Mituri și legende ale Vestului sălbatic: Wild Bill Hickok și Calamity Jane

Două mituri ale Vestului sălbatic, între atâtea altele, legate de frumoasa și tumultuoasa epopee a cuceririi și colonizării acestuia în a doua jumătate a veacului al-XIX-lea. Alături de un Jesse James, Buffalo Bill, Wyatt Earp, Doc Hollyday, Wild Bill Hickok și Calamity Jane și-au pus amprenta inimitabilă în legendara lume a vestului american.

Se pare nu numai că între cei doi a existat o scurtă și romantică idilă, dar că rodul acesteia va fi o fată cu care, mama ei, despărțită fiind de ea datorită împrejurărilor vitrege, va coresponda. Să facem așadar pentru început o introspecție în viețile lor, dure, aprige, imprevizibile și pline de acțiune și de pericole la tot pasul, conforme mediului unde s-au născut și au trăit.

Viața unei legende

Wild Bill Hickok (foto sus), pe adevăratul său nume James Butler Hickok ( 1837–1876), s-a născut la 27 mai 1837 la Troy Grove, Illinois. Casa natală, ferma tatălui său, se afla pe traseul așa-zisei „Căi ferate subterane”, cale clandestină prin care aboliționiștii din nord îi ajutau pe negrii sclavi să fugă de pe plantațiile din sud.

De mic copil, Bill s-a obișnuit cu armele de foc, făcând uz de ele în protejarea negrilor fugari, urmăriți și vânați de vechilii de pe moșii. Până la declanșarea războiului civil (1861-1865), tânărul Bill s-a dovedit a fi un aboliționist înfocat, în aceeași măsură cu un pistolar extrem de rapid și de dibaci.

La nici 20 de ani, în 1855, a părăsit ferma tatălui său, angajându-se într-o meserie pe cât de aventuroasă și dură, pe atât de periculoasă: aceea de conducător de diligențe pe vestitele rute ale Vestului sălbatic, Santa Fe Trail și Oregon Trail.

La început, i se va spune în bătaie de joc „Duck Bill” (Rățoiul Bill), datorită mustății sale lungi și dese care îi acoperea buza de sus, iar apoi, după ce au început primele dueluri care l-au făcut celebru, va deveni „Wild Bill” („Sălbaticul Bill”).

În 1857, Hickok a pretins, și imediat a obținut, o bucată de pământ de 160 de acri (cca 65 de ha) în comitatul (ținutul) Johnson, din Kansas (pe locul unde se află astăzi orașul Lenexa), devenind primul apărător civil, al legii („constable”) , în orășelul Monticello.

În 1861, când a început „Războiul de Secesiune”, era apărător al legii în Nebraska. Aici a luptat și a nimicit în urma unui duel rămas celebru temuta bandă McCandles, la stația de diligență Rock Creek. Hickok a rămas celebru și datorită inventării practicii de „alungare” din oraș a indivizilor certați cu legea.

Iată despre ce era vorba: la marginea orășelului Monticello se afla un copac înalt, renumit pentru răufăcătorii care erau spânzurați de crengile sale („copacul mortului” – dead man’s tree). Hickok se înfățișa cu curaj în fața bandiților și le sugera următoarele opțiuni: fie părăseau de bună voie orașul, fie, dacă îi mai găsea a doua zi în oraș, îi împușca pe loc sau îi dezarma și îi ducea la marginea orașului unde îi spânzura în renumitul copac.

La început a fost luat evident în bătaie de joc. Cei care au făcut-o au plătit pe loc sau a doua zi cu propria viață această atitudine disprețuitoare. Ulterior, când a început să fie cunoscut și deci temut, mulți au preferat să plece de bună voie decât să își măsoare forțele cu el.

Cercetaș în timpul războiului civil

În timpul războiului civil s-a remarcat nu atât ca un redutabil gunman („pistolar”) în rândurile armatei Uniunii, cât ca un excelent cercetaș („scout”), ca o neîntrecută călăuză în special pe câmpurile de luptă din Kansas și Missouri. Iar conducerea armatei americane îi va aprecia acest talent și după război.

