Popoarele din Marea Egee care au adus civilizația vechii Asii în sălbăticia Europei

Editura Humanitas publică ”Istoria omenirii”, o carte de istorie explicată, scrisă și ilustrată pentru copii și adolescenți de Henrick Willem van Loon, dar care poate fi citită și de adulți. Cartea a fost publicată inițial în 1921, însă a fost actualizată de mai multe ori. Pentru ediția din 2013, tradusă acum și în limba română, Robert Sullivan a adăugat capitole noi şi o introducere.

Cartea pornește din zorii timpurilor și ajunge până la dezvoltarea rețelelor de socializare (Facebook și Twitter), vorbind despre evenimentele și personalitățile fără de care întreaga istorie a civilizației ar fi fost alta. Vă invităm să citiți mai jos un fragment din ”Istoria omenirii”. 

Marea Egee

Pe vremea când Heinrich Schliemann era un băiețaș, a auzit povestea Troiei de la tatăl său. Acea poveste i-a plăcut mai mult decât oricare alta și a hotărât că imediat ce avea să fie destul de mare cât să plece de acasă va merge în Grecia să „găsească Troia“. Faptul că era fiul unui pastor sărac dintr-un sat din regiunea Mecklenburg nu l-a îngrijorat. știa că va avea nevoie de bani, însă a decis ca mai întâi să adune o avere și să sape după aceea. Chiar a izbutit să adune o avere măricică într-un răstimp foarte scurt și de îndată ce a avut destui bani pentru a pregăti o expediție s-a dus în nord-vestul Asiei Mici, unde presupunea că se aflase Troia.

Într-un ungher al Asiei Mici se găsea o colină înaltă acoperită de lanuri de grâu. Potrivit tradiției, acolo fusese casa lui Priam, regele Troiei. Schliemann, al cărui entuziasm îi întrecea întru câtva cunoștințele, n-a pierdut vremea cu explorări preliminare. A început să sape imediat. și a săpat așa repede și cu râvnă, că șanțul lui a trecut drept prin centrul cetății pe care o căuta și l-a condus la ruinele altui oraș îngropat, cu cel puțin o mie de ani mai vechi decât Troia descrisă de Homer. Apoi s-a petrecut ceva foarte interesant. Dacă Schliemann ar fi găsit niște ciocane de piatră șlefuită și câteva cioburi de ceramică nearsă, nu s-ar fi mirat nimeni. Însă în loc de asemenea obiecte asociate în general cu omul preistoric care trăise în aceste regiuni înainte de venirea grecilor, Schliemann a găsit statuete splendide, bijuterii foarte scumpe și vase ornamentate cu un model necunoscut grecilor.

S-a încumetat să sugereze că, zece secole înaintea marelui război troian, coasta Mării Egee fusese populată de o rasă misterioasă superioară în multe privințe triburilor grecești primitive care le invadaseră țara și le distruseseră ori absorbiseră civilizația până își pierduse orice urmă de originalitate. Și s-a dovedit că așa și fusese. Spre sfârșitul deceniului 1870, Schliemann a vizitat ruinele din Micene, atât de antice că până și ghidurile de călătorie romane se minunau de vechimea lor. Acolo, sub lespezile de piatră ale unei mici incinte circulare, Schliemann a dat iar peste o comoară minunată lăsată de misterioșii oameni care umpluseră țărmurile Greciei cu cetăți și care construiseră ziduri atât de mari, trainice și robuste, încât grecii le credeau opera titanilor, giganții pe potriva zeilor care în timpurile de demult se jucau cu vârfurile munților.

Un studiu foarte atent al multelor vestigii a demontat anumite elemente romantice ale mitului. Creatorii acestor opere timpurii de artă și constructorii puternicelor fortărețe nu au fost niște vrăjitori, ci simpli marinari și negustori. Trăiseră în Creta și în numeroasele insule din Marea Egee. Erau navigatori îndrăzneți și au transformat Marea Egee într-un centru de comerț pentru schimbul de bunuri între estul civilizat și societatea primitivă care evolua lent pe continentul european.

