Universitatea Ruprecht-Karl din Heidelberg
Fondatã în anul 1386, Universitatea din Heidelberg este cea mai veche universitate din Germania şi a treia instituţie academicã ridicatã pe teritoriul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germanã.
Principele elector şi contele Palatinatului Renan Ruprecht I o deschide cu acordul papalitãţii în reşedinţa sa principalã, pentru a oferi teritoriului pe care îl stãpânea un centru spiritual şi intelectual care sã atragã clericii şi mirenii în vederea formãrii profesionale. Primii profesori sosesc din Praga şi Paris, care din cauza diferendelor religioase sau luptelor dintre naţionalitãţi îşi pãrãsesc oraşele de baştinã pentru a-şi construi un viitor într-un mediu academic nou şi primitor. Primul rector al universitãtii este olandezul Marsilius von Inghen.
Principii electori se îngrijesc de universitate, dar îi mai şi ştirbesc autonomia când considerã de cuviinţã. Astfel creeazã nevoia de individualism teren propice pentru dezvoltarea umanismului. Universitatea rãmâne însã mult timp neatinsã de Reformã în ciuda prezenţei aici în 1518 a lui Marthin Luther. Abia principele Ottheinrich o transformã în şcoalã evanghelicã în anul 1556. începând cu ce-a de-a doua jumãtate a secolului al 16-lea Heidelberg îşi croieşte drum în a deveni unul dintre cele mai semnificative centre ştiinţifice şi culturale din întreaga Europã, dobândind statutul aparte de şcoalã calvinã.
Heidelberg devine o Geneva germanã, punct de atracţie fundamental pentru studenţi şi profesori de cele mai diverse naţionalitãţi. Prin activitatea prolificã a facultãtii de teologie ia fiinţã în 1563 faimosul catechism din Heidelberg. Pe lângã Calvinism o influenţã considerabilã o înregistreazã şi umanismul târziu.
Perioada de înflorire ştiinţificã dureazã pânã în 1618, incipitul rãzboiului de 30 de ani, care o afecteazã sever. Bibliotheca Palatina este mutatã în 1622 la Roma, iar refacera greoaie este zãdãrnicitã de distrugerea completã a oraşului prin trupele lui Ludovic al XIV-lea în 1693. în secolul al 18-lea dominã ca şi în restul universitãţilor o mediocritate intelectualã. Spiritul calvin neafectat pânã atunci se pierde prin Contrareformã. Economia slabã şi rãzboaiele revoluţionare de la sfârşit de secol afecteazã bugetul universitar. Trecerea oraşului sub administraţia Baden-ului în 1803 aduce un suflu nou veiţii academice. Universitatea este reorganizatã şi devine instituţie finanţatã de stat.
Universitatea adugã numelui sãu iniţial pe cel al primului Mare Duce de Baden, transformându-se în Ruprecht-Karls-Universität. Neoumanismul îi pecetluieşte preocupãrile spirituale, dar şi romantismul îşi gãseşte destui adepţi printre profesori şi studenţi. Hegel predã aici vreme de 2 ani, se dezvoltã o şcoalã de ştiinţe politice, medicinistul Chelius atrage pacienţi din toatã Europa. Profesorii din Heidelberg se erijeazã în ideologii perioadei prerevoluţionare Vormärz, mulţi dintre ei sunt membri ai Adunãrii din Franfurt din 1848. în vreme ce ştiinţele naturale iau avânt o data cu Bunsen, Kirchhoff şi Heimholtz, Heidelberg devine în secolul al 19-lea îndeosebi cunoscut pentru studiile de drept.
Heidelber a fost dintotdeauna o universitate internaţionalã şi liberalã. Aceasta se observã nu doar din numãrul mare de studenţi strãini, ci şi din spiritul specific închegat de la cumpãna veacurilor, care presupune discuţii interdisciplinare de tipul celor purtate de Max Weber cu teologul Ernst Troeltsch. În Republica de la Weimar Heidelberg este consideratã o citadelã a spiritului democratic, susţinut de gânditori precum Karl Jaspers, Gustav Radbruch, Martin Dibelius sau Alfred Weber. Universitatea nouã construita din fonduri americane primeşte motto-ul dedicaţional al lui Friedrich Gundolf:“Dem lebendigem Geist” (Spiritului viu).
În acelaşi timp se produc şi umbre. Mişcare studenţeascã se radicalizeazã, pacificul Emil Gumbel trebuie sã pãrãseascã universitatea pentru cã nu îl suportã colegii sãi naţionalişti. Din punct de vedere ştiinţific Heidelberg este cunoscut mai ales prin facultãţile de ştiinţe juridice şi filosofie. Noi cãi deschide însã Ludolf von Krehl prin conceptul de medicinã integraţionistã.
Cel de-al treilea Reich are drept consecinţe concedierea mai multor profesori şi docenţi, dar şi studenţi, din raţiuni politice sau rasiale. Prin acţiunile adepţilor regimului nazist, Heidelberg este declaratã universitate ‘brunã’, iar motto-ul se schimbã în “dem deutschen Geist” (Spiritului german).
Universitatea scapã total nevãtãmatã din rãzboi, dar este imperioasã o transformare intelectualã. Sub ghidarea lui Jaspers se elaboreazã un nou program prin care centrul academic se obligã sã serveascã spiritului viu al adevãrului, dreptãţii şi umanitãţii. Primul rector postbelic este chirurgul Karl Heinrich Bauer. Ca urmare a expansiunii universitatea este împãrţitã în douã:pentru ştiinţele naturale ia fiinţã un corp didactic în Neuheimer-Feld, iar ştiinţele umaniste îşi pãstreazã corpul din centrul vechi.
Dacã la început universitatea consta în patru facultãţi:teologie, drept, medicinã şi filosofie, în 1890 se adaugã ştiintele reale, iar în 1969 universitatea se împarte în 16 facultãţi. Şi astãzi cu un numãr important de studenţi strãini, universitatea vede în toţi membrii sãi promovarea I responsabilitatea studiului şi cercetãrii.
