Capela-bijuterie a Parisului

În inima Parisului se află celebrul loc cunoscut sub numele de Île de la Cité (insula orașului), o mică bucată de pământ așezată pe Sena ce reprezintă „leagănul” Parisului sau, altfel spus, locul de naștere al capitalei franceze. Pe locul unde se pare că a fost situată așezarea galică Lutetia (începând din secolul al III-lea î.Hr.) a fost amplasată, în secolul al IV-lea, fortăreața guvernatorului roman. Mai târziu, Clovis I, primul rege al francilor, și-a stabilit aici reședința.

Istoria Parisului s-a scris deci pornind din acest loc simbolic extrem de important: aici a fost construită celebra catedrală Notre-Dame, insula devenind astfel și punctul religios central al orașului. Tot în Île de la Cité a fost ridicat primul spital (Hôtel-Dieu) și aici este amplasat cel mai vechi pod încă existent al Parisului: Pont Neuf.

Astăzi, în Île de la Cité se află câteva dintre cele mai importante instituții administrative ale Franței și, în curtea interioară a Palatului de Justiției, este ascunsă de ochii turistului grăbit următoarea noastră oprire: Sainte-Chapelle, capela-bijuterie a Parisului.

Construită între 1242 și 1248, într-un timp record (doar 6 ani, în comparație cu cei aproape 200 de ani necesari ridicării catedralei Notre-Dame), la inițiativa lui Ludovic al IX-lea, Sainte-Chapelle este, de fapt, capela regală, situată la momentul construirii sale în curtea a ceea ce a fost inițial Palatul Regal (până în sec. al XIV-lea).

Monarh al Franței care a domnit între 1226 și 1270, Ludovic al IX-lea a rămas în istorie ca Ludovic cel Sfânt sau Sfântul Ludovic (Saint Louis), fiind singurul monarh al Franței care a fost canonizat. A fost cunoscut în epocă, în plan european, drept un luptător în numele creștinismului. După o rugăciune în timpul unei îmbolnăviri grave, acesta a promis că, dacă se va însănătoși, va lupta în numele creștinătății, fapt pentru care a condus a șaptea și a opta cruciadă împotriva dinastiilor musulmane. A murit în timpul celei din urmă.

Cine a fost constructorul capelei? Acest aspect nu este specificat în niciun document. Una dintre ipoteze spune că ar fi vorba de Pierre de Montreuil, care era un apreciat maestru al vremii și care contribuise și la ridicarea uneia dintre fațadele de la Notre-Dame.

Adăpost pentru relicve sfinte

Scopul principal al construirii bisericii din inima Parisului a fost acela de a adăposti relicve sfinte, extrem de prețuite de conducătorul francez. Povestea începe în 1239, când Ludovic a cumpărat de la împăratul Constantinopolului, contra unor sume colosale (care au depășit de aproximativ trei ori suma necesară construirii bisericii), Coroana de Spini a lui Iisus și, ulterior, un fragment din Sfânta Cruce, plus alte câteva artefacte sfinte. A deține aceste relicve însemna în epocă un prestigiu deosebit și o putere implicită pentru monarhul francez, considerat astfel o autoritate în creștinismul occidental.

Când relicvele au sosit la Paris, în august 1239, Ludovic le-a purtat el însuși, în picioarele goale și îmbrăcat foarte modest, scenă descrisă într-unul dintre vitraliile de pe fațada sudică de la Sainte-Chapelle. Artefactele sacre au fost adăpostite într-o altă capelă până la finalizarea și sfințirea bisericii, pe 26 aprilie 1248, când au fost mutate cu mare ceremonie în noua biserică. Ulterior, Coroana de Spini a fost mutată în tezaurul de la Notre-Dame, pentru ca astăzi, după incendiul din 2019, relicva să fie adăpostită la Luvru.

Sainte-Chapelle este construită pe două niveluri: la parter (pe unde se intră astăzi) era locul destinat curtenilor, soldaților, în timp ce planul superior, cel decorat cu vitralii, era cel unde erau adăpostite relicvele sfinte; în acest spațiu sacru intrau doar membrii familiei regale și invitații lor. De altfel, inițial, capela era conectată în mod direct de camerele palatului regal. Un element decorativ prezent mai ales în partea de jos a bisericii este floarea de crin cu trei petale, simbol al lui Ludovic al IX-lea, preluat mai departe și de alți monarhi francezi.

Pe lângă comoara de preț pe care trebuia să o găzduiască locașul de cult, comoara ce a fost hărăzită acestei bijuterii arhitecturale din centrul Parisului este suita sa de vitralii, dintre care aproximativ 70% sunt cele originale, supuse cu mare grijă diferitelor procese de restaurare de-a lungul timpului.

Vitraliile și lumina raiului

O vizită în Sainte-Chapelle echivalează cu o privire aruncată pe gaura cheii în lumina raiului. Vitraliul în formă de rozariu dinspre vest și celelalte 15 vitralii de 15 m înălțime descriu 1113 scene din Vechiul și Noul Testament, într-o demonstrație cromatică ce dovedește o virtuozitate artistică incredibilă pentru secolul al XIII-lea.

În nuanțe predominant de roșu și albastru, vitraliile copleșitoare construiesc un interior intim în care lumina solară creează senzația că te afli în interiorul unui caleidoscop. De oriunde cade lumina la momentul vizitei, ea naște superbe nuanțe de culoare în interiorul micului locaș de cult, unde pereții par așa de discreți și vitraliile atât de înalte și de generoase, încât impresia creată este că te afli într-o incintă compusă integral din sticlă colorată. O vizită în Sainte-Chapelle pare în sine o experiență sacră.

Considerat un simbol al religiei, dar și al monarhiei, în timpul Revoluției Franceze, monumentul a fost grav vandalizat (și restaurat în secolul al XIX-lea). Embleme regale au fost distruse, la fel și o parte dintre vitralii. Superbul locaș de cult a fost transformat în… depozit de grâne. Sipetul de argint comandat de Ludovic cel Sfânt însuși pentru a depozita sfintele artefacte a fost topit.

În 1840, sub domnia lui Louis-Philippe, a demarat prima mare restaurare a capelei, care a durat 28 de ani. O parte dintre vitraliile originale sunt astăzi conservate la Musée de Cluny din Paris, muzeu dedicat artei medievale.

În 1945, în vreme de război, s-a aplicat pe vitralii un strat de lac, pentru a le proteja împotriva prafului și zgârieturilor provocate de bombardamente. Acest lac însă a provocat o întunecare a culorilor și, în 2008, a început o amplă restaurare, ce a costat peste 10 milioane de euro (acordate din fonduri private) și a implicat curățarea vitraliilor, dar și a fațadei, și restaurarea unor sculpturi. Cu această ocazie, a fost adăugat un strat exterior de sticlă special prelucrată termic, o inovație în domeniu, pentru a proteja vitraliile.

Astăzi, capela-monument face parte din rețeaua muzeelor naționale ale Franței și, împreună cu Conciergerie (care a adăpostit tribunalul și închisoarea Curții Regale, loc în care a fost întemnițată și Maria Antoaneta), reprezintă ceea ce a rămas până în zilele noastre din vechiul palat regal. Poate că modalitatea cea mai bună de a admira îndelung această bijuterie gotică și vitraliile sale incredibile este, pe lângă simpla vizită, participarea la unul dintre concertele de muzică clasică sau muzică sacră din Sainte-Chapelle.

Fragmentul face parte din articolul „Itinerar sacru în trei capele europene”, publicat în numărul 251 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 decembrie - 14 ianuarie, și în format digital pe platforma paydemic.