São Miguel – o pată de verdeaţă într-o infinitate albastră
Insula SãoMiguel (supranumită „Insula Verde”) este una dintre cele 9 insule principale ale arhipelagului Azore, regiune autonomă a Portugaliei, situată la aproximativ 1500 km depărtare de vestul Lisabonei.
Insulă de natură vulcanică, având câţiva vulcani încă activi, São Miguel reprezintă o destinaţie inedită de vacanţă pentru iubitorii de natură. Cu toate că este mai puţin cunoscută şi solicitată de către turişti comparativ cu restul insulelor portugheze sau spaniole din Oceanul Atlantic, insula São Miguel reprezintă un adevărat spectacol de culoare:pe marginea şoselelor se găsesc tufe de flori de toate culorile, deşi preponderent sunt cele de culoare albastră, arbori şi arbuşti tropicali cât şi caracteristici climei temperate împânzesc munţii nu foarte abrupţi ai insulei, iar lacurile termale care fumegă dimineaţa din cauza diferenţei de temperatură, creează imaginea unui spaţiu de poveste cu adevărat fascinant.
Natura vulcanică a insulei a influenţat întreg peisajul astfel încât plajele acestei insule au nisip negru şi nu sunt foarte populate, există lacuri cu apă termală, iar unele dintre frumoasele cascade ale acestei insule au apa la temperatura de 60̊ C. Mai mult, pe alocuri se vede pământul fumegând în special în regiunea Furnas, unde locuitorii gătesc o specialitate culinară în faţa turiştilor în găuri făcute direct în pământ, la căldură termală vulcanică.
Tot în regiunea Furnas există o frumoasă grădină botanică numit Terra Nostra având o floră pe cât de frumoasă pe atât de diversificată, şi în inima căreia se găseşte un lac cu apă termală.
Dacă nu există mari puncte comerciale de atracţie pentru turişti pe această insulă pierdută în mijlocul Oceanului Atlantic, niciun turist ce ajunge aici nu trebuie să rateze lacurile-Lagoa do Fogo (Lacul de Foc), Lagoa das Furnas, Sete Cidades (Lagoa Verde / Lagoa Azul), etc. Acestea practic au devenit simbol al insulei, alături de vacile ce populează păşunile întinse din SãoMiguel.
Farmecul acestor lacuri este sporit de un fenomen natural – ceaţa. Având în vedere faptul că vremea este foarte schimbătoare în insula São Miguel, iar dimineţile sunt însoţite de o ceaţă deasă, adesea lacurile sunt învăluite şi prin urmare greu de sesizat pentru turişti. Din mai multe încercări de a ajunge la ele, în momentul în care reuşeşti să le vezi în adevărata lor splendoare, când valul de ceaţă se ridică încet şi misterios pentru câteva minute, se creează senzaţia că natura îţi face un mare dar pentru dorinţa tenace de a le vedea, şi te simţi cu adevărat norocos că asişti la acest spectacol regizat cu atâta fineţe de mama natură.
O altă zonă ce merită atenţia turiştilor este fără îndoială regiunea Nordeste, un orăşel situat în nordul insulei ce reprezintă zona cea mai verde şi în acelaşi timp mai colorată a insulei São Miguel, care în anul 2011 a primit premiul pentru cea mai înflorată regiune a Europei. De o parte şi de alta a şoselelor de o foarte bună calitate sunt tufe imense de flori, ce creează imaginea unei grădini botanice fără limite.
Micuţa capitală a acestei insule este Ponta Delgada. Fără a avea ambiţii de mare obiectiv turistic, arhitectura oraşului are un aer atemporal ce contribuie şi mai mult la senzaţia de eternitate resimţită de călătorul ce ajunge pe insula São Miguel.
Un punct de atracţie în Ponta Delgada îl reprezintă frumoasele grădini botanice, cu o atenţie specială acordată grădinii Palatului Sant’Ana, construcţie din secolul al XIX-lea, ce reprezintă reşedinţa Preşedintelui Guvernului Regional al insulelor Azore.
În ceea ce îi priveşte pe locuitori, deşi nu există diferenţe majore faţă de portughezii continentali, oameni amabili şi muncitori, aceştia sunt conştienţi de valoarea adusă de turism economiei locale şi prin urmare, tratează turiştii cu cel mai ai mare respect.
Religia este un element definitoriu în viața locuitorilor din São Miguel, bisericile ocupă locul central chiar şi în cele mai mici comunităţi urbane, festivalurile religioase sunt de o mare însemnătate în viaţa puţin agitată a insulei, casele au pe pereţii exteriori diferite scene biblice, magazinele ce comercializează obiecte de natură religioasă se găsesc la tot pasul în micuţa capitală Ponta Delgada, iar aeroportul insulei poartă numele Papei Ioan Paul al II-lea.
Astfel, pentru iubitorii de natură, de drumeţii montane, de sporturi nautice, pentru cei care se bucură de frumuseţea pură, simplă şi nealterată a naturii, insula São Miguel reprezintă cu siguranţă un reper turistic demn de a fi luat în seamă.