Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne adăpostim la fel ca domnitorii pioși de altădată și ne îmbogățim cu frumusețea picturilor murale în roșu la Humor, galben la Coșula sau verde la Arbore.
Între bisericile pictate din inima Bucovinei, actuala Mănăstire Arbore are o poveste extraordinară.
Când au fost înscrise în patrimoniul UNESCO, în 1993, dintre cele șapte lăcașe de cult, doar Arbore era singura ce nu găzduise până atunci o comunitate monahală și poate chiar din acest motiv a avut parte de o istorie cu multe episoade tragice și miraculoase în același timp. Biserica a primit statutul de mănăstire abia în 2022.
Prima atestare a satului Arbore are loc într-un document întocmit la 15 ianuarie 1418, în vremea domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432).
Cine este Luca Arbore – hatmanul, diplomatul și omul lui Ștefan cel Mare
Povestea Bisericii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore (cunoscută și ca Biserica Arbore) a început când Luca Arbore, mare boier și, se pare, nepot al lui Ștefan cel Mare, construia un domeniu pentru familia sa numeroasă, comparabil cu aşezămintele voievodale. Iar în mai puţin de jumătate de an, în 1502, ridica și o biserică, închinată Sf. Ioan Botezătorul, ca o premoniție.
Biserica a fost gândită pentru a fi necropola familiei Arbore. Este un fapt comun ca omul medieval să aibă în vedere perspectiva morții încă de tânăr. Știm, de exemplu, că Ștefan cel Mare a ajuns pe tron la o vârstă fragedă (18-19 ani!) în 1457 și, cu toate acestea, decide construirea Mănăstirii Putna, care era menită a fi necropola familiei sale încă din 1466.
Pentru Luca Arbore, cel mai probabil fiul unuia dintre frații lui Ștefan cel Mare, nu cunoaștem data nașterii, dar în 1486 îl întâlnim în slujba lui Ștefan cel Mare. A fost portar (castelan – n.r.) al Sucevei, apărând cetatea în numeroase rânduri, dar și diplomat, în special la curtea regilor polonezi. Luca Arbore a organizat apărarea eroică a Sucevei în timpul invaziei poloneze din 1497, după care a fost confirmat ca unul dintre cei mai importanți curteni ai Moldovei.
A primit și titulatura de „hatman” – titulatură de origine polono-căzăcească, ce desemnează conducătorul unei oștiri în absența suveranului pe câmpul de luptă. Există o dezbatere istorică despre această titulatură primită de Luca Arbore. Ceea ce este clar e că această funcție nu a existat niciodată la curtea voievozilor Moldovei. Cel mai probabil, Luca Arbore a ocupat demnitatea de pârcălab, însă activitatea sa diplomatică în regatul polono-lituanian, precum și bătăliile purtate împotriva oștilor jagiellonilor în numele voievozilor moldoveni i-au oferit recunoașterea acestei titulaturi.
Cronicile vremii vorbesc despre modul eroic, dar și plin de fidelitate, în care Luca Arbore a luptat împotriva polonezilor. Acesta ar fi intrat în contact direct cu regele polonez Ioan Albert Jagiellon, iar suveranul i-ar fi propus, în schimbul predării cetății Suceava, tronul Moldovei. Se spune că apărătorii i-ar fi dat următorul răspuns lui Albert: „Să știi că nu-l vom trăda pe domnul nostru și castelele sale, căci domnul nostru, prințul Ștefan, este pe câmpul de luptă cu armata sa; dacă dorești acest lucru, du-te și învinge-l, iar atunci castelele sale și întreaga țară vor fi ale tale”.
Aceeași cronică descrie o întâlnire între Albert și Arbore în afara zidurilor castelului, la câteva zile de la începerea asediului. Albert, gândindu-se că Arbore ar putea avea aspirații princiare, i-a propus portarului să ocupe Suceava și să primească sprijin pentru obținerea tronului. Arbore a refuzat, Albert a încercat atunci să-l captureze pe Arbore, dar acesta a reușit să se retragă în cetate.