Wild Bill Hickok va continua încă doi ani după terminarea conflictului să îndeplinească cu succes meseria de cercetaș în armata SUA. Tot în primii ani după război, Hickok a devenit șerif al SUA („United States Marshall”), dar și un jucător de cărți profesionist.

Or, în Vestul sălbatic, unde viața omului nu valora mare lucru, jucătorii de cărți profesioniști erau la fel de mulți precum cow-boy-ii și pistolarii. În 1867, viitorul vestit explorator Henry Morton Stanley, pe atunci un tânăr ziarist în plină afirmare, l-a intervievat pe Hickok, fapt care a contribuit la sporirea faimei sale. Tot în acel an s-a „duelat” Hickok cu căpetenia indienilor Sioux „Whistler the Peacemaker” („Fluierarul aducător al păcii”), pe care a împușcat-o cu o carabină cu repetiție.

Fapte legendare ale unui șerif legendar

Iar faptele sale de arme s-au succedat cu repeziciune. La 21 iulie 1865, în centrul orășelului Springfield, Missouri, l-a ucis într-un duel pricinuit de o datorie la masa de joc dintr-un „saloon”, pe Davis K. Tutt. La 17 iulie 1870, în calitatea sa oficială de șerif al orașului Hays, Kansas, Hickok a pus la punct o mână de soldați beți din Regimentul 7 Cavalerie, care au făcut greșeala să tragă în el. Șeriful a ripostat, ucigând un soldat și rănind mortal un altul.

Un an mai târziu, în 1871, tot în calitate de șerif, al orașului Abilene de data aceasta, Hickok s-a duelat cu vestitul proscris John Wesley Hardin. Nu l-a ucis, l-a dezarmat numai și l-a rănit, iar Hardin, înțelept, a părăsit imediat orașul. Tot în această perioadă, a avut o altercație cu proprietarul „saloon-ului”, Phil Coe, la 5 octombrie 1871. Laș, acesta din urmă nu îl va provoca pe șerif, ci va aștepta un moment prielnic, iar când acesta va părăsi „saloon-ul”, se va strecura în spatele său, pe furiș, va scoate pistolul și va trage în el, pe la spate.

Hickok, neatins de glonț, se va întoarce cu rapiditate și îl va împușca pe Phil Coe. Apoi, șeriful va auzi pași repezi în spatele său. Din cauza unui glaucom care îi afecta vederea, Hickok se va întoarce fulgerător, va trage din reflex fără să vadă în cine și îl va împușca mortal pe… propriul său ajutor de șerif Mike Williams, care sosea în ajutorul său. A fost fără îndoială un episod dureros în scurta sa viață.

Moartea vine cu spatele la ușă

Hâda moarte l-a lovit pe acest pistolar justițiar al vestului, cu o viață atât de tumultuoasă, înainte de a împlini 40 de ani, într-un mod și o conjunctură cât se poate de nedrepte: la 2 august 1876, aflându-se la masa de poker, în Nuttal and Mann’s Saloon, din Deadwood (“Pădurea moartă”), Black Hills (“Munții Negri”), Dakota, Hickok a comis fatala greșeală pentru un pistolar profesionist de a sta așezat cu spatele la ușă.

În mijlocul jocului, când Hickok avea în mână doi ași și doi optari, combinație care va purta de atunci înainte denumirea de „mâna mortului”, va fi împușcat mortal pe la spate de un oarecare McCall. Acesta va fi ulterior prins, judecat, găsit vinovat și spânzurat. Social, „Wid Bill” nu era un bărbat singur în acel moment. Era căsătorit cu Calamity Jane și avea o fetiță în vârstă de trei ani, Jane (Jean, Janey) Hickok, născută la 25 septembrie 1873. Dar cine era partenera ultimilor săi ani de viață?

