image

Vara, la Brides-les-Bains

Vara, la Brides-les-Bains, o comună de 400 de locuitori din sud-estul Franței, în departamentul Savoia, viața se învârte în jurul apelor termale și al mâncării (cu un asterix: Label Diététique, vă povestesc). Pensionarii francezi vin aici la cure de ape termale de trei săptămâni, subvenționate de stat, cum se duc ai noștri la Călimănești-Căciulata, la Techirghiol, la Sărata Monteoru sau la Otopeni, la „Ana Aslan”...

Sunt similarități, desigur, dar și multe, multe diferențe: suntem în miezul Alpilor francezi, la Brides-les-Bains, cu vedere la Masivul Le Grand Bec (3.398 m), la doi paşi – cu gondola – de Méribel, faimoasa stațiune de schi din nu mai puțin faimoasa regiune Les Trois Vallées, cel mai mare domeniu schiabil din lume.

image

Suntem înconjuraţi de sumedenie de trasee montane, mai douce, mai antrenante, în funcţie de forţe şi de energie, anturaţi într-o bogăţie de activităţi pe care le propune comuna celor veniţi la băi (pilates, stretching, silvoterapie, „nordic walking”, acordeon și cântece și dans în Pavilionul Haussmann din Parcul Termal, festivaluri tematice diverse – la Brides, aproape că e săptămâna şi festivalul), dar, mai ales, într-un regim alimentar aparte, sub pălăria unei denumiri și a unui stil la care s-au raliat mai toate hotelurile și restaurantele din comună: Label Diététique.

La trouvaille/găselniţa

Label Diététique e marca înregistrată a localităţii, „la force de Brides”, aşa cum repetă primarul Bruno Pideil, pe care îl întâlnim într-o miercuri seară la unul dintre restaurantele din localitate – „iar miercurea, la Brides, restaurantul acesta oferă numai meniu vegetarian”. E regulă deja înstăpânită: o dată pe săptămână, fiecare restaurant din localitate care funcţionează sub eticheta Label Diététique propune meniu vegetarian celor care îi trec pragul. 

image

Aceasta e găselnița la Brides: cure de ape termale pentru sumedenie de afecţiuni şi mâncare dietetică, să te ajute să rămâi sănătos, ba chiar să pierzi şi kilograme, dar să nu te facă să urăşti mâncarea sau, Doamne fereşte, să te ridici de la masă flămând. Ne confirmă zâmbind o româncă de la masa alăturată – ne-a auzit vorbind și ține să ne povestească: trăiește cu soțul de 30 de ani la Strasbourg și acesta e al doilea an în care vin împreună la Brides, „suntem în ultima zi aici, dar mai venim și la anul. Am slăbit câteva kilograme, dar am slăbit plăcându-ne mâncarea”.

E un efort uriaș în toată treaba asta, zice primarul. Că e nevoie să asiguri nutrienții, să oferi cantități echilibrate din fiecare, dar, foarte important, să nu lipseşti omul de plăcerea mâncării. Ştie ce spune Bruno Pideil: acum e primar, dar la bază e bucătar şi a lucrat în multe locuri în industria hotelieră şi de gastronomie, în Franţa şi în străinătate, înainte de a ajunge la Brides.

Iată: la restaurantul Les Cerisiers al Hotelului Amélie, împreună cu nutriţionişti şi dieteticieni, „întotdeauna cu ei”, au fost create nu mai puţin de 42 de meniuri: 21 de prânz, 21 de cină – câte un set pentru fiecare zi a unei cure integrale, de trei săptămâni, la băi. La băi şi la mâncare sănătoasă, căci, citind meniurile acestea (dietetice), îţi cam lasă gura apă... Poftiţi exemple, la întâmplare – le păstrăm în franceză, pentru un plus de savoare.

Săptămâna 1, vinerea, la prânz: aperitiv – Rillette de poissons & salade verte; fel principal – Médalion de veau, basse température; garnitură – Poêlée de pleurottes et tomate cerise; desert – Baba au rhum; iar la cină: aperitiv – Croustillant à la tomate et basilic; fel principal – Filet de dorade & sauce vierge; garnituri – Fagot de haricots beurre au lard; Pommes boulangères; desert – Mousse au chocolat

Săptămâna 2, duminica, la prânz: aperitiv – Crémeux de petit pois et chantilly au curcuma; fel principal – Emincé de magret de canard; garnituri – Tomates provençales; Gratin dauphinois; desert – Tarte aux pommes; la cină: aperitiv – Mosaïque de poireaux; fel principal: Filet de plie persillé; garnituri – Flan de légumes; Tagliatelles; desert – Crème caramel

Insistăm: Label Diététique e creaţia şi inovaţia comunei Brides-les-Bains, născută aici, în 2013, ca să ofere plusvaloare curelor de ape termale. Unsprezece ani mai târziu, e anunţată în ferestrele a zece restaurante din localitate în timpul sezonului de băi. Atestând un mod de a găti inovator, echilibrat şi savuros, se sprijină pe nu mai puţin de 73 de criterii obligatorii a fi îndeplinite, controlate periodic de dieteticieni. „Ca să mergi la restaurant cu ochii închişi.” Nici mai mult, nici mai puţin.

