Top 10 poduri pietonale pe care merită să le treci
Podurile sunt acele construcţii care ne aduc împreună, care ne leagă unii de aţii şi care fac ca lucrurile să meargă mai repede, chiar dacă natura a ales să le despartă. Între titlurile onorifice pe care împăraţii romani le primeau la înscăunare era şi cele de Pontifex Maximus. Aluzia nu era doar una practică, în sensul că impăratul era şi liderul constructorilor şi ca totul se construia în numele său şi al poporului roman, dar simbolistic amintea dimensiunea universală a domniei sale, care includea tot universul cunoscut.
În lume există milioane de poduri, mai vechi sau mai noi, dar toate având acelaşi rol-de a crea o legătură între cei aflaţi de o parte şi de alta a unui obstacol. Cele 10 poduri alese azi pe lângă funcţia pe care o îndeplinesc mai au în comun două lucruri:istoria şi modalitatea de a le străbate (sunt poduri pietonale).
Iată aşadar pe unde vă îndemnăm paşii să treacă...
1. Podul Shaharah-Yemen
Yemenul este unul dintre cele mai sărace state din peninsula Arabică, dar are o serie de vestigii absolut încântătoare. Unul dintre ele este un pod care îţi taie răsuflarea când îl treci. A fost construit în secolul al XVII-lea, la 300 de metri deasupra abisului şi face legătura între micul sat Shaharahşi restul lumii. Constructia a fost iniţiată de un lider local.
2Podul Vechi (Stari Most)-Mostar (Bosnia-Herţegovina)
Poate unul dintre cele mai frumoase monumente ridicate de Imperiul Otoman este şi podul Stari Most, din Mostar. Acesta a fost construit în secolul al XVI-lea, de otomani şi traversează râul Neretva, legând cele două părţi ale oraşului Mostar. Edificiul otoman, ridicat în timpul domniei unui dintre cei mai mari conducători ai Imperiului, Suleiman Magnificul, a rezistat 427 de ani, fiind distrus pe 9 noiembrie 1993, în timpul războiului croato-bosniac. Ulterior edificiul a fost reconstruit după modelul original şi redeschis trecătorilor pe 23 iulie 2004. Construcţia podului a durat aproape 10 ani din 1557 până în 1566. La momentul în care a fost finalizat acest pod era cel mai mare arc construit din lume. există o sumă de mistere cu privire la construcţia acestui edificiu, iar principalul cum a fost realizată schela care a rămas atât de mult timp pentru realizarea monumentului. Oricum acest pod poate fi clasificat printre cele mai mari opere de arhitectură ale timpului său.
3. Podul Rialto-Italia
Este cel mai vechi dintre cele patru poduri care traversează Marele Canal, de la Veneţia. Acesta face legătura cartierele San Marco şi San Polo. Înaintea acestuia exista încă din 1181 un pod de ponteane. Acesta la un moment dat a fost înlocuit cu unul de lemn prin secolul al XIII-lea, care a fost şi el reconstruit de vreo 3 ori după ce s-a prăbuşit între secolele XIV-XVI. Abia către finalul secolul al XVI-lea s-a luat decizia ca podul să fie făcut din piatră. Astfel constructia sa a inceput prin 1588, terminându.se trei ani mai târziu. În timp, construcţia care a fost ridicat din raţionamente practice s-a impus şi ca un simbol al oraşului.