Calamity Jane

Cea cunoscută în marea epopee a vestului sub denumirea de „Calamity Jane” se numea de fapt Martha Jane Canary-Burke (foto dreapta) și era, asemenea lui, o cercetașă și o neînfricată „femeie a frontierelor” (frontierswoman). Cu 15 ani mai tânără ca „Wild Bill”, „Calamity Jane” s-a născut la 1 mai 1852 în Princeton, Missouri, fiind cea mai mică urmașă a unei familii cu șase copii (2 frați și 3 surori mai mari).

Părinții celor 6 au murit când copiii aveau vârste juvenile, în 1866 (mama) și 1867 (tatăl), astfel încât, în scurtă vreme, datorită firii sale aspre și aprige, Martha Jane va deveni, la cei 15 ani ai săi, adevăratul cap de familie.

În intervalul 1867-1868, cei 6 orfani vor locui în Virginia City, Montana, iar din 1868 capul de familie Martha Jane se va muta, împreună cu restul fraților și surorilor sale, mai întâi la Fort Bridger, apoi la Piedmont, Wyoming. După ce le va asigura acestora, pentru o perioadă, cele necesare traiului, firea sa aventuroasă o va îndemna să înceapă, de una singură, o multvisată viață de „femeie a preriilor”.

Fata-cercetaș, în armata americană

În 1870 o găsim înrolată în armata americană pe post de cercetaș, luând parte la campaniile împotriva indienilor din Arizona, servind sub ordinele generalilor George Armstrong Custer și George Crook. Vestita poreclă de „Calamity Jane” i s-a tras de la o celebră faptă de arme a sa când și-a salvat superiorul, căpitanul Eagan, dintr-o ambuscadă în care acesta fusese încolțit de indienii Sioux, la Sheridan, Wyoming, în locul numit „Pârâul gâscanului” (Goose Creek).

Episodul s-a petrecut în anul 1872 iar tânăra eroină avea 20 de ani. O altă faptă de arme nu mai puțin celebră a vestitei cercetașe s-a petrecut trei ani mai târziu, în 1875, când pentru a duce la vreme importantele depeșe ale generalului Crook către unitățile sale avansate de la Big Horn River, ea a traversat înot Platte River după care a străbătut o distanță de 90 de mile (cca. 145 Km), udă leoarcă și tremurând de frig, izbutind însă să aducă la timp trupelor importantele instrucțiuni de la generalul lor. A zăcut bolnavă câteva săptămâni după care, punându-se pe picioare, s-a deplasat, călare, la Fort Laramie.

O iubire stil „Vestul sălbatic”

De aici, a luat un tren spre nord, în care, spun unele surse, l-a întâlnit pentru prima oară, în iulie 1876, pe „Wild Bill” Hickok. Nu era tocmai adevărat. Cei doi se întâlniseră pentru prima oară în 1873, făcuseră o pasiune fulgerătoare unul pentru celălalt, stil „Vestul sălbatic”, se iubiseră, iar din iubirea lor a rezultat o fată, Jane (Jean, Janey) Hickok, născută la 25 septembrie 1873.

Împreună, cei doi se vor îndrepta spre Deadwood („Pădurea moartă”), în Black Hills („Munții Negri”), Dakota de Sud, unde pistolarul își va trăi ultima sa lună de viață, până va fi ucis, la 2 august (1876). Conform declarațiilor sale de mai târziu, Calamity Jane a dorit să îl provoace imediat pe asasinul McCall la duel și să îl împuște, dar a constatat că …nu era înarmată. S-a resemnat așadar să îl lase să fugă. Dar ucigașul nu va supraviețui multă vreme odioasei sale crime.

Copila, rodul iubirii celor doi, a fost adoptată de familia căpitanului de marină Jim O’Neil, mama sa neavând nici mijloacele materiale, dar nici o existență stabilă, liniștită, tihnită, care să îi permită să o crească, să aibă grijă de ea. Mult mai târziu, la 6 septembrie 1941, o vom regăsi pe septuagenara Jean Hickok Burkhardt McCormick solicitând asistență pentru îngrijire din partea Departamentului de Binefaceri Publice.

