Curioasa viață a tovarășului Yuri Andropov
Yuri Andropov, succesorul lui Brejnev, ocupă în manuale doar o mică parte din istoria Uniunii Sovietice. Venit la putere în noiembrie 1982, Andropov etalează excepționale talente de lider, fie el chiar sovietic. După o viață trăită în instituțiile sovietice, reușește să conducă partidul, statul și poporul pentru numai cincisprezece luni. Se dovedește a fi timp suficient pentru a impune o nouă conduită de administrare a afacerilor statului, inspirându-l, peste două decenii, pe noul lider de la Kremlin să îi continue munca.
Yuri Vladimirovich Andropov a fost numit noul Secretar General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică la 54 de ore după ce viața a lui Leonid Brejnev a fost curmată brusc de un atac de cord, în 10 noiembrie 1982. Era o ascensiune firească a unui om dedicat partidului, cu cea mai longevivă carieră în conducerea KGB. Cu origini umile de proletar model, născut în 1914 în apropierea orașului Stavropol, în Nagutskoye, și-a petrecut tinerețea în stil socialist, lucrând ca operator de telegraf, proiecționist și barcagiu pe Volga. Pentru o scurtă perioadă, este învățat ingineria transportului pe apă la colegiul tehnic din Rybinsk și, ulterior, la Universitatea Petrozavodsk.
La începutul anilor ’30 începe să se implice activ în Komsomol (Uniunea Tineretului Comunist), unde, cu entuziasm socialist, își dezvăluie talentele organizatorice . Urmează înscrierea în partid, în 1939, pentru ca după încheierea războiului sovieto-finlandez să fie numit liderul Komsomol-ului din nou creata regiune Careliană. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a condus un grup de luptători de gherilă care au operat în spatele liniilor naziste. Cariera sa ia o nouă traiectorie în 1951, când este transferat la Moscova. Aici a făcut parte din personalul Secretariatului partidului, centrul de antrenament pentru tinerele cadre comuniste.
Liderul invaziei Ungariei
După moartea lui Stalin, Andropov a fost delegat consilier la Ambasada Sovietică din Budapesta, pentru ca ulterior să fie numit ambasador, funcție pe care a deținut-o din iulie 1954 până în martie 1957. În acest timp, Yuri Andropov a asistat la tribulațiile din interiorul Ungariei, care au dus la Revoluția din 1956, raportând constant și cu rigurozitate punctele forte și slăbiciunile conducerii maghiare. Astfel că la momentul izbucnirii revoluției, Andropov a avut un cuvânt puternic de spus în privința măsurilor necesare față de Ungaria, fiind chiar desemnat conducătorul invaziei.
Andropov a telegrafiat la Moscova o cerere de asistență militară sovietică de la Erno Gero, prim-secretar al Partidului Comunist din Ungaria. Conform Generalului Bela Kiraly, lucrând în stil machiavelic, Andropov a reușit să îl inducă în eroare apoi pe prim-ministrul maghiar Imre Nagy cu privire la intențiile sovietice, asigurându-l că nu risca represalii din partea Uniunii Sovietice. Totuși, tancurile sovietice au reintrat în Ungaria în noiembrie 1956, iar Nagy a fost capturat și executat în 1958.
De la șefia KGB la șefia statului
Cu o imagine bine consolidată în perioada șederii în Budapesta, Andropov s-a întors la Moscova, unde a continuat ascensiunea în ierarhia partidului, iar în 1967, devine șeful KGB. De la biroul său a susținut invazia Cehoslovaciei și a supravegheat represiunea împotriva disidenților, precum Andrei Saharov și Aleksandr Soljenițîn. Este ales membru în Politburo în 1973, deși își păstrează și funcția din KGB până în 1982. Pe măsură ce sănătatea lui Brejnev se înrăutățea, Andropov își construia drumul spre conducerea partidului, obiectiv pe care îl atinge în 12 noiembrie 1982.
Încă de la moartea lui Lenin, schimbarea conducerii la nivelul partidului a impus și o schimbare a conduitei Kremlinului față de problematicile interne sau externe. În timpul scurtei sale perioade de conducere Andropov a luat o serie de măsuri ce au marcat orientarea politicii rusești. Pe plan intern, a încercat să revigoreze slaba economie sovietică și să reducă gradul de corupție. Deși notoriu pentru o astfel de campanie este Gorbaciov, și Andropov a inițiat o campanie împotriva alcoolismului în creștere, magazinele distribuind vodcă cu un procentaj redus de alcool care a primit rapid numele de Andropovka. Continuând lupta cu tarele spiritului rusesc, Andropov a promovat și o campanie de dezvoltare a disciplinei muncii în rândul poporului sovietic.
