Un român cu un destin excepțional: Ilarie Mitrea - călător pe trei continente

A plecat din Rășinarii Sibiului dintr-o modestă familie a unui oier și a studiat pe rând la Sibiu, la Cluj și la Viena. A fost medic militar în armata austriacă, apoi în aceeași calitate de medic militar a însoțit corpul expediționar condus de efemerul împărat Maximilian în nefericita aventură a acestuia în Mexic. După executarea lui Maximilian a rămas un timp ca medic în serviciul republicii mexicane condusă de Benito Juarez.

S-a reîntors în Transilvania unde a fost primit cu ostilitate riscând chiar să fie condamnat ca “trădător”. Tracasat de justiția austriacă a intrat în serviciul armatei olandeze ajungând până la gradul de general medic după un îndelungat serviciu petrecut în colonii. Însă Ilarie Mitrea, așa cum vom vedea – un român cu largi vederi umaniste – a fost cel dintâi mare ctitor al Muzeului de Istorie Naturală din București, dar și unul din generoșii donatori pentru Muzeul similar din Viena.

Un manuscris prăfuit...

Un manuscris prăfuit de pe rafturile Direcției Județene Mureș a Arhivelor Naționale mi-a atras atenția, dar în același timp mi-a produs și o dublă revelație. Un om cu multiple valențe, Alexandru (Lengyel) Culcer tatăl scriitorului mureșean Dan Culcer ce se află actualmente stabilit în Franța – întreprindea pe cont propriu, în urmă cu mai bine de 40 de ani, cercetări ce-l aveau în centrul atenției pe medicul militar Ilarie Mitrea. Acribia cu care Alexandru Culcer – el în suși medic ca formație – s-a aplecat asupra destinu lui medicului militar Ilarie Mitrea s-a concretizat într-un volum dedicat personalității complexe a acestuia. 

Din păcate Alexandru Culcer nu a reușit să-și publice volumul ce conține foarte multe și interesante informații și fotografii, iar plecarea definitivă din țară a fiului său, a așezat definitiv acest volum nepublicat, ca de altfel întregul fond al familiei Culcer, în rafturile Direcției Județene Mureș a Arhivelor Naționale.

În Mexic alături de împăratul Maximilian

Născut pe data de 6 mai 1842, la Rășinari, Ilarie Mitrea a avut șansa să aibă un tată – Mitrea Bucur – care deși doar un modest oier a intuit posibilitățile intelectuale ale fiu lui său. Cu mari sacrificii materiale l-a dat la o școală săsească din Sibiu, iar după câțiva ani, în 1862, Ilarie Mitrea a devenit student la Institutul medico-chirurgical din Cluj.

Un an mai târziu a plecat la Viena pentru a obține calificarea de doctor în medicină, loc unde a fost repede remarcat de profesorul Billroth, chirurg cu faimă europeană. În 1864 Ilarie Mitrea și-a prezentat la Wurzburg teza de doctorat cu tema “De cloroformio”. În lucrarea sa el susținea – în premieră pentru acele vremuri – folosirea narcozei în chirurgie.

În același an s-a reîntors, dar pentru foarte scurt timp în Transilvania, deși ar fi avut posibilitatea să rămână ca asistent universitar în capitala imperiului. A de venit medic militar de garnizoană la Pola, port la Marea Adriatică.

Corpul medical expediționar în Mexic

Nu avea să stea prea mult la Pola pentru că peste doar câteva luni s-a îmbarcat ca medic militar în corpul expediționar ce-l însoțea pe Maximilian – fratele împăratului Franz Josef – în Mexic. El a fost cel care a asigurat organizarea asistenței medicale a garnizoanelor militare ale lui Maximilian.

Cu toate că se afla de cele mai multe ori pe linia frontului – lupta de eliberare națională a mexicanilor conduși de Benito Juarez fiind în plină desfășurare – acest lucru nu l-a împiedicat pe Mitrea să facă observații interesante despre limba, cultura și arta poporului cu care intra deseori în con tact.

Tot cu această ocazie, Mitrea a mai făcut observații interesante despre mineralogia solului și a colectat diverse materiale. După ce Maximilian a fost împușcat de mexicani, Mitrea și-a continuat activitatea în slujba republicii mexicane, iar acest lucru avea să-i fie imputat la întoarcerea în Transilvania.

Un nou început – serviciul în colonii

La sfârșitul anului 1867, pe ruta Vera-Cruz–Genova–Viena–Budapesta–Rășinari, Ilarie Mitrea s-a în tors acasă ajungând la Rășinari în toamna anului 1868. Aducea cu el impresii deosebite, dar și colecții etnografice diverse și foarte valoroase.

Ar fi dorit să se stabilească în Transilvania, să deschidă un cabinet medical și să se dedice studiului și practicării medicinei. Nu i s-a aprobat dreptul de liberă practică, dar nu a găsit înțelegere în acest sens nici în Principatele Unite unde a făcut aceleași demersuri.

Mai mult chiar, autoritățile austro-ungare intenționau să-i intenteze proces sub acuzația de trădare, deși Mitrea intrase în serviciul republicanilor mexicani după dezintegrarea armatei lui Maximilian.

Dezamăgit de tracasările la care era supus Ilarie Mitrea a reușit să fie integrat, în 1870, cu gradul de căpitan medic în armata olandeză pentru a face serviciul în colonii. Pentru tânărul de 27 de ani, devenit acum Hilarion Mitrea, începea cea mai importantă etapă din viața sa, o etapă care avea să-l conducă la final la gradul de general medic.

