
„Sub semnul lupului și al acvilei”. Școala de vară la Muzeul Municipiului București
Muzeul Municipiului București (MMB) invită copiii cu vârste între 7 și 12 ani la atelierul interactiv „Sub semnul lupului și al acvilei. Daci și romani la granița dintre legendă și istorie”, ce se va desfășura la Palatul Suțu, în cadrul expoziției tematice „Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei”.
„Pornind de la artefactele din cadrul expoziție, copiii vor descoperi universul fascinant al dacilor, aflat la granița dintre legendă și istorie, vor afla despre practicile funerare prin exemplul celebrului car de incinerare al războinicului de la Cugir, vor înțelege rolul podoabelor și al obiectelor de prestigiu în societatea dacică. Pe scurt, vor explora ce ne pot spune obiectele arheologice despre oamenii care au trăit acum peste două mii de ani”, notează Muzeul Municipiului București, pe pagina de Facebook a instituției.
Cum trăiau dacii? Cu ce arme luptau? Ce podoabe purtau? Cine erau zeii lor și de ce au ajuns să se confrunte cu una dintre cele mai puternice armate ale Antichității?
„Prin observație, dialog și activități practice, participanții vor fi familiarizați cu civilizația dacică și cu relațiile dintre daci și romani, vor descoperi armele, echipamentele și simbolurile militare utilizate în războaiele daco-romane. La final, în atelier, construim cele două mari simboluri: Draco, stindardul războinicilor daci, și Aquila, stindardul legiunilor romane”, precizează sursa citată.
Taxa de participare: 40 lei
Vârsta recomandată: 7+
Înscrierea se face prin email la: educatie@muzeulbucurestiului.ro
Înscrierile se fac de luni până vineri, între 10:00 – 15:00, în limita locurilor disponibile. Participarea se face numai pe bază de înscriere și conform categoriei de vârstă indicate.
Atelierul se va desfășura pe 5 și 12 august 2026, ora 11:00, la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2, București) și face parte din programul Școala de Vară la MMB – ediția 2026.
Programul Școala de Vară la MMB – Ediția 2026 se desfășoară pe parcursul lunilor iunie, iulie, august și începutul lunii septembrie, în mai multe spații muzeale ale Muzeului Municipiului București.
Mai multe pentru tine...

















