Monument UNESCO la Iaşi?
Oraşul Iaşi a căpătat, după preluarea de către Bucureşti a statutului de capitală a proaspătului stat român modern, o valoare simbolică, atribuindu-i-se titulatura de „capitală culturală”.
Acest statut s-a consolidat, cu trecerea anilor, contribuind în acest sens deosebit de bogata activitate culturală şi universitară. Astăzi, latura culturală pregnantă a oraşului Iaşi este asigurată şi de numărul mare de monumente istorice pe care le găzduieşte, în condiţiile unei evoluţii continue, agresive, a peisajului urban local.
Oraşul Iaşi nu este reprezentativ, la nivel naţional, printr-o activitate economică intensă, deşi numărul de locuitori îl plasează în ţară pe locul secund, după Bucureşti, dar se poate mândri, în spaţiul urban românesc, prin identitatea oferită de monumentele de patrimoniu care îi oferă unicitate.
Din nefericire, activitatea culturală ieşeană nu are un ecou satisfăcător în sfera sustenabilităţii, cifrele oficiale evidenţiind un interes scăzut pentru vizitarea monumentelor istorice şi de cultură din oraşul nostru. Spre exemplu, statisticile oficiale arătau că, în 2016, Iaşul se situa, la nivel naţional, pe locul al treisprezecelea după numărul de turişti atraşi. Nici în 2018 nu s-a poziţionat în primele 10 oraşe din ţară, situaţie nedemnă pentru renumele de „capitală culturală”, specialiştii din domeniul turismului reclamând lipsa de viziune şi a unei strategii instituţionale, inclusiv pe linia punerii în valoare a monumentelor reprezentative pentru oraş.
Caracteristic pentru Iaşi este numărul de biserici, care, raportat la numărul de locuitori, îl plasează pe primul loc din ţară. Din cele peste 70 de biserici, aproape jumătate sunt incluse în lista monumentelor istorice. Dintre acestea, o clădire este cu totul şi cu totul deosebită, distingându-se atât prin valoare sa artistică, cât şi prin reprezentativitatea pe care o deţine pentru comunitatea ieşeană: biserica mănăstirii Sf. Trei Ierarhi.
După urcarea pe tronul Ţării Moldovei, voievodul Vasile Lupu a purces la ctitorirea „Trisfetitelor” de la Iaşi, în perioada 1637-1639, aceasta fiind gândită ca necropolă domnească. Din punct de vedere artistic, ornamentul continuu sculptat în piatră pe întreaga suprafaţă exterioară a clădirii, care reuneşte elemente tradiţionale româneşti, dar şi orientale, i-a asigurat bisericii renumele şi a aşezat-o în rândul monumentelor reprezentative pentru cultura naţională. Biserica a adăpostit, după 1642, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, până la aşezarea lor, în anul 1889, în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi. Biserica a fost un veritabil centru de cultură, aici fiind tipărită Cazania lui Varlaam, cunoscută şi drept „Carte românească de învăţătură”. Poate puţini ştiu că, pentru o vreme, în incinta mănăstirii a locuit poetul naţional Mihai Eminescu, motiv pentru care bustul acestuia poate fi găsit lângă edificiu.
Biserica Trei Ierarhi a suferit, de-a lungul timpului, mai multe distrugeri, cauzate de mişcări tectonice ori din cauza devastărilor produse de oşti străine, ea beneficiind, la finalul secolului al XIX-lea, de ample lucrări de reconstrucţie, puse sub coordonarea arhitectului francez Andre Lecomte du Nouy, discipol al celebrului arhitect Eugene Viollet-le-Duc. Invitat de regele Carol I să restaureze mai multe monumente emblematice pentru ţara noastră, Lecomte du Nouy a refăcut, prin tehnici similare, adecvate acelor timpuri, biserica mănăstirii Trei Ierarhi şi pe cea a mănăstirii Curtea de Argeş, necropolă a monarhilor români.
Biserica mănăstirii Trei Ierarhi a fost inclusă, la jumătatea anului 2019, în lista indicativă a patrimoniului mondial UNESCO, alături de cea de la Curtea de Argeş, ca repere ale activităţii restauratoare desfăşurate de arhitectul Andre Lecomte du Nouy. Lista prevede 18 situri pretabile a fi clasate în lista monumentelor UNESCO, care ar urma, în funcţie de succesul demersurilor, celor 8 obiective UNESCO din România (dintr-un total de 1121 de obiective din toată lumea).
Revenind la statutul cultural al oraşului Iaşi, acesta ar fi confirmat şi consolidat, în mod incontestabil, de deţinerea unui monument UNESCO, reprezentativ nu doar pentru comunitate, ci pentru întreaga ţară. Dar beneficiile deţinerii unui monument UNESCO nu sunt exclusiv de imagine, acest lucru putând contribui la creşterea brandului cultural al oraşului nostru, cu efecte multiple şi pe alte paliere ale vieţii sociale: ar dezvolta exponenţial componenta turistică, ar creşte atractivitatea centrului universitar ieşean şi ar genera atragerea de investiţii. De asemenea, monumentul ar beneficia de o protecţie suplimentară şi de fonduri generoase, pentru punerea în valoare şi eventuale lucrări de reabilitare. Astfel, statutul cultural al oraşului Iaşi ar deveni sustenabil.
Din păcate, prezenţa bisericii mănăstirii Trei Ierarhi în lista indicativă a patrimoniului mondial UNESCO nu este o garanţie că oraşul Iaşi va avea, în mod sigur, un monument clasat în lista patrimoniului mondial. Pentru aceasta, instituţii religioase - Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi autorităţile publice - Primăria Municipiului Iaşi, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, Institutul Naţional al Patrimoniului, Ministerul Culturii, ar trebui să colaboreze, alături de instituţii similare din judeţul Argeş, pentru elaborarea, în mod coerent şi constructiv, a documentaţiei. Inerent şi previzibil, vor fi întâmpinate dificultăţi, dar interesul public impune această colaborare şi depăşirea problemelor de parcurs, astfel încât biserica Trei Ierarhi să devină parte a patrimoniului UNESCO şi monument emblematic pentru România şi capitala sa culturală. Iar dacă o coordonare cu eforturile privitoare la clasarea bisericii mănăstirii Curtea de Argeş în lista UNESCO, fundamentată pe tehnica identică adoptată de arhitectul francez Lecomte du Nouy, ar oferi perspective mai bune de materializare, se impune cu atât mai mult iniţierea grabnică a cooperării dintre factorii decizionali din Iaşi şi Argeş, stimulată şi coordonată de Ministerul Culturii.
Autor: Gelu Iutiş este istoric şi publicist