„Calamity Jane” Foto: United States Library of Congress

Ea a pretins că este fiica lui Wild Bill Hickok și a lui Calamity Jane, născută la 25 septembrie 1873 la Benson’s Landing, Montana, și aducând drept dovadă a declarațiilor sale o documentație figurând într-o Biblie de epocă, în care se regăseau semnăturile a doi reverenzi precum și a numeroși martori.

Conducătoare de diligențe și „actriță”

Calamity Jane a continuat să își ducă viața la Deadwood mulți ani după moartea lui Bill Hickok. S-a angajat conducătoare de diligențe, ucigând cu această ocazie un număr considerabil de bandiți, dar și de indieni care s-au încumetat să atace diligențele conduse de apriga femeie, neștiind de bună seamă cu cine aveau a face.

În iarna anului 1876, a îngrijit cu devotament populația lovită de o cumplită epidemie de pojar și varicelă. În 1884, va părăsi Deadwood, stabilindu-se la El Paso, Texas, unde îl va cunoaște pe Clinton Burke, cu care se va căsători anul următor. Din căsătorie va rezulta cea de a doua fiică a sa. Căsătoria se va destrăma după 10 ani, în 1895.

Ultimii ani de viață îi va petrece această pionieră a Vestului pe post de „actriță” a propriului său personaj, jucând în spectacolul lui Buffalo Bill, „Panorama Vestului sălbatic” („Wild West Show”), între anii 1896 -1903. În acest spectacol se pare că jucase, sporadic, și mai vechiul prieten al lui Buffalo Bill, Bill Hickok, în ultimul său an de viață, cu două decenii în urmă deci, unde actorul Bill Hickok îl interpretase cu talent și fără nici urmă de emoții pe… pistolarul, șeriful și cercetașul Bill Hickok.

În urma unei complicații survenite de pe urma unei pneumonii, Calamity Jane va muri, aproape sexagenară, în patul său, și nu în urma unui duel, în picioare, cu răufăcătorii, după cum fără îndoială și-ar fi dorit, la 1 august 1903.

Ultima sa dorință a fost aceea de a fi îngropată alături de primul ei soț și prima ei dragoste, „Wild Bill” Hickok. Și dorința i-a fost împlinită. Mormintele celor doi eroi, alăturate, se găsesc în cimitirul de pe muntele Moriah, la poalele căruia se află orașul Deadwood.

Din scrisorile adresate fiicei sale, Janey, timp de 25 de ani, în intervalul 1877-1902, reproducem câteva fragmente care tratează exact perioada în care cei doi eroi ai Vestului Sălbatic, părinții ei, au trăit-o împreună. Acestea se află în două scrisori ale ei, din septembrie 1880 și 30 mai 1882. Din prima vom reproduce câteva fragmente, iar din a doua vom reda numai un scurt paragraf final. Traducerea ne aparține.

Epistolele unei iubiri

Deadwood, Septembrie 1880,

Dragă Janey,

A sosit astăzi o scrisoare de la tăticul tău, Jim, însoțită de o nouă fotografie de-a ta. Aniversarea ta cade la sfârșitul acestei luni. Vei împlini 7 ani. Iubesc această fotografie a ta în care ai ochii și fruntea tatălui tău, partea de jos a feței, gura și părul fiind însă ale mele. Expresia ochilor tăi albaștri, cu gene lungi și negre, este exact aceea a tatălui tău.

Este bine că nu ești nevoită să frecventezi o școală publică. Ai șansa de a avea lângă tine un om asemenea căpitanului O’Neil, care îți dă orice ai nevoie. M-am bucurat tare mult, dragă Janey, să aflu că ești la bordul unui vas, împreună cu tăticul tău Jim, având un preceptor numai al tău și haine frumoase, și învățând să cânți la pian. Fii bună cu el, draga mea, și iubește-l, mai ales pentru tot ceea ce a făcut el pentru tine. A

tunci când ți-a spus să îți scrii numele pe scrisoarea pe care mi-a trimis- o, a fost fără îndoială un gest amabil din partea lui. Ai un scris atât de frumos, încât mă faci să mă simt rușinată de propriul meu scris. Fotografia ta mi-a amintit toți anii petrecuți alături de tatăl tău, făcându- mă să îmi aduc aminte cât eram de geloasă pe el. Am chef să îți scriu în seara aceasta despre el, și bineînțeles îți voi mărturisi despre el lucruri pe care tu ar trebui să le cunoști.

