[DEZ]ARHIVARE: performăns - demers teatral colaborativ construit în jurul fotografiilor de arhivă are premiera de Noaptea Muzeelor la MȚR
DeNoaptea Muzeelor, Arhiva de Imagine aMuzeului Național al Țăranului Românvă așteaptă laSala Librărie-în spațiul inedit alexpoziției-șantier „IMAGINEA-MARTOR” -laPREMIERAspectacolului „[DEZ]ARHIVARE:performăns”, în regia luiAlexandru Nagy. Demers teatral colaborativ construit în jurul fotografiilor de arhivă, performănseste un experiment inedit ce își propune dez-arhivarea neconvențională a fotografiilor vechi și explorarea subiectivității arhivei ca obiect socio-cultural.
Totodată, de Noaptea Muzeelor (21 mai 2016)expoziția-șantier „IMAGINEA-MARTOR”își prelungește programul până la 02:00, provocând publicul să exploreze imaginile de arhivă puse la dispoziție și să le folosească pentru a continua jam session-ul curatorial propus de organizatori, prin crearea și expunerea propriilor povești vizuale.
Programul reprezentațiilor[DEZ]ARHIVARE:performăns
Mai 2016
21 mai – NOAPTEA MUZEELOR
10:00-18:00 – vizita expoziției-șantier
19:00-20:30 –[DEZ]ARHIVARE:performăns – PREMIERA
21:00-00:00 – vizita expoziției-șantier
00:00-01:30 – [DEZ]ARHIVARE:performăns colaborativ – PREMIERA
22 mai– 19:00-20:30
Iunie 2016
10 iunie– 20:00-21:30-[DEZ]ARHIVARE:performăns
11 iunie– 19:00-20:30-[DEZ]ARHIVARE:performăns
26 iunie– 20:00 – 21:30-[DEZ]ARHIVARE:performăns
Intrarea este liberă, iar participarea la „[DEZ]ARHIVARE:performăns”se face pe bază de rezervare prealabilă în limita a 30 de locuri disponibile / reprezentație. Înscrierile se realizează prin e-mail la adresaarhivamtr@gmail.com. Vă așteptăm!
Spectacolul produs de Teatrul Mignon, 8PT și TIP – Teatrul Independenților Profesioniști va fi prezentat publicului în multiple reprezentații în perioada mai-iunie 2016.
Câte povești încap într-o imagine? este provocarea ce stă la baza creării acestui spectacol. „[DEZ]ARHIVARE:performăns” reprezintă un cumul de momente performative ivite din spontaneitatea actorului, tehnica jocului și prospețimea privirii ce se întretaie pentru a stârni expresivitatea discretă a unor imagini tăcute. Actorii au interacționat direct cu colecțiile Arhivei de Imagine MȚR și au explorat fondurile de fotografii vechi, au selectat imagini și au pornit în documentarea lor, iar la final le-au reinterpretat, creându-și propriile personaje.
„[DEZ]ARHIVARE:performănseste despre poveștile nespuse ale imaginilor noastre, ale tuturor. Tineri actori, unii dintre ei studenți, alții aflați la debut, extrag în fața publicului povestea imaginilor găsite în Arhiva MȚR. Imaginile obligă la autenticitate și de aici și performăns, cuvânt pe care îl inființăm astăzi, aici, în fața voastră și împreună cu voi.” Alexandru Nagy, regizor.
Arhiva de Imagine MȚReste (despre) Privirea în care se întâlnesc privirile:o istorie a istoriilor, o memorie a memoriilor, o realitate a realităților sociale. Arhiva de Imagine a luat naștere ca un exercițiu muzeal ivit din dorința de a (de)construi o antropologie vizuală a cotidianului – fie el rural sau urban, trecut sau prezent – și reflectă căutările muzeului de la înființare și până astăzi, relatând universalitatea imaginii ca relație dintre sine și Celălalt.
***
„[DEZ]ARHIVARE:performăns” este parte din proiectul „IMAGINEA-MARTOR:ateliere de arhivare performativă” derulat de Arhiva de Imagine a Muzeului Național al Țăranului Român în perioada 17 aprilie-15 noiembrie 2016.
Proiectul deconstruiește ideea conform căreia arhiva este un depozitar obiectiv al istoriei și al realității sociale. „IMAGINEA-MARTOR” este deopotrivă un demers de educație vizuală, dar și de <dezvățare>muzeală. Ne dorim ca vizitatorii să uite că în muzee nu au voie să atingă, să întrebe, să caute, să aleagă, să contribuie. Mai mult decât muzeul, arhiva este percepută ca un spațiu eminamente închis. Arhiva de muzeu, cu atât mai mult. Proiectul explorează tensiunea dintre misiunea de conservare și cea de arătare a colecțiilor muzeale și experimentează interacțiunea dintre arhivă și artiști ca mod de cunoaștere și explorare muzeală.