În calitate de comandant militar, Arbore a participat la ocuparea de către moldoveni a Pocuției în 1502. El este identificat provizoriu ca fiind „Luca Valahul”, care l-a servit pe Ștefan în misiuni diplomatice cruciale în Polonia și în Marele Ducat al Moscovei.
El l-a slujit în continuare pe fiul lui Ștefan, Bogdan al III-lea, care a avut nevoie de serviciile sale în special în timpul confruntărilor de la granița dintre Moldova și Polonia din acel an. Și-a menținut poziția, în ciuda înfrângerii suferite, și, posibil în calitate de hatman, a continuat să servească precum tutore al fiului orfan al lui Bogdan, Ștefan al IV-lea „Ștefăniță”. În această calitate, el a aliniat Moldova cu Polonia și a purtat un război împotriva Hanatului Crimeii (un aliat al Imperiului Otoman), obținând o victorie majoră la Ștefănești, în august 1518.
Din păcate pentru această familie, destinul a fost tragic – Luca Arbore și fiii săi au fost decapitați de Ștefăniță Vodă, sub acuzația de trădare, în 1523, la Hârlău. Procesul, așa cum se obișnuia, pentru rangul și acuzațiile aduse, nu s-a ținut niciodată, iar vina nu a fost dovedită!
Neamul Arbore s-a destrămat în mare parte în 1523, dar a supraviețuit în principal prin descendenți de sex feminin; numele a fost în cele din urmă folosit de persoane care erau înrudite cu familia originală, inclusiv, la sfârșitul secolului al XIX-lea, de către savantul și politicianul Zamfir Arbore. Până atunci, portarul fusese recuperat ca figură simbolică și în literatura unor autori precum Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu și Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Cum a fost construită Biserica Arbore
Biserica este construită din cărămidă, având un plan dreptunghiular la exterior, fără turlă; lungimea bisericii este de 24 de metri, lățimea de 9,85 metri, iar înălțimea e de 8,5 metri. Stilul bisericii îmbină armonios tiparul postromanic cu arhitectura moldovenească, prin integrarea unor linii gotice. Edificiul a fost construit din piatră brută şi cărămidă, elementul de unicitate al acestuia fiind înălţimea navei şi grosimea zidurilor.
Biserica n-are turle, deoarece face parte dintre bisericile de dimensiuni medii ridicate de boierii moldoveni, iar dreptul de a înălța turle îi aparținea doar domnitorului. La interior, lăcașul dispune de proporții armonioase, oferite de arcadele joase, fără spirale, pantele și sistemul de arce moldovenești. Pronaosul iese în evidență, fiind mult mai amplu decât în alte biserici din epocă, având o formă aproape pătrată. Între pronaos și naos se ridică un zid gros, deschis printr-un portal decorat elegant cu baghete încrucișate.
Pictura interioară a fost realizată imediat după finalizarea construcției, adică în anii 1503-1504. Ea a fost deteriorată în urma campaniei sultanului Soliman Magnificul în Moldova din 1538.
După cum atestă o inscripție din naos, pictată deasupra ușii, în anul 1541 a fost refăcută parțial pictura interioară a bisericii. Cu acest prilej, Ana, fiica lui Arbore cel bătrân, a poruncit meșterului Dragosin, fiul popii Coman din Iași, să zugrăvească și pereții exteriori.
Mesajele antiotomane și veșmintele italiene din secolul al XVI-lea de pe pereții Bisericii Arbore
Frescele prezente la Mănăstirea Arbore au fost realizate în stil postbizantin, având puternice influenţe renascentiste și gotice. La nicio altă mănăstire din Moldova nu vei găsi fresce precum cele de la Arbore. Aici, arta bizantină se îmbină cu cea a renașterii și goticului occidental. Fundalul este verde, spre deosebire de Voroneț, unde predomină albastrul. Verdele folosit în exterior este în cinci umbre și 47 de nuanțe, în combinație cu alte culori. Pictura sa este un început genial al stilului moldovenesc, dezvoltat în bisericile ulterioare, preluat chiar şi pe Muntele Athos.
