Magicianul Chopin. „Jos pălăria, domnilor! Un geniu!”

În doar 39 de ani de viață, marele compozitor romantic cu rădăcini poloneze și franceze și-a dăruit toată dragostea sa claviaturii, transformând pianul într-un instrument-vedetă. Lucrările sale implică în exclusivitate sau în prim-plan acest instrument, căruia i-a descoperit infinite nuanțe.

Pe 1 martie 2020, se împlinesc 210 ani de la naşterea lui Chopin – iar Sala Radio găzduieşte mai multe concerte-eveniment care-i sunt dedicate.

Supranumit adesea un „poet al pianului”, Chopin a influențat major istoria muzicii: a adus un suflu complet nou în ceea ce privește interpretarea pianistică, dar și în maniera de a compune. Muzica sa este delicatețe. Tehnica de pian se baza până la el pe o lovire puternică a clapelor, în timp ce Chopin mângâia claviatura și, către finalul vieții, se spune că mai mult șoptea decât cânta la pian...

Spre deosebire de alți muzicieni celebri, Chopin nu a creat simfonii, opere, balete sau alte tipuri de lucrări de dimensiuni mari (cu excepția celor două concerte de pian). Partiturile sale sunt mai degrabă miniaturale: balade, nocturne, valsuri, mazurci, poloneze, sonate, fantezii, studii de pian. Posteritatea sa nu este bazată, aşadar, nici pe lucrări monumentale, nici pe succes de public ca interpret: Chopin era aplaudat în atmosfera intimă a saloanelor pariziene și nu agrea concertele în săli mari, deși a fost unul dintre cei mai mari pianiști pe care i-a avut vreodată lumea.

„Jos, pălăria, domnilor! Un geniu!”

Frédéric François Chopin (în originalul polonez Fryderyk Franciszek Chopin) a văzut lumina zilei la 1 martie 1810 într-un sat situat la aproximativ 50 km distanță de Varșovia. Tatăl său, născut în Franța, emigrase în Polonia în adolescență și devenise preceptor pentru micii membri ai familiilor din aristocrația locală. Mama sa, poloneză, era doamna de onoare a unei contese. Familia s-a mutat la Varșovia imediat după nașterea lui Frédéric, dar vacanțele au fost petrecute în continuare în mediul rural, prilej ca muzicianul în devenire să ia contact cu folclorul polonez, transpus ulterior în multe creații ale sale.

La 6 ani, micul Chopin, singurul fiu al familiei alături de câteva surori, primea deja primele lecții de pian chiar de la mama sa. La 7 ani compune deja o poloneză și un marș militar și la 8 ani interpretează pentru prima oară în public și cântă și în fața unor capete încoronate. Chopin stârnea o admirație similară celei pe care o provocase anterior Mozart.

La 15 ani era deja elev al Conservatorului din Varșovia. După absolvire, Chopin a debutat la Viena, unde a interpretat Variațiunile pe tema Là ci darem la mano, lucrare compusă la doar 17 ani și inspirată de celebra operă a lui Mozart, Don Giovanni. Importantul moment din cariera sa artistică a fost punctat de alt mare compozitor, Schumann, care a declarat: „Jos, pălăria, domnilor! Un geniu!”

În jurul vârstei de 20 de ani, Chopin a creat cele două concerte de pian, dar și în aceste creații orchestra are un rol „de fundal”, iar ulterior s-a concentrat doar asupra partiturilor miniaturale pentru pian. Primul concert a fost interpretat chiar de Chopin, în octombrie 1830, anul în care crease lucrarea, la Teatrul Național din Varșovia.

1831 este anul în care tânărul în vârstă de 21 de ani simte nevoia unui univers mai complex decât ceea ce îi oferea capitala poloneză, aşa că decide să se mute la Paris, unde va locui pentru întreaga sa viață. Dincolo de dragostea pentru orașul ales, se pare totuşi că dorul de Polonia a fost o constantă tradusă permanent în muzica sa. Cunoscutul muzicolog francez Bernard Gavoty îl caracteriza pe Chopin drept „un poet polonez al pianului parizian”.

