Drama actriței Aristizza Romanescu: A strălucit în lumina reflectoarelor, dar a murit în mizerie
Una dintre cele mai mari actriţe românce ale secolului a XIX-lea a ieşit la pensie, după 30 de ani de carieră, cu o pensie atât de mică încât a avut nevoie de un ajutor „din mila statului” pentru a putea supravieţui. În memoriile sale, Aristizza Romanescu nu recomanda nimănui să urmeze o carieră artistică.
În 30 de ani de carieră, Aristizza Romanescu a reuşit să interpreteze 400 de roluri, într-o manieră excepţionale. Artista a intrat în galeria de aur a actorilor români şi numele ei a făcut istorie. Aristizza Romanescu s-a născut la Craiova, pe 24 decembrie 1854.
A venit pe lume într-o familie de actori de seamă ai teatrului din Craiova, fiind fiica lui Costache Dimitriad, nepoata lui Teodor Teodorini şi a Mariei Teodorini. Raluca Stavrescu, o altă renumit actriţă a vremii, a fost mătuşa sa. Într-o asemenea familie, alegerea unei cariere artistice a fost ceva firesc.
Încă din adolescenţă, Aristizza Romanescu a luat lecţii de actorie de la tatăl ei. În timp ce studia la Craiova arta dramatică şi-a făcut debutul pe scena teatrului din oraş.
Avea 18 ani şi a interpretat rolul unui băieţaş în trupa cupletistului I. D. Ionescu. Un an mai târziu, după debutul de mare succes, este angajată la Iaşi. De pe scena teatrului din Iaşi este remarcată de Ion Ghica, directorul Teatrului National din Bucuresti care îi oferă rolul principal în piesa „Roma învinsă”. Aşa ajunge angajata Societăţii dramatice în 1877.
Arta dramatică la Paris
Abia în 1881, Aristizza pleacă să se perfecţioneze profesional la Paris, unde studiază arta dramatică. A mers la studii însoţită de soţul ei Grigore Manolescu.
„În teatru, ca şi în întreaga noastră viaţă de toate zilele, noi am avut întotdeauna păcatul de a imita străinătatea, îndeosebi Parisul, fără a ne gândi că altele sunt condiţiile de trai de acolo şi altele acelea de aici”, scria actriţa în memoriile sale.
Aristizza Romanescu interpretând personajul Actea din piesa de teatru "Nerone" de Carlo Goldoni (foto: Ziarul Metropolis)
S-a întors în ţară în 1880 şi a devenit societară la Teatrul Naţional din Bucureşti. În multe dintre piesele în care a deţinut rolul principal l-a avut ca partener pe soţul ei, Grigore Manolescu. După moartea acestuia, s-a recăsătorit cu un alt actor, Ion Romanescu.
Pensie de mizerie
De-alungul carierei sale de 30 de ani , Aristizza Romanescu a interpretat 400 de roluri într-o manieră excepţională. A fost şi profesoară de declamaţie la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti unde a contribuit la formarea unor mari numele ale scenei, precum Maria Ventura sau Lucia Sturdza Bulandra.
În ciuda carierei sale impresionante, a ieşit la pensie cu o indemnizaţie atât de mică, încât a ajuns să trăiască la limita supravieţuirii. În 1904 i s-a acordat un ajutor de 100 de lei „din mila statului”.
În volumul „Amintiri” publicat după ieşirea la pensie, actriţa nu recomanda nimănui să îmbrăţişeze cariera artistică:
„A fi actor înseamnă a fi sclav; să n-ai odihnă, să n-ai sărbătoare, să n-ai copil, să n-ai nici o afecţiune, să n-ai inimă. Până la moarte! Lucrul cel mai de plâns e mizeria sfâşietoare a comedianului, care nu trăieşte decât pentru alţii”.
Primul Război Mondial o găseşte la Iaşi, unde se retrăsese după pensionare. În timpul războiului, mari actori care îi fuseseră elevi au adunat fonduri pentru a o ajuta, deoarece pensia era atât de mică încât trăia la limita subzistenţei. A murit bolnavă, în sărăcie şi mizerie pe 4 iunie 1918, la Iaşi.
Sursa: adevarul.ro
