Originile spionilor din Antichitate până în prezent
Unul din subiectele cel mai adesea trecutesub tăcere, ocultate sau manipulate ale „biografiei secrete” a spionilor a fost mediul social şi profesional din care proveneau. Situaţia se explică prin faptul că serviciile/agenţiile de informaţii, înşişi agenţii, doreau „să o rupă cu totul cu trecutul, ” deci cu originea lor, ceea ce diminua şansele identificării, găsirii „punctelor slabe”, deci a anihilării lor.
Dincolo de „legende”
Una din metodele preferate ale serviciilor de spionaj era crearea unei „legende”, deci a „fabricării” unei noi identităţi a agenţilor, care mergea până la ruperea oricăror legături cu mediul social sau familial din care proveneau.
Oricum, aducerea în discuţie a originii spionilor dă adesea posibilitatea identificării motivaţiei care i-a făcut să îmbrăţişeze această a doua profesiune ca vechime, cum s-a spus. De asemenea, o investigaţie socio-istorică a mediului originar al spionilor (din păcate prea puţin avută în vedere) poate elucida unele trăsături ale personalităţii, „stilului” lor şi chiar a „luminării” unor episoade controversate ale istoriei activităţilor informative.
De la prinţese la sclavi
Nobilii
…reprezentanţii diferitelor lor categorii, au făcut parte din categoria socială care avea cele mai multe şanse de a practica spionajul, mai ales în perioadele de început ale activităţilor informative. Integrarea lor în aceste acţiuni se explica prin dorinţa de a promova pe trepte cât mai înalte ale ierarhiei acestei categorii sociale.
PotrivitBibliei (“Cartea regilor”), Jezebel(875-843 î.C.), prinţesă feniciană, fiica lui Ethbaal, regele Sidonului, Jezebel devine o agentă a tatălui său, acceptând să aducă în Samaria spioni ai acestuia în vederea convertirii evreilor.
Deşi de origine nobilă, La Malinche (1496–1529)a fost vândută, la un moment dat, ca sclavă. După ce ajunge în anturajul lui Fernando Cortés(1485-1547), conquistadorulcare a cucerit Mexiculpentru regii Spaniei, La Malinche dobândeşte totuşi o postură privilegiată datorită relaţiilor sale cu acesta, ajungând să joace rolul de interpret, ghid, dar şi de spioană.
O soartă asemănătoare a avut o altă prinţesă, Pocohantas. Născută în 1595, ca fiică a căpeteniei populaţiei native Powhatan, a fost şi ea acuzată de relaţii prea „apropiate” cu cuceritorii englezi în persoana conducătorului grupului de colonişti, John Smith.
Întemeietorul primul serviciu de informaţii în slujba reginei Angliei Elisabeth, Francis Walsingham (1532-1590)a avut origini nobile pe partea mamei sale.
„Cea mai cunoscută dintre franţuzoaicele-spion” din a doua jumătate a secolului XVII, Louise de Keroualle(1649–1734)s-a născut într-o familie nobilă, originară din Britania, fiind ducesă de Portsmouth.
Participarea nobililor la activităţi informative şi menţine şi în Perioada modernă şi chiar contemporană.
Wenzel von Kaunitz (1711-1794), cancelar în timpul împărătesei Maria Theresa, organizazorul spionajului austriac, „cel mai informat” conducător din spionajul european, s-a născut într-o familie aristocratică.
Pe numele ei chinezesc Gioro Xianyu, prinţesa Yoshiko Kawashima (, 1907 – 1948)se naşte în Beijing, tatăl ei aparţinând unei familii manciuriene. A fost agentăpentru Japonia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind numită „Mata Hari din Orient”.
Una din cele mai eficiente agente SOE, serviciul britanic de operaţiuni în spatele frontului în timpul celui de al Doilea Război Mondial, Noor Inayat Khan (1914-1944)aparţinea unei familii princiare indiene,
Conducătorul serviciilor de informaţii franceze în perioada Războiului Rece conteleAlexandre de Marenches (1921-1995)provenea dintr-o veche familie de cavaleri cu origini normande.
Oricât ar părea de ciudat, tatăl celui care s-a aflat la conducerea KGB şi a statului sovietic Iuri Vladimirovici Andropov(1914 –1984)provenea dintr-o familie nobiliară căzăcească.
Au existat însă şi agenţi care şi-au atribuit sau le-au fost „fabricate” origini nobile de către agenţiile în slujba cărora s-ai aflat.