Mihail Gorbaciov scria în memoriile sale:”În primul rând, Andropov a avut o personalitate genială și mare, înzestrat din plin de natură cu talent și a fost un adevărat intelectual. A denunțat cu fermitate toate caracteristicile adesea asociate cu brejnevism – anume, protecționism, lupte interne și intrigi, corupție, turpitudine morală, birocratism, dezorganizare și lipsă de disciplină. Andropov este aspru și câteodată exagerat, atitudinea față de aceste probleme a insuflat speranța că, într-un final, se va pune un sfârșit tuturor practicilor scandaloase, că aceia care s-au alienat față de oameni vor fi considerați responsabili. Prin urmare, acțiunile sale, deși erau uneori excesive, au creat speranță și erau considerate vestitorii unor schimbări generale și profunde... El a realizat nevoia de schimbare, totuși Andropov a rămas întotdeauna un om al timpului său și a fost unul dintre aceia care nu au fost capabili să treacă dincolo de bariera ideilor și valorilor vechi.”
Pe plan extern, Uniunea Sovietică a lui Andropov s-a confruntat cu politica fermă anticomunistă promovată de președintele american Ronald Reagan. Relațiile sovieto-americane s-au răcit puternic după ce piloții sovietici au doborât un avion de pasageri coreean, în septembrie 1983. Mai târziu în același an, diplomații sovietici au încheiat negocierile privind Tratatul pentru Forțele Nucleare Intermediare și Tratatul pentru Reducerea Armelor Nucleare Strategice. În răspuns, Statele Unite au mutat rachete balistice Pershing II pe continentul european. Retorica ofensivă a lui Ronald Reagan portretiza URSS ca un ”imperiu al răului” care a comis o ”crimă împotriva umanității” când Yuri Andropov a replicat că adaministrația Reagan ”a risipit toate iluziile” că se poate lucra cu America. La un nivel mai mic, se recurgea la o demonizare prin propagandă răutăcioasă:caricaturile americane îl portretizau pe Andropov ca un ”mutant din spațiu”, în timp ce sovieticii îl comparau pe Reagan cu Adolf Hitler.
În 1983, Andropov era nominalizat, alături de Ronald Reagan, Omul Anului de Revista Time, însă în august sănătatea sa s-a înrăutățit, iar din acel moment înainte nu a mai fost văzut niciodată în public. Yuri Andropov a murit de insuficiență renală la 9 februarie 1984.
Putin aude ecourile lui Andropov, după douăzeci de ani
Prezența lui Yuri Andropov a fost scurtă, însă plină de evenimente, iar plecarea sa înainte să fie puse în aplicare toate măsurile gândite, a lăsat un vid în imaginarul poporului rus:ce s-ar fi întâmplat dacă continua, care ar fi fost Uniunea Sovietică a lui Andropov? Istoria contrafactuală poate fi extrem de atractivă pentru indivizi care nu au așteptări prea mari de la ziua de mâine și singura opțiune de refugiu din fața actualităților. Vidul lăsat de memoria lui Andropov a început să fie umplut de Vladimir Putin, argumentează istoricul Anne Applebaum.
Putin a inițiat un cult, întrucâtva minor, al lui Yuri Andropov, cel mai longeviv șef KGB – trecut ce îi leagă pe cei doi lideri ruși. În calitate de șef al Serviciului Federal Rus de Securitate, Putin a depus flori la mormântul lui Andropov și i-a dedicat o placă comemorativă în interiorul Lubyanka, faimosul sediu al KGB din Moscova. Mai târziu, după câștigarea președinției, gesturile de recuperare a memoriei au continuat:o a doua placă a fost inaugurată pe clădirea unde a locuit liderul sovietic, iar o statuie a acestuia a fost dezvelită într-un cartier din St. Petersburg.
Totuși, interesul lui Putin a fost de a restaura mai mult decât numele lui Andropov, ideologia politică intransigentă și reformarea economiei fiind considerată o soluție de emancipare statală, atât în plan domestic, cât și pe scena internațională. Gândirea modernizatoare, dar nu democrată, a lui Andropov amintește de ”modelul chinez” al lui Deng Xiaoping. Experiența din timpul Revoluției din Ungaria i-a demonstrat lui Andropov că ”democrații” sau alți liber cugetători, intelectuali reprezintă un pericol pentru sistemul centralizat. Așa că odată întors la Moscova și-a petrecut suficient timp obstrucționând mișcările disidenților, trimițând oameni în închisoare sau în afara granițelor URSS, scriindu-le prescripții pentru spitale psihiatrice – metodă de represiune inventată în timpul mandatului său.
Se pot identifica numeroase analogii între politicile promovate de Andropov și cele ale lui Putin, care și-a menținut o imagine a unui ”imperialist luminat”, satisfăcut de direcția capitalistă a Rusiei, atașat de conceptul de modernizare și, în același timp, conservator, promotor al ”verticalei puterii” sau ”democrației suverane”. Deplângerea prăbușirii URSS, glorificarea valorilor tradiționale și incidentele cu disidența și opoziția, i-au făcut pe adepții acestei idei să considere că el este cel care poate termina ceea ce a început Andropov. Putin nu este, totuși, o copie ideală a lui Andropov, iar lipsa unei ideologii coerente și puternice la Kremlin este primul argument.