În același an, 1870, a plecat la Batavia (Djakarta), capitala insulei Jawa și a Indiilor Olandeze. Practic, timp de 21 de ani, între 1870-1891 s-a aflat în colonii, din care cel mai mult timp l-a petrecut însă în insulele Sonde. La 51 de ani, generalul medic în retragere Hilarion Mitrea s-a reîntors la Rășinari, dar peste puțin timp s-a stabilit la Viena, oraș în care avea să moară în 1904.

Cele mai multe colecții de piei și preparate în alcool din toate clasele de vertebrate și crustacee provenite din insulele Jawa, Sumatra, Borneo, Celebes și Moluce și pe care le-a realizat în cei 21 de ani de serviciu avea să le doneze Muzeului de Istorie Naturală din București. Un gest de mare noblețe și încărcătură sentimentală.

“Multă vreme vom fi încă o țară mică și cu mijloace materiale reduse, pentru a cunoaște lumea ce ne înconjoară. Or dezvoltarea noastră ca națiune va fi întârziată atâta vreme cât nu ne vom strădui să ne cunoaștem cât mai bine locul în lume, spre a ști cât prețuim și de a ne măsura puterile, spre a ști foarte precis cu ce putem contribui noi la dezvoltarea întregii culturi a omenirii…De asta am cheltuit atâta vreme și atâția bani cu strângerea de lucrări din insulele Indiilor Olandeze, ca să le dăruiesc unui muzeu românesc și să pun și eu o cărămidă la ridicarea științei noastre naționale”. (Din reflecțiile medicului militar Ilarie Mitrea) 

Un mariaj interrasial… și o familie europeană

Ca medic militar a lucrat în diverse locuri: la Anier, la Moera-Toweti, în insula Borneo, în insulele Sumatra și Celebes, cunoscând îndeaproape situația grea a băștinașilor supuși atât prigoanei rasiale, dar și exploatării economice.

Apropiat de populația băștinașă, Mitrea a intrat deseori în conflict cu autoritățile cărora el însuși le aparținea. Mitrea susținea că “starea de sănătate a ostașului atârnă în mare măsură de sănătatea și alimentația populației civile”, sau că “înainte de profilaxia militarilor, se impune profilaxia populației civile”.

Tot Mitrea a fost cel care, în 1887, a reușit să obțină de la guvernatorul general al Indiilor Olandeze un ordin prin care se interzicea militarilor olandezi sau civililor olandezi să tragă cu arma în băștinași, lucru pe care aceștia îl făcuseră până atunci de cele mai multe ori din simplă distracție.

Atitudinea sa foarte umană față de băștinași poate fi dedusă și din faptul că spre deosebire de ceilalți funcționari sau militari olandezi din colonii n-a utilizat decât un singur servitor indigen pe care îl trata cu toată considerația. Mitrea a salvat deseori victime ale linșajului rasist, a destinat 3 camere din locuința sa pentru un cabinet și un laborator unde îi trata gratuit pe băștinași.

Mai mult decât atât, sfidând toate conveniențele sociale ale vremii sale, în 1873 Hilarion Mitrea s-a căsătorit cu o băștinașă, Vietam Kadam Radam. Au avut doi copii, pe Petru Ilarie Mitrea, născut în 1875 la Moera-Toweti (Borneo) și pe Maria Mitrea (foto dreapta, alături de de soțul ei), născută în 1877, la Anier (în Jawa).

Petru Ilarie Mitrea a absolvit Politehnica din Zürich și a devenit inginer constructor și electronist stabilindu-se la Berna, în Elveția. A participat la construcția căii ferate din Anatolia și la construcția tunelului Simplon din Munții Alpi. S-a căsătorit cu o franțuzoai că, Fidelia, cu care a avut două fete. A decedat la Berna, în 1934.

Sora sa, Maria Mitrea, deși a urmat cursu rile Conservatorului din Viena, s-a stabilit la Rășinari unde sa căsătorit cu Nicolae Isdrăilă având cu acesta patru copii și o fată. Ea a murit la Sibiu, în 1953.

Descendenții generalului medic Hilarion Mitrea, românul din Rășinari, călător pe trei continente ale lumii, trăiesc azi răspândiți, parte în Elveția și Franța, iar alții la Sibiu…membrii unei mari familii europene cu ascendenți în România și în fostele Indii Olandeze.

Alexandru Culcer

Născut în 1897, în Maramureș, Alexandru Lengyel (devenit ulterior Culcer), a absolvit Facultatea de Medicină din Budapesta. Între 1925-1936, a ocupat succesiv postul de asistent bacteriolog al Laboratorului de Igienă din Cluj, apoi pe acela de medic șef al Laboratorului de Igienă din Sulina, iar între 1941- 1942 și pe acela de medic șef al Portului Sulina.

Din 1942 și până în 1949 a fost medic șef al Laboratorului regional de Igienă din Sighișoara, dar a ocupat prin cumul și funcțiile de director al Spitalului de Stat din Sighișoara (1945-1947) și de inspector general sanitar pentru controlul laboratoarelor (1947-1949).

Spirit plurivalent, având o impresionantă bibliotecă (spun cei ce l-au cunoscut) Alexandru Culcer a fost preocupat de o serie de domenii printre care și istoria medicinei. A decedat pe data de 10 octombrie 1979, la Târgu-Mureș.

Muzicologul George Zbârcea spunea despre Alexandru Culcer: “a fost un bun cunoscător al istoriei și literaturii din sud-estul continentului, un exeget al istoriei medicinii, familiarizat cu istoria picturii și sculpturii Europei, pasionat de aspectele rizotomiei antice și de reactualizarea ei în farmacopeea modernă, mânuitor cu nerv gazetăresc al condeiului și nu în ultimul rând, bibliofil, colecționar de artă și cronicar plastic”.