De la Palatul Poștelor, la Muzeul Național de Istorie a României
Adesea turiștii se opresc în fața acestei maiestuoase clădiri și realizează numeroase fotografii. Sunt multe lucruri pe care acest Palat al Capitalei le are de spus.
Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), un simbol al identităţii române, reuneşte cele mai importante obiecte cu valoare istorică şi de patrimoniu de pe teritoriul României din timpuri preistorice, până în epoca contemporană. Istoria MNIR se compune din evoluţia sa instituţională, etapele acumulării de patrimoniu, dar şi din trecutul clădirii (fost Palat al Poştelor) în care funcţionează astăzi muzeul.
În 1892 a fost promulgată legea pentru construirea Palatului Poştelor, ce se dorea a fi un edificiu maiestuos, simbol arhitectonic al oraşului. În acest sens, arhitectul Alexandru Săvulescu, însărcinat cu elaborarea planului clădirii, face o serie de vizite de cercetare în Paris, Viena, Torino, Milano, Veneția, Budapesta, Zurich şi Geneva.
Construcţia urma să fie ridicată pe un teren care aparţinuse marelui agă Constantin Bălăceanu, unde domnitorul Constantin Brâncoveanu a construit un han ce îi purta numele, Hanul Constantin Vodă. Acest mare han al Bucureștilor a suferit enorm în urma marelui incendiu din 1847. Drept urmare hanul ruinat a trebuit demolat.
Lucrările de construcţie a noului edificiu au început în 1894, când, în cadrul unei ceremonii la care au participat înalţii oficiali români, regele Carol I al României a pus piatra de temelie a Palatului Poştelor. Inspirat de clădirea poştei din Geneva, construit în stil neoclasic, Palatul Poştelor este inaugurat în anul 1900. Faţada clădirii are trepte pe toată lungimea ei, iar la capătul acestora se află un portic susţinut de zece coloane în stil doric.
În vremea ocupației Bucureștiului din timpul Primului Război Mondial, 1916-1918, aici a funcționat centrul de comunicații german (telegraful, centrala telefonică și poșta). Palatul a funcționat cu rol administrativ până în 1970.
Pe de altă parte Muzeul Naţional de Istorie Naturală şi Antichităţi, ce a oferit o bază consistentă a patrimoniului MNIR în momentul înfiinţării, s-a născut în cadrul Colegiului Sfântul Sava, în 1834, când vornicul Mihail Ghica a donat o impresionantă colecţie personală de antichităţi din domeniul ştiinţelor naturii şi istoriei.
În 1864, muzeul îşi măreşte colecţia de obiecte istorice prin donaţia făcută de generalul Nicolae Mavros, iar în acelaşi an domnitorul Alexandru Ioan Cuza emite un decret pentru constituirea Muzeului de Antichităţi şi Muzeului de Ştiinţele Naturii. Importanţi oameni de cultură au contribuit la dezvoltarea colecţiilor sau la organizarea acestora, printre care se numără Scarlat Wallenstein, Cezar Bolliac, Dimitrie Papazoglu, Alexandru Odobescu, Petrache Poenaru, Grigore Bengescu, Alexandru Pelimon. De la acest Muzeu Naţional de Istorie Naturală şi Antichităţi îşi revendică originea şi Muzeul de Antichităţi.
În 1969, Consiliul de Miniştri hotărăşte renovarea şi amenajarea Palatului Poştei, pentru a fi transformat în sediul Muzeului de Istorie al României. Un an mai târziu, este luată o hotărâre prin care se înfiinţează Muzeul de Istorie al Romaniei, inaugurat în 1972. Astăzi, muzeul cuprinde numeroase obiecte de arheologie, istorie, numismatică, filatelie şi cărţi vechi, însumând 678.579 de obiecte, iar colecţiie sale se îmbogăţesc permanent cu donaţii, achiziţii sau noi descoperiri.