Pictorul Dragoș (Dragosin) Coman nu este cleric, ci un exponent al lumii laice. Acest lucru transpare din spontaneitatea picturii, din transparența culorii, aidoma unei acuarele, din construcția siluetelor care au uneori gesturi și atitudini necanonice. Prin Biserica Arbore, Dragoș Coman introduce în pictura bisericească unul dintre cele mai laice monumente de artă moldovenească. Vedem sfinți îmbrăcați în haine venețiene și florentine, dar și personaje autohtone, care îmbracă costume populare.
Pictura este plină de mesaje antiotomane, precum Cavalcada împăratului Constantin cel Mare, Cinul (care e în absidă – unic în Moldova, unde apare, de obicei, pe pereții exteriori). Se observă și influențe ale picturii murale din țările catolice: apărătorul de moarte, Cristofor, zugrăvit cu pruncul Iisus pe umăr. Apare și asediul Constantinopolului, dar nu se referă la asediul turcesc, ci la cel al perșilor din anul 626.
Fațada de apus este un element cu total special. Aici nu întâlnim o intrare cum se obișnuiește, ci marea cavitate, unde se fac, de obicei, pomeni și parastase. Întregul perete păstrează pictura originală, iar ansamblul de miniaturi este considerat a fi cel mai bine realizat din toată pictura epocii lui Petru Rareș.
Regăsim zeci de scene mici, constând dintr-o succesiune de teme limitate la viața unui sfânt (Gheorghe, Dimitrie, Nichita și Parascheva) sau la un episod din Biblie (Facerea lumii, Viața primilor oameni). Apar Adam arând, Eva torcând (în Geneză), Ospățul Sfântului Gheorghe, cu mesenii așezați și cu spatele la pridvor (amplasament străin bizantinismului, introdus de Renașterea italiană). Personajele au o mișcare firească, „trăiesc” evenimentul.
În biserică se află două tablouri votive: unul, pe peretele sudic al pronaosului, în interiorul chivotului de piatră, iar celălalt, pe peretele vestic al naosului. Tabloul votiv din pronaos, în care Luca Arbore apare înconjurat de soția sa, Iuliana, și de doi copii, pare a fi pictat după construirea bisericii. În prezent se știe că Luca și Iuliana ar fi avut cinci băieți și șapte fete (numărul copiilor variază, cel mai probabil, din cauza mortalității infantile crescute în epocă. La maturitate ajungeau puțini dintre cei născuți). Se remarcă vestimentația somptuoasă a Iulianei, având pe mânecile tunicii motive populare asemănătoare celor de pe cămășile populare de astăzi. În tabloul votiv din naos, ctitorul apare alături de soție și de cinci copii, acest lucru dovedind că a fost zugrăvit în ultima parte a vieții sale.
Ultima renovare și descoperirea mormintelor familiei Arbore
După cum am văzut în anul 1523, lui Luca Arbore i se va tăia capul, alături de fiii lui (există informații că cel mai mic dintre fii, Rubeo, ar fi reușit să scape și să fugă în Transilvania, murind mai târziu în exil). Ctitorul sfârșește astfel asemeni Sfântului Ioan Botezătorul, protector al bisericii sale. Despre locul îngropării sale s-au vehiculat multe informații: că ar fi la Hârlău, chiar acolo unde a fost decapitat, alții spun că trupul i-ar fi fost luat de apropiați și înmormântat la Solca, unde familia avea o moșie importantă.
După ce biserica a devenit mănăstire în 2022, lăcașul a intrat într-un amplu proces de reabilitare. În secolul al XX-lea s-au efectuat lucrări de restaurare în anii 1909-1914, 1936-1937, 1955-1956 și 1965-1970, dar niciuna atât de amplă precum cele din prezent. Săpăturile de descărcare arheologică derulate în timpul acestui proces au descoperit că mormintele familiei Arbore, inclusiv Luca Arbore, se află în biserică.
