Vulcanii noroioşi – Pâclele Mici, Mari şi Pâclele Beciu ale Buzăului, remarcabil fenomen natural
Obiectiv turistic mult frecventat şi probabil cel mai vestit monument geologic din România, Vulcanii noroioşi de la Berca, judeţul Buzău, sunt un remarcabil fenomen natural şi o sinteză a geologiei şi tectonicii Subcarpaţilor de Curbură.
Vulcanii noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici au fost descoperiţi de francezul H. Cognand, în 1867, cu ocazia unor prospecţiuni petroliere. În anul 1924, această zonă a fost declarată rezervaţie naturală.Vulcanii noroioși de la Pâclele Micireprezintă o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN-rezervație naturală, tip botanic și geologic. În acest loc arid se întâlnesc o serie de plante deosebite, unice în România, caracteristice zonei central-asiatice şi nu climatului temperat din ţară:nitraria schoberi şi obione verrucifera. Sunt plante halofile (trăiesc într-un mediu sărat) şi sunt protejate prin lege.
Dar ce sunt “vulcanii noroioşi”?
“Vulcanii noroioși”sunt formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul care ajunge la suprafață este rece, provenind din straturile de argilă.
“Vulcanii noroioşi au avut un rol important în apariţia vieţii pe Pământ sau chiar pe alte planete”
Vulcanii noroioşi sunt forme de manifestare care au semnificaţie geologică mult mai profundă. Cercetările recente de filogenie moleculară arată că aceştia ar fi avut un rol important în apariţia vieţii pe planeta noastră. Sau chiar pe alte planete. Cercetări şi lucrări publicate de NASA în 2010 demonstrează că vulcanii noroioşi se manifestă şi ca un fenomen cosmic.
Vulcanii noroioşi nu sunt rari pe Pământ. Au fost identificaţi câteva mii de vulcani noroioşi concentraţi în circa 40 de regiuni. Doar 10% sunt vizibili, fiind pe arii continentale, restul sunt submarini. În Azerbaidjan şi în regiunea caspică se află unii dintre cei mai mari, cu conuri ce au diametre de 1-2 kilometri şi adâncimi de până la 600 de metri!
Prin comparaţie, Pâclele Mari şi Pâclele Mici, de la Berca – Buzău, sunt nişte “pitici”, însă, paradoxal, poate tocmai acesta este avantajul lor:nu trebuie să zbori la mare altitudine sau să străbaţi mari întinderi ca să le vezi. La nord de Buzău, pe o şosea ce şerpuieşte printr-un peisaj prietenos, se ajunge după nici o oră la cele două principale areale unde bolborosesc „pâclele“, aflate la o înălţime de 341 m si întinse pe o suprafaţă de 16, 5 ha. Contextul geologic de la Berca este tipic pentru acest gen de fenomen:în axul unui anticlinal, s-a format o depresiune orientată nord-sud, lungă de 18 km şi despicată axial de o falie. Pe această falie vin din adâncime, posibil de la peste 3.000 de metri, emanaţii de metan. Ne convingem dacă apropiem o flacără de o bulă de noroi care se sparge:se va produce o scurtă flamă albăstruie.
Odinioară regiunea a fost foarte bogată în petrol. În perioada interbelică concura prin volumul extras cu Valea Prahovei, deci în acel timp era una dintre cele mai productive zone petrolifere din lume. Petrolul din Subcarpaţii Buzăului avea şi o calitate deosebită, fiind sărac în parafină. Prezenţa sa la mică adâncime a făcut posibilă extragerea, încă pe la 1517, prin simple gropi numite „păcurariţe“, după cum menţionează un document, iar pe la 1925 a funcţionat la Sărata-Monteoru o „mină de petrol“ – o exploatare prin galerii în loc de sonde. Noroiul vulcanilor aduce din adâncime mici cantităţi de hidrocarburi şi sare, precum şi fragmente de roci sedimentare şi fosile de organisme din Miocen.
În urmă cu două secole, disputa privind originea rocilor a împărţit lumea geologilor în plutonişti, care credeau că rocile s-au format din lave zămislite în adâncurile fierbinţi ale Pământului, şi neptunişti, ce considerau că toate rocile au fost produse prin sedimentare în mări. După cum s-a văzut, aveau dreptate şi unii, şi ceilalţi. Fiind asociaţi cu sedimente marine, cu petrol şi emanaţii de gaze, vulcanii noroioşi au fost lăsaţi în împărăţia lui Neptun, spre deosebire de vulcanii cu lave fierbinţi, atribuiţi lui Pluto.
