Îți vine să crezi? Minunea asta de castel se va deschide lângă Sibiu
Piticii din Albă-ca-Zăpada ar fi, cu siguranță, invidioși pe această replică la scară mare a căsuței lor din pădure. Un adevărat castel, ridicat în întregime din materiale naturale, pe malul unui râu, în vecinătatea pădurii. Însă vestea cu adevărat bună este că totul se întâmplă în România, pe drumul dintre Făgăraș și Sibiu, la Porumbacu de Sus, unde un om pasionat vrea să deschidă o pensiune cum alta nu-i.
În urmă cu doi ani, Răzvan Vasile, fost director de producție în două mari agenții de publicitate, și-a vândut casa din București și s-a apucat de acest proiect nebunesc. „Mi-am dorit foarte mult să evadez din oraş, mai ales pentru copilul meu”, a povestit Răzvan Vasile pentru Daily Traveler.
Planul a fost să deschidă o pensiune pe un teren pe care l-a găsit cu vreo zece ani în urmă în Porumbacu de Sus, un sat aflat la jumătatea distanţei dintre Făgăraş şi Sibiu. Accesul se face din Porumbacu de Jos, la 7 kilometri de DN.
Pensiunea va avea zece camere, dintre care patru apartamente cu scară interioară şi şase camere duble, fiecare cu acces separat. Exteriorul este gata, iar proprietarul speră ca în primăvară să primească primii vizitatori.
Până acum a investit 230.000 de euro în această construcţie realizată doar din materiale naturale, dar lucurile n-au mers foarte lin cu arhitecții și nici cu muncitorii. „Oamenii erau obişnuiţi să bată şindrila pe drept şi a trebuit mereu să le spun că eu vreau strâmb, nu drept”. Până la urmă a găsit nişte muncitori din Maramureş, obişnuiţi cu construcţia caselor de lemn, care au înţeles cum trebuie să arate castelul inspirat de căsuţa piticilor din Albă ca Zăpada.