Atunci când şi-a început activitatea artistică la Paris, Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle)(1876-1917), deşi născută în familia unui pălărier, a pretins, între altele, că este fiica unui prinţ din Jawa.
Pentru a avea mai mult acces în protipendadă, cel care a condus cea mai amplă reţea de spioane în Perioda interbelică în Germania, în slujba Poloniei, Jerzy Ksawery Franciszek Sosnowski(1896-1942)a susţinut că este de origine nobilă, prezentându-se drept cavaler de Nalecz.
Cea care a devenit prin căsătorie prinţesa Stephanie von Hohenlohe (1891–1972), activând ca agentă pentru Germania, în Perioada interbelică şi a celui de-al Doilea Război Mondial era, de fapt, de origine evreiască pe care a reuşit să şi-o ascundă.
Sir Roger Hollis (1905–1973), director al serviciului de informaţii britanic MI5, suspectat că ar fi acţionat ca agent pentru URSS în timpul Războiului Rece, pretindea că familia sa aparţinea descendenţilor ţarului rus Petru cel Mare
În acelaşi timp, şi reprezentanţi ai păturilor sociale inferioare, persoane cu origini din cele mai modeste au fost antrenate ori au fost constrânse să participe la acţiuni de spionaj, în speranţa de a „evada” din această condiţie altfel fără prea multe perspective.
La fel şi familia lui Mary Elizabeth Bowser(1839-)care a acţionat ca agentă în timpul Războiului civil din America.
Ţăranii
...constituie categoria socială care a căpătat „şansa” de a-şi „servi patria” şi în calitate de spioni sau şefi de agenţii în perioada comunistă, în URSS şi nu numai.
Lavrenti Beria(1899–1953)s-a născut într-un mic sat din Georgia, pe malul Mării Negre.
Un alt conducător al unui serviciu de informaţii sovietic, Iakov Davtyan (1888-1938)a aparţinutunei familii de ţărani săraci
Spionul sovieticIgor Guzenko (1919-1982), spion sovietic (GRU) în Canada, defector
în timpul Războiului Rece, s-a născut într-un sat din apropierea Moscovei.
Aceeaşi motivaţie există şi pentru altă categorie socială dezavantajată social...
Proletarii
Alexander Allan Foote (1905-1958), spion pentru URSS în al Doilea Război Mondial, s-a născut într-o familie modestă de muncitori.
Michael Bettany (1950-), spion sovietic în Marea Britanie în timpul Războiului Rece, se trăgea dintr-o familie de muncitori de fabrică.
Ryszard Kuklinski (1930-2004), ofiţer polonez, agent pentru SUA (CIA) în timpul Războiului Rece, s-a născut într-o familie de muncitori, cu tradiţii catolice şi socialiste.
De la bancheri la artişti
Şi profilul profesional al mediului din care au provenit spionii şi-a avut importanţa sa în ceea ce priveşte motivaţiile integrării lor în activităţi informative şi a felului în care au acţionat.
Comercianţii, afaceriştii, bancherii
...constituie categoria socială din care în mod frecvent au provenit agenţi, poate şi datorită faptului că şi spionajul era, în ultimă instanţă, tot o…”afacere”.
Tatăl lui Pauline Cushman (1833–1893), actriţă, spioană pentru Uniune, în timpul Războiului Civil din SUA (1861–1865) era un negustor de origine spaniolă.
Sir George Mansfield Smith-Cumming (1859-1923), primul director al „Secret Intelligence Service” (SIS), se trăgea dintr-o familie de comercianţi.
Într-una din variantele biografiei sale Wilhelm Franz Canaris (1887-1945), şeful serviciului de spionaj militargermanAbwehr, arată că tatăl său fusese industriaş, director al uzinei siderurgice „Applerbecker Hütte”.
George Blake (1922-), spion pentru URSS din „Grupul de la Cambridge”, este fiul unui comerciant.
Părinţii luiGraham Greene (1904–1991), cunoscut scriitor, agent MI6 în Perioada interbelică şi a celui de-al Doilea Război Mondial, făceau parte dintr-o familie de bancheri şi oameni de afaceri, însă tatăl său a îndeplinit modesta funcţie de director al unei şcoli.
Raoul Wallenberg(1912-1947?), celcare a contribuit la salvarea a numeroşi evrei maghiari, făcea parte din o veche familie suedeză de oameni de afaceri şi bancheri.
Deşi aparţinea unei „dinastii de bancheri”, se pare căbaronul Nathaniel Mayer Victor Rotschild (1910-1990) ar fi fost agent pentru URSS.