L-am întâlnit pe James Butler Hickok, „Wild Bill”, în 1870, în apropiere de Abilene, Kansas. Auzisem că o bandă de proscriși se pregătea să îl ucidă. Nu puteam merge până la locul unde se afla calul meu, m-am cățărat mai bine de o milă în mâini și pe genunchi, i-am ocolit pe proscriși și am izbutit în cele din urmă să ajung la cabana unde el urma să își petreacă noaptea. L-am avertizat, după care mi-a spus să stau ascunsă în cabană în timp ce el a ieșit afară să îi înfrunte pe bandiți. În urma schimbului de focuri, a fost atins și s-a prăbușit.

Era numai un truc, el fiind doar ușor zgâriat la frunte de un glonț. Bandiții l-au văzut însă căzând și, la lumina chibriturilor, s-au apropiat de el pentru a se convinge că era mort. Și atunci Bill s-a ridicat în picioare și, servindu-se de cele două pistoale de care nu se despărțea niciodată, i-a ucis pe toți. I-a ucis cu rapiditate, fără să ochească. De fapt, el nu ochea niciodată, pur și simplu scotea pistolul și trăgea imediat, din reflex.

Trăgea numai pentru a se apăra, nicidecum pentru a ucide. Însă nu rata niciodată. Era extraordinar de sigur pe el. I-am îngrijit mai multe zile rana, iar apoi, pe drumul spre Abilene, i-am întâlnit pe reverenzii Warren și Sipes care ne-au cununat. Sunt convinsă că multă lume se îndoiește de aceste lucruri, dar voi avea grijă să îți las o grămadă de dovezi că ne-am căsătorit. Tu nu ești o bastardă, Janey dragă!

Îmi este rușine de acest scris, dar nu pot proceda mai bine. Trebuie să îți vorbesc despre acest certificat al nostru de căsătorie. Tatăl tău avea intenția de a-l transforma într-unul adevărat, tipărit. Nu a mai apucat însă să o facă. Într-o bună zi însă voi reglementa această treabă așa cum ar fi vrut-o el. Chiar și după ce o voi face, te rog, dragă Janey, să-l păstrezi oricum pe cel pe care îl ai acum. Chiar dacă nu arată atât de frumos pe cât poate că ți-ai fi dorit tu, este singurul pe care reverendul Warren și reverendul Sipes îl puteau furniza de acolo de unde se găseau ei, atât de departe de civilizație.

Vei mai găsi în album și o fotografie a părinților tatălui tău, precum și un ac de aur, în formă de potcoavă, care a aparținut mamei tatălui tău. El este cel care mi le-a dăruit. Ai mare grijă de ele, draga mea! Și apoi, ele sunt atât de vechi, că vor avea valoare de suvenir atunci când tu vei fi bătrână. Arma pe care o păstrez pentru tine mi-a fost dăruită de tatăl tău. Inelul pe care mi l-a dăruit a fost cumpărat pe post de inel de căsătorie. Ți-l voi dărui, de asemenea, împreună cu alte comori. El a fost cumpărat la Abilene, Kansas, în perioada când eu eram cu el….

…Tatăl tău m-a iubit nu atât pentru mine, cât pentru faptul că eram mama ta, dragă Janey. Această primă fotografie a ta, pe care tăticul tău Jim mi-a trimis-o, tatăl tău [Bill Hickok – nota noastră, n.n.ș o voia atât de mult. I-am satisfăcut dorința și i-am dat-o. O avea în buzunarul hainei în ziua în care a fost ucis….

