SPECIAL Neamul Ciorăneştilor. Portretul unei familii de intelectuali români
„Weekend Adevărul“ vă propune o incursiune în istoria unei dinastii de cărturari români, mai simplu, o familie de genii cât o întreagă cultură. Despre neamul Ciorăneştilor, cu toţi cei nouă copii ai Ecaterinei şi ai lui Ion Ciorănescu, cu toată faima internaţională şi bezna naţională de azi, ne-a povestit Ana Eliza, una dintre puţinele urmaşe ale familiei.
Priviţi fotografia de mai sus. E aproape toată lumea din familia Ciorănescu, compusă din părinţii Ion şi Ecaterina, şi doar opt dintre copiii lor. În total au fost nouă, dar unul dintre ei, poetul Ioan Ciorănescu, a murit când era foarte tânăr. De la stânga la dreapta, de sus în jos, din orice parte i-am privi, printre aceşti oameni au fost mari personalităţi ale culturii româneşti, a căror faimă s-a născut timid la sat şi a crescut depăşind graniţele ţării. Dar, cel mai bine, faptele:dintr-o mamă învăţătoare şi un tată autor de manuale şcolare, care a redactat, printre altele, şi primul abecedar pentru elevii surdomuţi din România, s-au născut:matematicianul Nicolae, doctorand al Universităţii Sorbona din Franţa, filologul, istoricul, scriitorul Alexandru, foarte apreciat de spanioli, Ecaterina, chimistă, autoarea primului tratat românesc de „Medicamente de sinteză“. Toţi trei au fost membri ai Academiei Române. De la microfonul radioului „Europa Liberă“ s-a auzit multă vreme şi vocea lui George, exilat în Germania, doctor în drept, poet şi prozator. Lor le-au călcat pe urme, dar în alte domenii – ca medicină sau inginerie – Constantin, Maria, Elena şi Ana. Dincolo de această enumerare greoaie cu nume plus funcţii, „Weekend Adevărul“ vă propune un complet portret de familie de oameni mai întâi harnici şi apoi excepţionali. Am adunat memorii, impresii ale apropiaţilor şi rudelor din neamul Ciorăneştilor şi am redat istoria fiecăruia. Rezultatul? O fotografie de familie care cântăreşte greu.
Istoria familiei începe să se ţeasă la sat, mai precis în comuna Râul Alb (judeţul Dâmboviţa), foarte aproape de Moroeni. Ion Ciorănescu a fost primul copil din cei zece ai unei familii de ţărani – Ion şi Maria – cam săracă.
La 9 ani, se înscrie la şcoala înfiinţată în acel an (1883) în satul natal, aşa cum strigase bunicul Nae prin curte:„Cică se face şi în Râu o şcoală, la popa Ion acasă. Să duceţi copiii!“, scrie Ion Ciorănescu, în cartea sa de amintiri din copilărie, „Chipuri de altădată“. În prima zi de şcoală nici nu ştia unde e şcoala:„Şi era o zi de toamnă. Am plecat cu tatiţu, cu pălării noi, luate pe vară şi păstrate în casa mare, cu muntenaşe de zeghe, cu opinci noi argăsite şi nojiţe de păr de capră, făcute de tatiţu. Şi nu se mai isprăvea drumul“, îşi amintea pe-atunci copilul care nici nu ştia ce înseamnă acela un liceu.
Primul pe ţară la examenul de învăţători După câteva clase unde prinde drag de carte, merge mai departe la Târgovişte şi termină cursul primar. Pentru că-l văzuse băiat isteţ, fostul său învăţător îl cheamă după el la Bucureşti, unde se înscrie în clasa I la liceul „Sfântul Sava“. Termină primul pe clasă. Întors acasă cu o cunună pe braţe, aşa cum primeau elevii cu premiul I, bunicul, taica Nae, îl ia la zor:„Ce este cu frunzele astea, înşirate pe nuia?“, iar copilul îi explică. Bunicul e totuşi mirat:„Aici, coroanele sunt mai frumoase, mai mari, pline de flori, de trandafiri, garoafe. Gândeam că la Bucureşti o fi făcând coroane, nu glumă!“. Era anul 1890 şi oamenii învăţau ce-s alea coroniţe pentru premiul I.
Din lipsa banilor, Ion Ciorănescu (foto) e nevoit să se întoarcă la gimnaziul „Ienăchiţă Văcărescu“ din Târgovişte, pe care-l termină în 1893. Dă examenul de capacitate pentru învăţători în următorul an şi reuşeşte primul pe ţară. Nota:9, 91. Din 1894 şi până în 1920 e învăţător în comuna Moroeni, unde o întâlneşte pe Ecaterina, tot învăţătoare şi ea în comună, cu care se căsătoreşte şi cu care „va avea o ceată de copii din ce în ce mai numeroasă“, aşa cum scria Alexandru Ciorănescu, al şaselea copil, în cartea „Amintiri fără memorie“.