Rio de Janeiro, perla Americii Latine jpeg

Rio de Janeiro, perla Americii Latine

Rio de Janeiro este supranumit Cidade Maravilhosa. Și nu degeaba. Cu o istorie de peste 450 de ani - a fost fondat pe 1 martie 1565, de exploratorul portughez Estacio de Sa - orașul brazilian a înflorit în fiecare epocă. Astăzi, dincolo de aspectele gri ale societății, este cunoscut drept un „templu al distracției”, unul dintre principalele atracții turistice din lume.

1. Rio este numele unui râu care, de fapt, nu există

Locul pe care s-a dezvoltat Rio de Janeiro a fost vizitat pentru prima dată de exploratorii portughezi în ianuarie 1502. Aceștia au crezut atunci că golful în care au ajuns (azi numit Golful Guanabara) era gura de vărsare a unui râu. Așa că au numit acea zonă Rio de Janeiro-adică „Râul de ianuarie”. În general, această etimologie este acceptată, deși unii cercetători spun că în limba portugheză a secolului XVI, „rio” ar fi fost un termen flexibil folosit pentru orice fel de apă aflată de-a lungul unei coaste, indiferent de adâncime-astfel că e posibil ca acei exploratori să nu fi fost atât de confuzi precum s-ar părea.

2. La un moment dat, a fost parte a unei colonii numite Franța Antarctică

Primii exploratori europeni care au ajuns aici au fost portughezii, dar francezii au fost cei care s-au stabilit aici primii. În 1555, un aristocrat francez pe nume Nicolas Durand de Villegagnon, sponsorizat de Henry al IV-lea, a pus bazele unei fortărețe pe o insulă din Golful Guanabara (iar insula încă îi poartă numele). Acesta a fost începutul fondării unei colonii denumite France Antarctique, al cărei scop era să ofere atât o bază strategică pentru Franța în Americi, cât și un refugiu pentru protestanții francezi persecutați. Totuși, această colonie a avut o viață scurtă:după un conflict cu un al doilea grup de coloniști-o dezbatere aprigă dacă vinul pentru euharistie ar trebui să conțină apă sau nu-Villegagnon a fost expluzat pe continent, pentru ca în cele din urmă să se întoarcă în Franța. Pentru o scurtă vreme, colonia a continuat să existe fără el, dar conflictele dese între secte au măcinat-o din interior, în timp ce portughezii au devenit un pericol extern. În 1567, portughezii au distrus-o, consolidându-și poziția în regiune.

3. Rio răscumpărat de la francezi

În anii 1690, căutătorii au descoperit aur în Brazilia, iar câțiva zeci de ani mai târziu, diamante. Întrucât era portul cel mai apropiat de mine, Rio a înflorit-iar francezii au observat asta. Deja implicați într-un război cu portughezii, au trimis la atac câteva nave armate private, în 1710. Acel grup a eșuat, însă în anul următor au sosit alții, mai bine înarmați. De această dată au avut succes, bombardând Rio până ce guvernatorul portughez a fugit, luând cu el majoritatea populației. Guvernatorul, Francisco de Castro Morais, a negociat, în final, preluarea sa, pentru 612.000 cruzados de aur și 100 de cufere de zahăr;dar portughezii l-au condamnat oricum la exil în India Portugheză pentru lașitate.

4. Capitala Imperiului Portughez pentru aproape 7 ani

Rio de Janeiro a fost capitala Braziliei din 1763 până în 1960, când rolul a fost transferat către Brasilia. Dar din 1808 până în 1822, Rio a servit și ca centru de exil pentru curtea regală a Portugaliei, care atunci fugea din calea invaziei lui Napoleon. Prințul Regent Dom Joao VI a ajuns, împreună cu restul familiei sale, în 1808-prima dată când un monarh european punea piciorul pe pământ american-și a început să transforme orașul, ridicând aici o școală medicală, un muzeul național, o bibliotecă națională și grădini botanice. În decembrie 1815, Dom Joao a făcut Rio de Janeiro capitala oficială a Imperiului Portughez-și a rămas așa până când Brazilia și-a declarat independența față de Portugalia, în septembrie 1822.

Amintirea fostei capitale a Braziliei e păstrată și pe steagul național, decorat cu o imagine a cerului pe timp de noapte, așa cum a apărut deasupra orașului Rio, pe 15 noiembrie 1889, atunci când Brazilia s-a declarat republică federală.