…Tatăl tău nu era un vorbăreț și un flecar asemenea lui Bill Cody. Lui Buffalo Bill îi plăcea să înșire tot soiul de laude, fantasme, închipuiri și minciuni gogonate. Nu și lui Bill Hickok. Acesta era făcut dintr-un alt aluat, dragă Janey, chiar dacă cei doi erau prieteni. Tatăl tău era mai mare decât mine cu 15 ani. Eu m-am născut la Princeton, Missouri, la 1 mai 1852. Tatăl tău s-a născut în 1837 la Troy Grove, Illinois. Nu mi-a spus niciodată în care lună.

La mai puțin de un an de la uciderea lui, în aprilie 1877, la Deadwood a fost înființat un birou poștal. Până atunci, trebuia să mă deplasez și să contactez personal expedițiile care soseau în Balck Hills pentru a avea noi vești de la tine, prin tăticul tău Jim. Ah, am atât de multe să îți spun, draga mea, dar mă simt incapabilă să leg corect ideile….

Mă pot deplasa liberă și liniștită în taberele indienilor Sioux și Cheyenne, unde un om obișnuit nu s-ar duce, fiind în pericol de a fi ucis. De altfel, ei [adică locuitorii albi – n.n.] mă consideră complet zăludă pentru ceea ce fac, eu însă mă duc acolo fără nici cea mai mică îngrijorare pentru viața mea. Toată lumea îmi spune Calamity Jane. Cei care mi-au spus pentru prima oară așa au fost tatăl tău și căpitanul Eagan. Pe amândoi i-am salvat de altfel de la moarte. Tatăl tău mi-a dat această poreclă în noaptea când am venit la el, la cabană, pentru a-l avertiza că bandiții urmăreau să îl omoare.

Tatăl tău și cu mine ne-am întâlnit prima oară lângă Laramie, în Wyoming. Zilele petrecute alături de tatăl tău au fost de altfel cele mai fericite din viața mea, măi Janey. În rătăcirile mele fără nici un țel, mi-a fost dat să-l întâlnesc. Porecla de „Wild Bill” („Sălbaticul Bill”) a primit-o la Rock Creek („Pârâul stâncii”), Kansas, unde a ucis în legitimă apărare o bandă de ucigași. Această faptă de arme i-a adus faima și reputația de cel mai bun trăgător cu ambele mâini. Cei cu care se lupta erau mereu cu mult mai mulți decât el, poate o jumătate de duzină sau chiar și mai mulți.

Acesta era tatăl tău, dragă Janey, iar numele său va dăinui atâta timp cât soarele va străluci. Pe măsură ce anii se vor scurge în viețile oamenilor, lumea va continua să își amintească de tatăl tău. El nu iubea prea mult Deadwood, însă iubea animația de aici. Nici mie nu mi-a plăcut, dar am ales să stau aici pentru a fi împreună cu Bill Hickok.

În ochii tuturor, am trecut drept asociata sa, Jack of Diamonds-ul său. Cele două ace de aur în formă de potcoavă îi aparțin bunicii tale, Ann Hickok. Din câte îmi spunea tatăl tău, tu îi semeni tare mult.

La revedere, pentru moment

Mama ta dintotdeauna,

Jane Hickok

***

Billings, 30 mai (1882 – n.n.)

Dragă Janey,

…Sper că te vei gândi uneori la mine și la lucrurile pe care ți le-am spus, pentru ca să poți să ți-i amintești mai bine pe femeia despre care tăticul tău Jim ți-a spus că se numește Jane și pe bărbatul despre care ți-am vorbit, și pe care îl numeam cu toții Wild Bill Hickok, iar tu ai zis: „Oh, ce nume caraghios”, iar atunci când eu ți-am arătat fotografia lui tu iarăși ai spus: „Nu este la fel de frumos ca și tăticul meu Jim”.

Nu există nimic mai minunat pe lumea aceasta decât credința unui copil în cineva care îl iubește. Când țiai spus rugăciunea în fața mea, în acea seară, ai adăugat: „Dumnezeu să îi binecuvânteze pe Jane Hickok și pe acel om care a fost ucis pe la spate. Binecuvântează- l Doamne, pentru că Jane l-a iubit!” M-am întrebat atunci de unde ai știut tu că l-am iubit.

Noapte bună, fetița mea, și Dumnezeu să te păzească de toate relele.