Ultimul atelier al lui Paul Cézanne
Atelierul lui Paul Cézanne e o mică bijuterie pe dealul Lauves, departe de forfota oraşului. Noi mergem cu maşina şi ajungem în câteva minute, dar Cézanne făcea zilnic drumul pe jos de la casa lui din oraş la atelierul de pe deal – avea 62 de ani, când a cumpărat terenul, în 1901, şi a lucrat aici până în 1906, când a murit.
Nu departe de casa-atelier e, pe Chemin de la Marguerite, locul preferat de observaţie a Muntelui Sainte- Victoire; obsesia sa artistică, muntele a fost reprezentat în 44 de picturi în ulei şi 43 de acuarele, răspândite în numeroase muzee ale lumii. Pe muntele atât de drag lui Cézanne localnicii de azi şi dintotdeauna fac plimbări şi picnicuri cu rose.
Atelierul e la etajul unei case, într-o grădină, printre cărări şi ascunzişuri – şi, la capătul scării rotunjite, pe uşa din lemn, te întâmpină un anunţ: „Voilà mon atelier. Là, personne n’entre que moi; mais puisque vous êtes un ami, nous irons ensemble” (Iată atelierul meu. Aici nu intră nimeni, cu excepţia mea. Dar pentru că sunteţi un prieten, intrăm împreună).
Şi intrăm, artistul ne dă voie, iar spaţiul acesta cu tavan înalt şi geamuri şi mai înalte, care lasă să pătrundă lumina, e aproape ca o călătorie în timp. Aici sunt halatele de lucru, şorţul, bastonul, şevaletul, dincolo mese, scaune, policioare pline cu ulcele din ceramică, stative, mere, un şezlong cu pânza învechită, ba chiar şi trei cranii, unul lângă altul... Te aştepţi ca, din moment în moment, Cézanne să intre pe uşă şi să se apuce de lucru. Dar nu, atelierul e deja plin: pe băncile aşezate pe laturi sunt mulţi turişti atenţi la ce le turuie în ureche audio-ghidul. Şi când, în sfârşit, locul se goleşte şi ai atelierul numai pentru tine (până la următorul grup), poţi să te bucuri de culori, de texturi, de straturile luminoase care-nviorează spaţiul. Vasăzică aici a pictat Cézanne unele dintre cele mai impresionante lucrări ale sale – monumentala „Les Grandes Baigneuses”, între altele – şi aici te îndrăgosteşti tu de verdele crud, inegalabil, al vasului pentru măsline, din ceramică, care apare în 22 dintre lucrările sale.
Şi pleci acasă cu propriul „pot à olives”, o copie ochioasă, te rogi s-ajungă întreg şi-ţi promiţi că n-o să-l laşi să strângă praf într-o vitrină. În faţa casei, pe băncuţele din fier, un japonez scrie vederi – şi tu nu pleci bine c-ai vrea să te întorci.
Ediția estivală a revistei Historia Digital pornește în căutarea vacanțelor pierdute. Ne oprim în Marsilia, Provence, Ravenna, Murano, Avignon, Strasbourg, Matera, Plovdiv, Sofia, Atena, Basel, Edinburgh, Amsterdam, Saint-Tropez, Paris și în multe alte locuri încărcate de istorie. Revista Historia Digital este disponibilă pe platforma paydemic.com.
Cumpără acum Cumpără Acum
