Locurile misterioase din New York
Chiar dacă New York City este cel mai aglomerat oraş din SUA, puţini locuitori ai săi cunosc cu adevărat toate locurile sale ascunse . Dincolo de oraşul în care se derulează viaţa cotidiană a celor peste 8 milioane de newyorkezi, există un New York misterios, uitat, abandonat sau pur şi simplu ignorat. Aceste locuri misterioase, chiar dacă nu sunt prezentate în ghidurile turistice ale oraşului, aşteaptă să fie descoperite de cei nerăbdători să afle lucruri noi.
1.Staţia de metrou City Hall
Sistemul de metrou din New York este cunoscut ca fiind cel mai complet sistem de transport din SUA. Maiestuoasa staţie de metrou de sub Primărie a fost închisă în 1945 . Staţia este o capodoperă arhitecturală cu plafoane arcuite şi acoperite cu placuţe ceramice inspirate din arta antica şi deasemenea cu sticlă transparentă.
O altă capodoperă din New York-ul subteran cunoscută sub numele de Underbelly Project, adoposteşte o adevărată „galerie” clandestină de artă stradală.
2. „Galeria şoaptelor” in Terminalul Grand Central
Galeria şoaptelor este reprezentată de arcadele situate în faţa Oyster Bar &Restaurant. Locul posedă o proprietate acustică mistică:când două persoane stau lipite de arcade şi şoptesc, ele îşi pot auzi reciproc vocea ca şi cum ar fi telegrafiată. Conform unor zvonuri, legendarului cântăreţ de jazz, Charles Mingus, îi plăcea să cânte sub aceste arcade. Astăzi Galeria Şoaptelor este mai populară în rândul cuplurilor de îndrăgostiţi care îşi fac cereri în căsătorie şoptite.
3.Grădinile de pe acoperişul Rockefeller Center
Pe acoperişul Rockefeller Center sunt 5 grădini create după ideea peisagistului englez Ralph Hancock între anii 1933 şi 1936. Grădinile au fost închise în 1938, dar mai pot fi văzute de pe puntea de observaţie Top of the Rock
4.Pista de bowling de la Frick Collection
Frick Collection este o vilă situată pe Upper East Side care a fost deţinută de industriaşul englez din secolul al XIX lea, Henry Clay Frick. Această bijuterie arhitecturală are un complex de bowling subteran pus în folosinţă de Frick în 1914. Acest loc de joacă al magnatului Frick avea pereţi cu lambriuri de mahon, şi benzi din pin şi arţar.Setul de bile făcut la comandă încă e în stare de bună.
După moartea lui Frick în 1919, pista de bowling a fost abandonată, iar ulterior restaurată în 1997.
5.Rămăşiţele zidului Berlinului din parcul Paley
Rămăşiţele din Zidul Berlinului sunt amplasate într-o mică piaţă de pe 520 Madison Avenue. Cinci secţiuni din Zidul Berlinului, având 3, 5 metri înălţime şi 6 metri lungime, sunt expuse aici încă din 1990. Faţa vestică a acestor secţiuni este desenată de artiştii germani Thierry Noir şi Kiddy Citny. Faţa estică a acestor plăci de beton este lăsată nedesenată, aşa cum era ea în perioada regimului comunist al Germaniei de Est. La prima vedere totul pare doar o banală pictură murală. Mulţi din lucrătorii care îşi petrec pauza de prânz în parc, nu cunosc faptul că au în faţă o bucată din istorie.
6.Cimitirul din spatele Hotelului Bowery
Mulţi oaspeţi ai hotelului Bowery care admiră pe geamurile din spatele clădirii gazonul înverzit, nu cunosc faptul că au în faţă un cimitir ascuns . Confuzia se datorează faptului că mormintele nu sunt marcate cu pietre funerare, ci cu plăcuţe în poziţie orizonatală care ajung să fie acoperite de iarbă.Cimitirul de Marmură, aşa cum este el denumit, a fost înfiinţat în 1830 şi dintre toate cimitirele newyorkeze este cel mai greu de găsit.Intrarea cimitirului se află la capătul unei alei înguste care duce spre Second Avenue. Este deschis vizitatorilor în fiecare a IV a duminică începând cu luna aprilie şi terminând cu luna octombrie.