Mai bine de o mie de ani au menținut un imperiu insular care a elaborat o formă foarte elevată de artă. Ba chiar putem spune că orașul lor cel mai important, Cnossos, pe coasta nordică a Cretei, era absolut modern prin accentul pus pe igienă și confort. Palatul avea un sistem de canalizare adecvat, casele erau dotate cu sobe, iar locuitorii din Cnossos au fost cei dintâi care au utilizat zilnic cada de baie, obiect necunoscut până atunci. Palatul regelui era vestit pentru scările în spirală și pentru sala mare destinată ospețelor. Pivnițele de sub palat, unde se păstrau vinul, grânele și uleiul de măsline, erau atât de mari și îi impresionaseră atât de puternic pe oaspeții greci, încât au dat naștere legendei „labirintului“, numele pe care îl dăm unei structuri cu atât de multe coridoare încâlcite, încât e aproape imposibil să găsim ieșirea după ce ușa de la intrare s-a închis, lăsându-ne speriați înăuntru.

Ce s-a ales în cele din urmă de acest mare imperiu egeean și ce i-a pricinuit prăbușirea bruscă, asta nu știu să vă spun.

Cretanii erau deprinși cu arta scrierii, dar nimeni nu a reușit deocamdată să le descifreze inscripțiile. De aceea istoria lor ne este necunoscută. Trebuie să le reconstituim peripețiile pornind de la ruinele lăsate de egeeni. Din aceste vestigii rezultă limpede că lumea egeeană a fost cucerită subit de o rasă mai puțin civilizată, sosită recent de pe câmpiile din nordul Europei. Dacă nu greșim prea mult, barbarii responsabili pentru nimicirea civilizației cretane și egeene erau niște triburi de păstori nomazi care tocmai ocupaseră pietroasa peninsulă dintre mările Adriatică și Egee și pe care îi cunoaștem cu numele de greci.

Recomandare de carte

”Istoria omenirii”

Autor: Hendrik Willem van Loon

Colecția Humanitas Junior, Carte pentru copii & adolescenți, Istorie

Ediție actualizată și introducere de Robert Sullivan

Traducere de Cornelia Dumitru

Hendrik Willem van Loon (1882–1944) s-a născut la Rotterdam. În anul 1902 pleacă în Statele Unite pentru a studia la Cornell University. și-a obținut doctoratul la Universitatea din München și a predat istorie europeană la Universitatea Cornwell și la Antioch College.

Pe lângă ”Istoria omenirii”, a scris zeci de alte cărți, inclusiv The Rise of the Dutch Kingdom, R. v. R.: The Live and Times of Rembrandt van Rijn și, în 1939 (în colaborare cu Grace Castagnetta), The Last of the Troubadours: The Life and Music of Carl Michael Bellman 1740–1795.

După cum notează Cornelis A. van Minnen în biografia lui van Loon publicată în 2005, ”Istoria omenirii” a fost scrisă aproape dintr-o fantezie, când editorul Horace Liveright a hotărât să încerce o versiune pentru copii a unui gen popular la adulți, așa-numitul „sinopsis“.

Câteva volume apăruseră deja: Charles și Mary Beard, Rise of American Civilization (1927), Lewis Mumford, Story of Utopias (1922) și Will Durant, Story of Philosophy (1926). Aceste cărți fuseseră compuse, în mod vădit, cu ideea că nespecialistul e capabil să înțeleagă opera experților și specialiștilor dacă aceasta cuprinde propoziții scrise pentru oameni obișnuiți, nu doar pentru inițiați.

Will Durant a fost cel mai popular autor de istorii rezumate pentru adulți, iar Durant a observat că volumul lui van Loon va fi la fel de satisfăcător pentru părinți ca și pentru copiii cărora le va fi cumpărat. „Lumea devenea scandalos de informată cu privire la istorie“, a spus Durant.

 ”Istoria omenirii” este, fără îndoială, cea mai cunoscută carte a sa, apărută pentru prima dată în 1921 și actualizată ulterior de autor, apoi de fiul său și de alți istorici. A fost, în 1922, prima operă distinsă cu Newbery Medal, prestigios premiu nord-american destinat literaturii pentru copii.

În 1972, editorii au actualizat volumul cu ajutorul dr. Edward Prehn, al profesorului Paul Sears de la Universitatea Yale și al profesorului Edwin C. Broome de la Universitatea din New York. În 1984 și 1999 profesorul John Merriman de la Universitatea Yale a adus textul la zi, iar Adam Simon a adăugat ilustrații. Pentru prezenta ediție, Robert Sullivan a adăugat capitole noi și o introducere. 

Foto sus: frescă din Palatul din Cnossos