Lăcrămioara de la Iaşi

Altă zi, alt restaurant, aceeaşi pălărie a etichetei dietetice – şi un peşte gătit divin, învelit în straturi lungi, subţiri, de dovlecel, cu felii crocante de cartofi mov alături. Ce mai, o simfonie! Suntem la Le Val Vert, restaurantul Hotelului Altis, şi nu ştim cine a fost personajul principal al admiraţiei noastre pe parcursul serii... Mâncarea ca atare? Chef Jean-Pascal Laugier, pe care l-au complimentat toate comesenele pentru meniul dietetico-delicios? Chelnerul, care ne-a strecurat felii de baghetă şi pătrăţele de unt sărat la aperitiv, dar şi o cupă de îngheţată pe lângă Crème caramel? Sau Lăcrămioara, fata noastră de la Iaşi, care lucrează de un an la Brides-les-Bains, în bucătăria acestui restaurant anume? 

Nici urmă de îndoială: Lăcrămioara, Lăcrămioara!, Lala, pentru francezi, căci ne ţinem cu mâinile de burtă la finalul conversaţiei: ce femeie, numai zâmbet, numai bucurie, unul dintre românii care şi-au luat soarta în mâinile proprii, în căutarea unei vieţi mai bune. După doi ani în Italia, Lăcrămioara a venit la Brides chemată de soţ, care lucra deja la Courchevel, în staţiunea de schi, şi îi e bine, foarte bine, „m-am îngrăşat zece kilograme de când am venit”, şi râde întruna. Şi vara asta şi-a adus şi fiul să o ajute în bucătărie, şi fiul e aici de două săptămâni, dar „e dramă, că şi-a lăsat acasă marea dragoste”, şi o să-şi aducă şi fiica de 16 ani, să vadă şi ea cum e aici. 

Între timp, Lăcrămioara noastră se pregăteşte de propria vacanţă de trei săptămâni în ţară şi, până atunci, ne povesteşte cu amuzament ce bine ar fi fost să fi învăţat şi ea nişte franceză în şcoală. Nu s-a prins de ea atunci, dar acum ştie suficient să se descurce – şi va duce în curând masa în cameră franţuzoaicelor în vârstă care vin la băi şi au ales hotelul acesta drept reşedinţă în timpul curei. E şi aici o diferenţă faţă de perioadele de tratament în staţiunile româneşti: statul francez subvenţionează tratamentul ca atare, nu şi cazarea, de care pacienţii se îngrijesc singuri. Vom afla mai târziu, în timpul vizitei la Thermes de Brides-les-Bains: se obişnuia până nu de mult şi subvenţionarea cazării, dar „s-au produs nişte abuzuri, oameni care veneau doar în vacanţă şi neglijau tratamentul, aşa că s-a renunţat”.

Cum să atragi turişti şi vara

E adevărat, staţiunea asta minusculă, la 600 m altitudine, trăieşte iarna cea mai bună viaţă a ei: valuri-valuri de pasionaţi de sporturi de iarnă umplu străduţele din Brides, căci cazarea aici e cu până la 40% mai ieftină decât în staţiunile din buza pistelor de schi, ca Méribel. Şi e şi loc suficient: în jur de 4.800 de paturi, în hoteluri, vile, apartamente şi studiouri chic.

image

Dar Brides-les-Bains vrea să trăiască la fel de bine şi vara. Să fie cu adevărat „o staţiune patru anotimpuri”. De unde această cursă frenetică pentru promovarea atuurilor localităţii în timpul sezonului estival. Uite unul: aproape de Brides e Col de la Loze, trecătoare la o altitudine de 2.304 metri – unul dintre punctele importante ale Turului Franţei în 2020 şi 2023. Şi atunci când Col de la Loze e parte din traseul Turului, viaţa localităţii respiră şi ciclism. Iar primarul doreşte să atragă şi acest public anume în localitate – şi reuşeşte: până în iunie, fuseseră deja grupuri de ciclişti francezi în pregătire la Brides şi „vin şi 40 de suedezi săptămâna viitoare, iar comuna trebuie să se pregătească şi pentru acest tip nou de vizitator, cu alt tip de mâncare, alte dorinţe, alte necesităţi pentru performanţă”.

Brides-les-Bains are oricum o importantă tradiţie sportivă – chiar olimpică: în 1992, în timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Albertville, ultimele pe care le-a găzduit Franţa înainte de Paris 2024, localitatea a servit drept Sat Olimpic. Multe dintre disciplinele sportive ale acestei uriaşe competiţii s-au desfăşurat aici, în apropiere – la Méribel, la Courchevel, la Pralognan-la-Vanoise sau La Plagne, nici Albertville nu e departe (35 km) – aşa că, vreme de 16 zile, sute de sportivi olimpici au făcut din Brides casa lor şi casa performanţelor lor. Iar ăsta chiar că e un motiv de mândrie. 

Fragmentul face parte din articolul cu același nume publicat în numărul 271 al revistei „Historia” (revista:271), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 14 august - 14 septembrie, și în format digital pe platforma paydemic.

Historia 271 Coperta

ARHIVA AUTOAREI, OFICIUL DE TURISM DIN BRIDES-LES-BAINS