Cel mai probabil, ei au fost îngropați aici în ascuns, după tragicul eveniment, sau mutați, după ce Ana Plaxa, fata cea mare a lui Luca Arbore, a primit de la voievodul Petru Rareș proprietățile confiscate de către domnie în 1523. Același domnitor este cel care o susține pe fiica hatmanului Arbore să picteze pe exterior biserica. Luca Arbore a fost așezat acolo unde și-a dorit din timpul vieții, în mormântul cu baldachin gotic, realizat din piatră de meșteri polonezi din Cracovia. În partea de sus a mormântului se vede blazonul familiei Arbore.
Legendele și misterele care înconjoară biserica Mănăstirii Arbore
Biserica este cunoscută pentru excepţionala sa acustică. Legenda spune că ar exista sticle cu nisip în pereţi, după o metodă italienească, pentru a da sunetului puritate şi ecou amplu.
O parte importantă din pictură s-a pierdut din cauză că biserica s-a degradat de-a lungul vremii, în special în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Pentru că familia Arbore a avut de suferit chiar din vremea bătrâneții lui Luca, soarta lăcașului a rămas una incertă, nefiind transformată în mănăstire și fără să aibă venituri suplimentare față de oricare biserică de mir din zonă, a prosperat atât timp cât urmașele de sex feminin ale seminției Arbore, în special Ana Plaxa și Maria Solomon, sora ei, s-au ocupat de biserică.
Din păcate, după Ștefan cel Mare, domnitorii s-au succedat cu repeziciune la tron, iar câțiva dintre ei s-au simțit amenințați de boierii din vechea elită din vremea marelui voievod sau de urmașii acestora. După prima epurare din 1523 din vremea lui Ștefăniță, a urmat una și mai cruntă în timpul lui Alexandru Lăpușneanu. Atunci, alte capete de boieri, precum cel al soțului Anei Plaxa, au căzut. Astfel, biserica de la Arbore, spre finalul veacului al XVI-lea, nu mai avea un mecena.
În veacurile următoare, intemperiile, cutremurele, lipsa fondurilor pentru reparații, invaziile etc. au făcut ca biserica să ajungă într-o stare precară și o parte din pictură să se piardă. Lăcașul de cult a rămas fără acoperiș până când nordul Moldovei a fost ocupat de austrieci. Intemperiile produse în această perioadă au dus la deteriorarea picturii interioare.
O poveste interesantă și de-a dreptul miraculoasă este legată de această perioadă în care biserica a rămas fără acoperiş vreme de o sută de ani. Legenda spune că au crescut pe ea copaci înalţi, ale căror rădăcini nu se știe cum se vor fi înfipt în ziduri, pentru că bolţile au fost foarte puţin fisurate. Astfel, zidurile au rămas în picioare, neclintite, și mare parte din pictură a fost protejată de aceste elemente ale naturii. Mai mult chiar, sfinţii de pe bolta naosului ori din altar aproape că nu au fost atinşi. În anul 1867, la nord-vest de biserică a fost înălțat un turn-clopotniță de piatră, cu un etaj, după ce a fost refăcut acoperișul.
Recunoașterea dobândită prin înscrierea în patrimoniul UNESCO nu a adus și un aflux de turiști pe măsură. Azi, Biserica Arbore, devenită mănăstire, își recapătă strălucirea de odinioară, iar includerea în proiectul de turism cultural „România Atractivă”, prin care se dorește oferirea unei vizibilități sporite monumentelor de patrimoniu mai puțin cunoscute, va spori interesul pentru redescoperirea istoriei și a valorilor tradiționale autohtone.
Articolul face parte din numărul 270 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iulie - 14 august (revista:270), și în format digital pe platforma paydemic.
Bibliografie:
Liviu Pilat, „Pretendența lui Luca Arbore la tronul Moldovei”, Analele Putnei, vol. 9, nr. 2, 2013
Virgil Pâslariuc, „Marea boierime moldoveană și raporturile ei cu Bogdan al III-lea (1504-1517)”, în Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei, Vol. II–III, 1996-1997
Mircea Pahomi, „Biserica Arbore – județul Suceava”, în Analele Bucovinei, vol. VIII, nr. 1, 2001
***
Credit Foto: MIRELA PIPOI, ANDREI VOINEA, ANDREI STANCA, CIPRIAN PLĂIAȘU, ROMÂNIA ATRACTIVĂ