7.Cimitirul de nave din Staten Island
Staten Island Boat Graveyard este localizat în Rossville(Staten Island). Acest loc mlăştinos al canalului Arthur Kill Road este “locul de veci” pentru sute de ambarcaţiuni de toate dimensiunile.Aceste corpuri de navă ruginite au totuşi, în mod ciudat, farmecul lor. Din 2013, nu mai există nici un drum public care să ducă până la apă, dar încă se mai poate arunca o privire dincolo de gardul care împrejmuieşte zona. E cu adevărat un colţ uitat al New Yorkului.
8. Vechiul tunel de metrou de pe Atlantic Avenue
Tunelul de metrou de pe Atlantic Avenue a fost mult timp o legendă urbană, fiind prezentat în 1893 de ziarul New York Times ca fiind o ascunzătoare a piraţilor şi de către autorul de povestiri sci-fi, H.P. Lovecraft , ca o vizuină a vampirilor.
În realitate istoria tunelului nu este una aşa de fascinantă.Cornelius Vanderbilt l-a construit în 1844 pentru a redirecţiona trenurile din Long Island, care erau implicate în accidente frecvente. Tunelul a fost abandonat în 1861 şi redescoperit abia în 1980.
9.Galeriile sclavilor de la Biserica episcopală Sfântul Augustin.
Biserica episcopală Sfântul Augustin adăposteşte între pereţii săi o dovadă a segregării rasiale din New York. Nişte scări înguste duc la două încăperi ascunse în spatele balconului, unde pe vremuri credincioşii afroamericani auzeau slujbele fără ca să fie văzuţi de albi. Locul cunoscut sub numele de “galeria sclavilor”, a fost construit în 1828, în ciuda faptului că sclavia fusese deja abolită în New York.
10. Adăpostul anti-atomic din perioada Războiului Rece situat la baza podului Brooklyn
În 2006, a fost redescoperit un adăpost anti-atomic sub podul Brooklyn, chiar la calea de acces dinspre Lower Manhattan. Adăpostul avea provizii militare care să permită supravieţuirea în cazul unui atac nuclear(pături, medicamente, rezervoare de apă şi aproximativ 352000 de biscuiţi). Lăzile cu provizii indică anii 1957 şi 1962, ceea ce înseamna că adăpostul a fost utilizat în perioada cea mai fierbinte a războiului Rece care a culminat cu Criza Rachetelor din Cuba (1962).
Locul exact în care se află acest adăpost este păstrat în continuare secret de către oficialităţile oraşului. La baza podului Brooklyn se mai află şi alte spaţii ascunse cunoscute sub numele de Brooklyn Anchorage, în care se ţineau timp de 20 de ani spectacole de muzică şi teatru, conferinţe şi expoziţii de artă . Brooklyn Anchirage a fost închis din raţiuni de securitate în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.
11.Tunelele secrete ale Universităţii Columbia
Este vorba de tunelele secrete care pornesc din Campusul Morningside Heights şi fac legătura cu diferitele clădiri aparţinând Universităţii Columbia. Una dintre aceste clădiri este Buel Hall, pe al cărei loc era înainte un azil de nebuni, iar cealaltă clădire este Pupin Hall, un loc de întâlnire pentru oamenii de ştiinţă implicaţi în Proiectul Manhattan(obţinerea primei bombe atomice din istoria omenirii).Astăzi tunelurile sunt folosite de către cadrele didactice şi de către studenţii Universităţii Columbia.
12.Pomander Walk
Pomander Walk este un complex de apartamente din cartierul Manhattan, situat pe Upper West Side între Broadway şi West End Avenue. Complexul este construit după arhitectura caselor din dinastia engleză Tudor(1485-1603) care se remarcau prin uşile, obloanele şi ramele de lemn colorate.Pomander Walk este destul de ascunsă privirii trecătorilor având în vedere că este înconjurată de clădiri foarte înalte. Complexul este o oază de linişte în marea agitaţie din Manhattan.
13.Tuburile pneumatice
Tuburile pneumatice sunt un ecou din trecutul New Yorkului.Periodic ele au fost folosite pentru a transfera colete poştale prin oraş şi în special peste podul Brooklyn. O dată pe tub a reuşit să intre chiar şi o pisică.Sa nu vă faceţi probleme, dacă a supravieţuit. Doar nu degeaba se spune despre pisici că au nouă vieţi.
Astăzi aceste tipuri de tuburi pneumatice se pot vedea din ce în ce mai rar. Cele mai admirate sunt cele de la Biblioteca publică a oraşului .
Bibliografie