Politicieni
Prezenţa destul de substanţială a reprezentanţilor acestei categorii în activităţi informative poate fi explicată prin convingerea care li se insuflase că spionajul constituie o şansă de a urca în ierarhia politică.
Familia Gertrudei Margaret Lowthian Bell (1868–1926), scriitoare, arheolog, agentă engleză în Orientul Mijlociu, în timpul Primului Război Mondial, a numărat numeroşi politicieni, membrii ai Parlamentului britanic.
Tatăl lui, Iuri Ivanovici Nosenko (1926–), agent KGB în SUA, defector în timpul Războiului Rece, a îndeplinit diferite funcţii politice, între care aceea de ministru.
Membru al Parlamentului britanic a fost şi tatăl agentului şi scriitorului Ian Lancaster Fleming(1908-1964)
Allen Welsh Dulles (1893–1969)a făcut parte dintr-o familie care a dat Statelor Unite personalităţi politice de prim rang:tatăl său a îndeplinit importante funcţii politice, fratele său, John Foster Dulles, a fost Secretar de Stat în timpul preşedinţiei lui Eisenhower, iar un unchi al său, Robert Lansing, a fost de asemenea Secretar de Stat, în perioada preşedinţiei lui Woodrow Wilson.
La fel se poate spune şi despre, George Walker BushJr. (1946-), şef al CIA şi preşedinte al SUA (2001-2009), al cărui tată a fost, de asemenea, preşedinte al SUA.
Spiritul „datoriei faţă de patrie”, supunerea necondiţionată la ordine, dar şi dorinţa de promovare sunt unele din motivele care au făcut ca dintre reprezentanţi ai acestei categorii profesionale să se recolteze unii din cei mai importanţi spioni.
Şeful serviciului de informaţii german în Primul Război Mondial, Walter Nicolai (1873-1948)provenea dintr-o familie de militari cu tradiţii.
„Domnişoara doctor”, Elsbeth Schragmüller (1887-1940), şefa spionajului german în Belgia în timpul Primului Război Mondial, a fost fiica unui ofiţer prusac.
Amy Pack Thorpe („Cynthia”) (1910–1963), spioană engleză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost fiica unui ofiţer de marină.
Unul din cei mai importanţi agenţi germani în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi conducător al serviciului de spionaj al Republicii Federale Germania, Reinhard Gehlen (1902-1979)s-a născut in familia unui ofiţer.
Oleg Vladimirovici Penkovski (1919–1963), colonel in serviciul militar de spionaj sovietic (GRU), spion pentru Marea Britanie în timpul Războiului Rece, a fost fiul unui ofiţer alb mort in timpul revoluţiei.
Şi tatăl lui William Egan Colby(1920-1996), conducător al serviciului de informaţii CIA al SUA a servit ca ofiţer.
Profesori
Educaţia primită de cele mai multe ori în acest mediu, relaţiile privilegiate pe care le asigura a făcut ca serviciile informaţii să prefere racolarea unor persoane cu o asemenea origine.
Tatăl Arvid Harnack (1901–1942), agent german pentru URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost profesor de istoria literaturii.
Într-o familie modestă de învăţători s-a născut Petre Constantinescu-Iaşi (1892-1977)judecat in Perioada interbelică în România pentru spionaj in favoarea URSS.
EugenCristescu(1895-1950), şef al Serviciului Special de Informaţii al României, s-a născut în familia modestă a unui învăţător de ţară
Tamara Bunke (1937-1967), spioană pentru RD Germană (MfS) în Cuba în timpul Războiului Rece, s-a aflat sub influenţa decisivă a tatălui ei, profesor de lingvistică şi un comunist militant în Argentina.
Tatăl lui Aldrich Ames (1941–), spion („cârtiţă”) pentru URSS (KGB) în CIA în timpul Războiului Rece a fost lector universitar, iar mama sa profesoară de colegiu.
Funcţionari
Dorinţa de promovare în „ierarhia birocratică”, care le era insuflată din copilărie „urmaşilor” acestei categorii profesionale, i-a adus adesea în rândurile „armatei secrete”.
Alfred Redl (1864–1913), colonel în armata Austro-Ungariei, spion pentru Rusia, în preajma Primului Război Mondial, provenea dintr-o familie de modeşti funcţionari.
St. John Philby, tatăl spionului pentru URSS, membru al „Grupului de la Cambridge”
Tatăl lui„Kim” Phliby (1912-1988), spion din „grupul de la Cambridge”, St.Johna avut o biografie „bogată”, între altele activând în „Indian Civil Service”.