Lumea lui Chopin: saloanele

După o perioadă dificilă încercând să își găsească un loc în luxoasa societate franceză, șansa îi surâde pianistului genial. Este invitat în casa baronului de Rothschild, o poartă deschisă spre o lume care îi va deveni „scena” artistică: salonul parizian.

Un bărbat sensibil, rafinat, preocupat de stil, căruia îi plăcea să se îmbrace elegant și să trăiască în mijlocul aristocrației, Chopin își găsește locul potrivit nu doar alături de cei înstăriți, ci și în mediul intelectual ce reunea mari nume ale literaturii și artelor plastice. În anturajul în care își va petrece viața de acum înainte îi regăsește pe Hugo, Balzac, Delacroix, Lamartine, de Musset, Gautier, dar și pe muzicienii Liszt, Berlioz, Rossini sau Mendelssohn.

Atmosfera saloanelor este exact mediul în care muzica lui Chopin înflorește. Este tot mai apreciat și mai solicitat să cânte în astfel de locuri unde se reunea crema artistocrației, este căutat ca profesor pentru membri ai clasei înstărite și situația sa materială devine una foarte bună.

Povestea de dragoste cu George Sand

Chopin a fost un om sensibil nu doar sufletește, ci și fizic. Sănătatea sa era mereu precară. Acest lucru i-a afectat și viața sentimentală, pentru că, după o dragoste neîmpărtășită pentru o tânără soprană, s-a îndrăgostit de Maria, fiică a contelui Wodzinska, dar continuarea relației a fost împiedicată de familia fetei, care s-a temut de problemele de sănătate ale muzicianului.

A urmat apoi celebra poveste de dragoste cu una dintre cele mai revoluționare figuri ale societății franceze: George Sand, scriitoarea care scandaliza saloanele pariziene, îmbrăcată în haine de bărbat și fumând. În timpul celor zece ani petrecuți alături de această femeie fascinantă, Chopin a creat unele dintre cele mai importante partituri ale sale. Creațiile sale celebre includ suita de mazurci (dans de origine poloneză, devenit dans de salon), poloneze, nocturne, balade. Chopin era însă şi un artist extrem de autocritic şi permitea greu publicarea lucrărilor sale, după nenumărate corecturi.

Despărțirea de George Sand a fost trăită de Chopin ca o ruptură dureroasă, se pare mult mai puțin marcantă pentru iubita sa. Un an mai târziu, în 1849, la doar 39 de ani, artistul a trecut în neființă la Paris, fiind îngropat în cimitirul parizian Père Lachaise, dar inima sa a fost dusă la Varșovia, în Catedrala Sfintei Cruci.

George Sand despre Chopin: „Puterea lui creatoare dădea dovadă de spontaneitate și era miraculoasă. Venea în el fără efort și fără avertizare... Iar apoi începea cea mai tumultuoasă muncă interioară la care am asistat vreodată. Era o serie de încercări, de potriviri, de nehotărâri și nerăbdare pentru a recupera anumite detalii. Concepea o melodie ca un întreg, dar, când încerca să o scrie, o analiza prea mult și regretul că nu reușea să o redea în forma ei ideală îl arunca într-un soi de disperare. Se închidea în camera lui zile întregi, umblând încolo și încoace, rupând stilourile, repetând și modificând o măsură de sute de ori. Petrecea șase săptămâni pentru o pagină, doar ca să o termine scriind exact ceea ce schițase inițial în prima versiune a lucrării”.

Vineri, 31 ianuarie, și vineri, 7 februarie, ora 19:00
În ultima zi a lui ianuarie veţi asculta Variaţiuni pe o temă de Rossini pentru flaut şi orchestră în interpretarea Orchestrei Naționale Radio și a cunoscutului flautist Ion Bogan Ştefănescu – acesta are privilegiul de a cânta pe un flaut de aur de 18k, realizat de compania japoneză Muramatsu. Evenimentul va fi dirijat de Tateo Nakajima.
Pe 7 februarie, Orchestra Națională Radio dirijată de Andrei Feher va interpreta Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, în ipostază solistică aflându-se pianistul Toma Popovici.