Wu Zetian, prima şi singura femeie care a condus China
În istoria sa de peste 3000 de ani, China a fost condusă doar o singură dată de o femeie. Wu Zetian a fost o împărăteasă controversată, care a dat naştere multor legende referitoare la viaţa ei. Cu toate că istoricii vremii au caracterizat-o ca fiind o uzurpatoare, tirană şi criminală, în timpul domniei împărătesei Wu, China a cunoscut una dintre cele mai înfloritoare perioade.
Înainte de venirea dinastiei Han, statutul femeii în China nu era nicidecum privilegiat. Nu aveau dreptul de a participa la activitatea politică a societăţii şi nici dreptul de a deţine o proprietate. De asemenea, ca mai în toată lumea la acea vreme, femeii îi erau atribuite sarcinile casnice şi creşterea copiilor. Cu toate acestea, în timpul dinastiei Tang (618 – 906), o femeie a venit la putere pentru prima si singura dată în istoria Chinei. Pe atunci, în privinţa femeilor, lucrurile căpătaseră o anumită libertate:tradiţia teribilă de micşorare a picioarelor nu mai era obligatorie.
Wu Zetian s-a născut într-o familie bogată, unde a fost învăţată să citească, să scrie şi să cânte. Avea la dispoziţia ei servitori, astfel că ea nu era obligată să facă treburi de ale casei. Încă de mică, fiind susţinută în ale educaţiei şi de către tatăl ei, Wu a fost autodidactă. Nici politica nu îi era străină. La vârsta de 14 ani, Wu Zetian a fost luată la palat şi a devenit una dintre concubinele imperiale ale împăratului Taizong. Acolo, printre altele, ea a devenit şi secretară, lucru care i-a permis să îşi continue educaţia. După moartea împăratului, pe tronul Chinei a venit fiul acestuia, Li Zhi, cunoscut în istorie drept Gaozong.
Scopul scuză mijloacele. De la concubină la împărăteasă
La începutul anilor 650, Wu Zetian i se atribuise cel mai înalt rang în rândul concubinelor împăratului – Zhaoyi. Treptat, ea a câştigat respectul la curtea lui Gaozong, având o puternică influenţă în guvernarea acestuia. În cele din urmă, Wu ajunsese să ia cele mai deciziile importante în privinţa viitorului Chinei. Istoricii o caracterizează ca fiind obsedată de a prelua puterea, mulţi presupunând că ea şi-ar fi omorât propria fiică doar pentru a înscena crima soţiei împăratului, Wang.
Se pare că scopul lui Wu era, mai pe scurt, să îi ia locul împărătesei Wang. Prin tot soiul de uneltiri, în cele din urmă, ea a reuşit. În vara lui 655, Wang şi mama ei au fost acuzate de Wu de vrăjitorie. Împăratul a fost convins uşor, iar în urma unui proces, Liu, mama lui Wang a fost alungată de la curte. Gaozong s-a despărţit de soţia sa, care a fost băgată la închisoare împreună cu unchiul ei, unul dintre cancelarii împăratului. Se pare că, mai târziu, când liderul chinez dorea să îi elibereze pe cei doi, Wu a ordonat omorârea lor. În 675, văzând că este din ce în ce mai bolnav, împăratul Gaozang a numit-o pe Wu regenta sa. Şi cu toate că tradiţia ordinii la tron nu implica nicidecum o femeie, Wu a reuşit să devină prima împărăteasă a Chinei în 690.
Mandatul său a fost unul corect. Pentru ocuparea oricărei funcţii într-o instituţie a statului se dădeau examene grele, favoritismele nefiind pe placul împărătesei. De asemenea, ea a diminuat taxele ţăranilor, i-a ajutat pentru ca agricultura să prospere şi le-a creat noi locuri de muncă. În timpul domniei sale, Wu a înlocuit taoismul cu buddhismul ca religie oficială, acesta cunoscând cea mai mare dezvoltare a sa.
Foto sus: Actrița chineză Fan Bingbing, interpretând rolul împărătesei Wu Zetian într-un serial de televiziune