Preoţi, teologi
La prima vedere, faptul că acest mediu a furnizat destul de mulţi spioni pare oarecum paradoxal, dar să nu uităm că în interiorul său era cultivat şi spiritul datoriei faţă de stat, ca şi acela că el asigura un „capital” de relaţii apreciabil.
Karl Ludwig Schulmeister (1770–1853), cel mai importrant spion al lui Napoleon în Austria, era fiul unui preot evanghelic
AtâtIosif Visarionovici Stalin(1878-1953), cât şi Lavrenti Pavlovici Beria(1899-1953), şef al NKVD şi al aparatului poliţienesc al URSS, erau originari din Georgia şi proveneau din familii cu tradiţii…ortodoxe.
Mihail Moruzov(1885-1940)şeful Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române în perioada 1924-1940, s-a născut într-o familie de cazaci, tatăl său fiind preot.
Fizicianul englez, „spion atomic” pentru URSS, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi al Războiului Rece Klaus Fuchs (1911–1988)a fostfiul unui teolog evanghelic de la Universitatea din Leipzig.
Una din cele mai imprtante spioane americane pentru URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial Elisabeth Bentley (1906–1963)s-a născut într-o familie cu tradiţii religioase.
Fiu al unui capelan a fost şi Anthony Blunt (1907–1983), istoric de artă, spion pentru URSS din „grupul de la Cambridge” în timpul Războiului Rece.
Artişti
Există multiple motive care au făcut ca din acest mediu să provină de asemenea agenţi din cei mai preţuiţi:dorinţa de afirmare şi pe „scena”, adesea internaţională, a spionajului, o anumită înclinare spre disimulare, dar şi dorinţa de aventură.
Vestitul amorezGiacomo Casanova cavaler de Seingalt (1725-1798), ocultist, scriitor, spion veneţian pentru Franţa s-a născut într-o familie de actori din Veneţia care ducea o viaţă nomadă, „aventuroasă”.
Mama cunoscutei actriţe Hedy Lamarr(1913-2000), care şi-a pus invenţiile la dispoziţia Aliaţilor in timpul celui de al Doilea Războin Mondial, a fost o cunoscută pianistă.
Tatăl lui Edithvon Coler (1895-1949), agentă germană în România în timpul Perioadei interbelice, a fost un pictor de succes.
Un „poet frustrat” a fost tatăl lui Ivor Porter (1913-2012), agent englez în România în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
Iuri Krotkov (1917-1982), scriitor, regizor, agent pentru KGB, defector în timpul Războiului
Rece, a aparţinut unei familii de artişti. Tatăl său a fost pictor, autor al portretului oficial al lui Beria,
ar mama-actriţă.
Mama scriitorului Ernest Miller Hemingway(1899-1961), care a acţionat ca agent benevol pentru SUA în al Doilea Război Mondial, a fost muziciană.
„Tradiţii comuniste”
Ideologia în care erau educaţi reprezentanţii acestui mediu îi făcea pregătiţi să accepte orice sarcină trasată de „partid”, motiv pentru care au devenit unii din cei mai de nădejde, adesea fanatici practicanţi ai activităţilor informative.
„Activiştii”
Elizaveta Iulievna Zarubina (Lisa Rozensweig) (1900-1987), “spioană atomică” sovietică în SUAîn timpul Războiului Rece, aparţinea unei familii cu tradiţii revoluţionare. Se înrudea cu Ana Pauker, iar fratele ei a făcut parte din Partidul Comunist din România.
Markus Johannes Mischa Wolf (1923 – 2006), şef al serviciului de informaţii al RD Germane STASI, a făcut parte dintr-o familie proeminentă a lumii comuniste:tatăl său, Friedrich Wolf, fizician, a fost unul din cei mai importanţi scriitori din RD Germană, iar fratele său, Konrad, a fost un cunoscut realizator de film.
Tatăl luiGevork Andreevici Vartanian (1924-), agent sovietic în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost de asemenea spion în Persia în Perioada interbelică.
Oleg Danilovici Kalughin (1934–), general KGB, agent în SUA, disident, în timpul Războiului Rece, este fiul unui ofiţer NKVD.
Aşadar originea, mediul social din care proveneau spionii a jucat un rol deosebit de important în viitoarea lor carieră, la care se adaugă desigur, cum se ca vedea, şi viaţa lor de familie.