5. Numele locuitorilor orașului vine de la o casă sau de la un pește

Locuitorii orașului Rio sunt numiți carioca. Etimologia termenului este mult discutată:unii spun că vine de la kari ola-anume „casa omului alb” în limba tribului Tupi, făcând referire, probabil, la casele de piatră construite de primii comercianți portughezi care arătau complet diferit față de adăposturile băștinașilor. Dar karipoate veni și de la un pește, numit acari, ai cărui solzi ar fi amintit de armura europeană.

6. Statuia lui Iisus din Rio de Janeiro este lovită de fulger de mai multe ori pe an

Poziționarea Braziliei în apropiere de Ecuator face ca aceasta să fie o zonă în care se produc numeroase furtuni cu fulgere;iar faimoasa statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro, cocoțată pe muntele Corcovado, nu este tocmai în siguranță. Institutul Brazilian pentru Cercetare Spațială spune că statuia, care a fost terminată în 1931, este lovită direct de fulger de două până la patru ori în fiecare an. În interiorul statuii există un sistem de bare, care direcționează electricitatea în pământ, dar acesta nu este un mecanism care să funcționeze de fiecare dată. Recent, fulgerul a rupt o bucată din degetul mare al mâinii drepte și a avariat capul. Dar orașul e dispus să plătească pentru numeroasele restaurări, deși piatra gri-verzuie care acoperă statuia devine din ce în ce mai greu de găsit.

night lights city statue of jesus rio de janeiro brazil jpg jpeg

7. Cinci zile pe an, orașul e condus de bufonul mitic Regele Momo

Rio de Janeiro e inundat de energie și culoare în timpul celor cinci zile dinaintea Miercurii Cenușii, când milioane de oameni ies pe străzi pentru a sărbători cel mai mare Carnaval din lume. Petrecerea începe vineri, când primarul oferă cheile orașului unui om încoronat drept Regele Momo, un bufon mitic, al cărui rol e să conducă festivitățile. Carnavalul de la Rio este prilejul perfect pentru organizarea de baluri sofisticate, de petreceri stradale mari, de obicei tematice. Petrecerea ajunge la apogeu la Sambodrom, când cele mai bune școli de samba din țară se întrec pentru premiul cel mare-o versiune braziliană a Eurovizionului, cu dansuri elaborate de samba și multe pene colorate. Rezultatul competiției e anunțat în Miercurea Cenușii, când Carnavalul ia sfârșit în mod oficial, iar Regele Momo pleacă acasă.

Sambadrom,  Rio de Janeiro
Sambadrom, Rio de Janeiro

 8. A găzduit cel mai mare meci de fotbal din lume

Pe 16 iulie 1950, 173.850 de spectatori se adunau pe stadionul Maracana-cel mai mare din lume la acea vreme-pentru a vedea finala Cupei Mondiale. Aproximativ 10% din populația orașului Rio de Janeiro a privit cum Uruguayul a luat trofeul de sub nasul brazilienilor, un eveniment pe care presa locală l-a numit Maracanazo (termen încă folosit pentru momentele când echipa în deplasare obține victoria). Meciul din 1950 deține recordul mondial pentru cea mai mare prezență la un meci de fotbal din istorie. Stadionul a devenit, de atunci, un simbol național, iar The New York Times l-a numit „o catedrală a fotbalului”. Stadionul Maracana va găzdui ceremoniile de deschidere și închidere a Jocurilor Olimpice de Vară din 2016.

9. În Rio de Janiero este legală arta stradală

În 2014, Rio de Janeiro a legalizat arta stradală pe o serie de proprietăți ale orașului-ceea ce a transformat urbea într-o imensă și colorată galerie de artă în aer liber. Artiștilor li se permite să decoreze coloane și pereți, numai dacă nu sunt monumente istorice. Mai mult pe 27 martie e sărbătorită în mod oficial Ziua Grafitti, amintind de moartea pionierului în arta grafitti Vallauri Alex, în 1987. 

lapa steps jpg jpeg
qkkT jpg jpeg

10. În Rio există Muzeul Carmen Miranda

Cunoscută drept „doamna cu pălăria tutti-frutti”, Carmen Miranda a cucerit lumea prin multele sale talente-a fost cântăreață, dansatoare și actriță, atât în Brazilia, cât și în America, la mijlocul secolului XX. La Muzeul dedicat artistei se găsesc numeroase piese ce i-au aparținut, printre care faimoșii săi pantofi cu platformă și turbanele cu fructe de plastic (contrar oricăror zvonuri, acelea nu erau fructe reale, nu ar fi putut dansa cu ele). 

Hoje+Carmen jpg jpeg