; și a purtat discuții cu Lloyd George, Austen Chamberlain și Winston Churchill: „Am prezentat nevoile și aspirațiile poporului meu. Am pledat, am explicat, am rupt nesfârșite lănci în apărarea lui. Am dat țării mele o imagine energică, vie, și mulți au înțeles și mi-au susținut eforturile, înțelegând entuziasmul care mi-a dat putere”.
Încoronarea de la Alba Iulia
În 1922, pe 15 octombrie, a avut loc la Alba Iulia, străvechea capitală a Transilvaniei, încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria, un act simbolic, care a încununat unirea tuturor provinciilor românești și a dat un plus de legitimitate monarhiei. ,,La fel de frumoasă, regina mândră, de patruzeci și șapte de ani, femeia copleșită de laudele tuturor, privește cu ochii ei albaștri acest popor, poporul său, care o aplaudă și o ovaționează de-a lungul întregului parcurs. Se află la zenit. Nimeni nu se poate măsura cu ea. Este Regina-Soare”.
După moartea regelui Ferdinand, în 1927, regina Maria se dedică supravegherii și îndrumării nepotului său, Mihai, devenit rege la 6 ani. Alături de mama acestuia, principesa Elena, regina îl însoțește pe acesta în toate împrejurările. După întoarcerea fiului său Carol și instalarea acestuia ca rege, în 1930, epoca de glorie a reginei apune definitiv, ea fiind marginalizată și izolată, atent supravegheată și fără a mai avea dreptul să se amestece în chestiunile politice.
Regina se îmbolnăvește în 1936, iar situația ei se agravează anul următor. Este consultată de nu mai puțin de 30 de medici, fără un diagnostic cert. În vara lui 1938, se afla internată la santoriul din Dresda și a cerut cu insistență să se întoarcă acasă. Pe 14 iulie a plecat cu trenul regal din Germania spre România și ajunge la Sinaia pe 17 iulie, iar pe 18 moare în Castelul Pelișor, alături fiindu-i regele Carol al II-lea, principesa Elisabeta și principele Mihai. A fost înmormântată la Curtea de Argeș, iar inima, potrivit dorinței ei, a fost depusă într-o casetă la Balcic. După pierderea Cadrilaterului, în 1940, principesa Ileana a dus caseta la Bran. În perioada comunistă, caseta a fost adusă la Muzeul Național de Istorie a României. În 2015, inima reginei a fost dusă la Castelul Pelișor din Sinaia și depusă în camera aurie, un spațiu ce poartă amprenta reginei.
Vezi mai multe fotografii pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale ale României!
Foto sus: Principii moștenitori Ferdinand și Maria alături de copiii lor principele Carol, principesa Elisabeta și principesa Mărioara (© Arhivele Naționale ale României, Colecția Documente fotografice, FI 44)
Mai multe pentru tine...
