Nichita Hrusciov, un lider comunist temperamental
Nikita Sergheievici Hrusciov s-a nascut in 1894, dintr-o familie de tarani saraci. În 1908, familia sa s-a mutat la Iuzovka, Ucraina. S-a calificat şi a lucrat ca mecanic în mină. Pe durata primului război mondial, Hruşciov s-a implicat în activitatea sindicală, iar după revoluţia bolşevică din 1917 a luptat în Armata Roşie.
Intră in Partidul Bolşevic destul de târziu, în 1918. Nu a fost astfel membru al vechiigărzileniniste formate din cei care aderaseră la partidul bolşevic înainte de preluarea puterii. A intrat în atenţia lui Stalin prin intermediul soţiei acestuia, Nadejda Alliluieva, cu care era coleg de grupa la un institut de studii tehnice. Reuşeşte sa evolueze in partid, ajungand rapid protejatul lui Lazar Kaganovici, "comisarul de fier" al transporturilor.
Lider al organizatiei de partid din Moscova, a participat la epurari cu pasiune, ajungand la sfarsitul anilor '30 membru al Biroului Politic al PCUS si prim-secretar in Ucraina. In anii razboiului a fost general politic, indeplinind misiuni dificile, inclusiv la Stalingrad. Indarjitii stalinisti Molotov, Malenkov, Bulganin si Vorosilov l-au subestimat, sustinand numirea sa ca prim-secretar al CC in septembrie 1953. În 1958, Hruşciov i-a succedat lui Gheorghi Malenkov în funcţia de premier şi a devenit astfel şeful de necontestat atât al statului, cât şi al partidului. El a devenit premier al Uniunii Sovietice pe 27 martie 1958.
Un lider mai puţin convenţional
Hruşciov a fost considerat de către inamicii săi din Uniunea Sovietică drept un lider necioplit şi necivilizat, care avea reputaţia de a întrerupe vorbitorii pentru a-i insulta. Este binecunoscut episodul cand Hrusciov a întrerupt Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite din septembrie-octombrie 1960 bătând cu pumnul în masă (spunându-se chiar că s-a şi descălţat si a lovit si cu pantoful in masa) şi ţipând în limba rusă în timpul discursurilor. Pe 29 septembrie 1960, Hruşciov a întrerupt de două ori discursul premierului britanic Harold Macmillan prin ţipete şi prin lovirea cu pumnul a mesei. Imperturbabilul Macmillan a spus fraza celebră:"Aş dori să mi se traducă asta, dacă a vrut să spună ceva."
La sediul ONU, două săptămâni mai târziu, Lorenzo Sumulong, delegatul filipinez, l-a întrebat pe Hruşciov cum poate încrimina imperialismul capitalist occidental, atâta vreme cât URSS-ul făcea un lucru similar în Europa Răsăriteană. Hruşciov s-a înfuriat şi i-a spus lui Sumulong că este "o jigodie şi un lacheu al imperialiştilor", după care şi-a scos un pantof din picior şi a făcut o mişcare ca şi cum ar fi bătut cu el în masă.
Hrusciov nu se delimita la un altfel de comportament nici faţă de propriile cadre. Proceda la reorganizări şi numiri după bunul plac, motivând că astfel se asigura îmbunătăţirea muncii de partid şi de stat. Afişînd un aer de stăpân, el se purta tot mai grosolan cu cadrele, le jignea la fiecare pas, le muta dintr-un loc în altul sau pur şi simplu le destituia. Cel care criticase cultul personalităţii lui Stalin, devenise el însuşi un dictator în propriul partid.
Politica sa naşte nemulţumiri
Atitudinea şi politicile promovate de liderul sovietic îi iritau din cele in ce mai mult pe ceilalţi lideri şi ideologi partidului. În plan intern dorinţa lui Hruşciov de a transforma Siberia în „grânarul” URSS, ca şi indicaţiile lui privind cultivarea porumbului „în pătrat” s-au soldat cu un răsunator eşec, ducând Uniunea Sovietică într-o grava criză alimentară. Rafturile magazinelor s-au golit, iar pentru aprovizionarea populaţiei au fost reintroduse, în 1962, cartele pentru principalele bunuri de consum. Evident, acest fapt a creat o puternică stare de nemulţumire în rândul populaţiei.
În plan extern, N.S. Hruşciov a suferit un drastic eşec în urma „crizei rachetelor” din 1962 pentru apărarea Cubei. Modul în care a gestionat Hruşciov această criză a contribuit de substanţial la conturarea revoltei interne impotriva lui.
Pensionarea forţată
Nu a mai durat mult pana s-a dat o adevarata lovitura de stat la nivelul conducerii URSS. In octombrie 1964, Hrusciov a fost fortat sa se pensioneze, fiind inlocuit la varf de tandemul Leonid Brejnev-Alexei Kosighin. Comunicatul oficial dat publicităţii la Moscova menţiona doar că demisia acestuia din funcţia de prim-secretar al C.C. aL P.C.U.S. are legutură cu „vârsta înaintată şi înrăutăţirea stării de sănătate”.
După îndepartarea sa de la putere, Hruşciov a petrecut şapte ani în arest la domiciliu. A murit în casa sa din Moscova, pe 11 septembrie 1971. La momentuui decesului sau, Pravda – oficiosul sovietic-a publicat pe ultima pagina o scurta notita de cateva randuri, lipsita de orice apreciere favorabila, a destinului politic al celui care a condus URSS intre 1953 si 1964.
