Povestea vieții Claudiei Cardinale, Primadonna italiană
Rivala unor dive absolute precum Sophia Loren şi Gina Lollobrigida, această Brigitte Bardot a Italiei şi-a petrecut peste şase decenii pe platourile de filmare
Dar cum a reuşit Claudia Cardinale să devină una dintre legendarele staruri de cinema? Claude Joséphine Rose Cardinale era încă elevă când a fost desemnată Cea mai frumoasă italiancă din Tunisia, ţară în care familia ei trăia de generaţii întregi.
Premiul câştigat de tunisianca cu origini italiene şi franceze consta într-o invitaţie la Festivalul de film de la Veneţia, unde frumoasa adolescentă a fost remarcată de producători faimoşi din industria cinematografică. Fermecaţi până peste poate de frumuseţea ei, aceştia i-au propus să se stabilească în Italia pentru a-şi face negreşit debutul pe marele ecran. Surprinzător pentru o tânără provenită dintr-o zonă care n-avea multe de oferit, Claude i-a refuzat politicos. Abia după luni întregi de insistenţe din partea producătorilor, s-a lăsat convinsă şi a dat o şansă actoriei. „Am făcut primul meu film la 16 ani“, îşi aminteşte actriţa. „Regizorul francez René Vautier a venit, într-o bună zi, la şcoala mea, iar un an mai târziu filmam deja pentru Goha (1958), cu Omar Sharif.“
Adolescenta nu cunoştea pe-atunci nicio boabă de italiană, dar acest lucru n-a fost un impediment pentru cea care a devenit un adevărat star de cinema din momentul în care a călcat pentru prima dată într-un platou de filmări. A ajutat, ce-i drept şi faptul că vocea i-a fost dublată la această peliculă şi la multe altele care au urmat. De fapt, a fost protagonista a vreo duzină de filme – printre care şi producţiile de mare succes Rocco and his Brothers (1960) şi Girl with a Suitcase (1961) – până când i s-a permis să-şi folosească vocea. „Când lucram la 8½, Federico Fellini a spus că vrea să audă vocea mea în film. Dar ştiţi de ce am vocea aşa puternică? Când eram mică, nu prea vorbeam. Iar atunci când vorbeam, de fapt mă certam cu bărbaţii.
Voiam să le demonstrez că femeile sunt egale cu ei. Vocea mea e ca a unui bărbat“, povesteşte diva despre începuturile carierei sale. Contrar aparenţelor, însă, nu actoria a fost visul ei dintotdeauna. „De când mă ştiu, mi-am dorit să călătoresc“, a recunoscut Cardinale. „Dar mi-am dat seama că actoria nu e altceva decât un paşaport internaţional. Şi am văzut întreaga lume datorită filmelor pe care le-am făcut“, a declarat încântată.
Ajunsă, aşadar, în Italia, şi-a început studiile în domeniu la Roma, sub supravegherea Tinei Lattanzi, artista care le dubla în italiană pe Greta Garbo, Marlene Dietrich şi Rita Hayworth, dar a renunţat, pe nepusă masă, la imensa oportunitate de-a se lansa în cinematografie. Şi s-a întors, spre surprinderea tuturor, în Tunisia în 1965, unde a descoperit cu stupoare că era însărcinată. N-a primit vestea cu bucurie, având în vedere vârsta fragedă pe care o avea (18 ani) şi, mai ales, circumstanţele deloc îmbucurătoare în care s-a întâmplat conceperea copilului – rămăsese gravidă în urma unui viol săvârşit de un francez. Aflând de situaţia delicată în care se afla frumoasa gravidă – dar şi de şansa nesperată de-a exploata o tânără naivă, cu un potenţial imens – , influentul producător italian Franco Cristaldi s-a oferit s-o ajute pe viitoarea mămică să îl treacă în acte pe copilul Patrick ca fratele lui Cardinale, nu ca pe fiul ei.
Însă înţelegerea celor doi a venit la pachet cu un preţ usturător pentru proaspăta mămică – cea care devenise între timp Claudia Cardinale semnase un contract care o obliga, timp de 18 ani, să asculte negreşit de Cristaldi, atât pe plan profesional (îi dicta de la proiectele în care avea voie să se implice, până la ce coafură să poarte şi câte kilograme să cântărească), cât şi în viaţa de zi cu zi, ca soţ cu acte-n regulă ce-i devenise în 1966.
„Eram atât de naivă, nu ştiam de niciunele! Făceam câte patru filme pe an şi eram plătită infim“, a recunoscut actriţa mulţi ani mai târziu. Inutil să mai spunem că mariajul n-a reuşit decât s-o scutească de ruşinea aducerii pe lume a unui bastard, nimic mai mult, micuţul Patrick fiind, într-un final, adoptat de Cristaldi. Căsnicia nu i-a adus liniştea sufletească la care tânjea, iubirea lipsind cu desăvârşire între cei doi soţi. Singura împlinire a Claudiei, la acea vreme, era profesia. Încă de la primele cadre trase pe platourile de filmare, Cardinale şi-a luat în serios meseria. Nu-şi dorea să fie catalogată ca o fătucă frumoasă care apare şi ea prin filme (probabil de aceea nici n-a acceptat niciodată să apară nud pe marele ecran), aşa că s-a văzut nevoită să muncească din greu ca să devină actriţă în adevăratul sens al cuvântului.
A îndrăznit să improvizeze când lucra cu marele regizor Federico Fellini, nu s-a dat în lături nici de la a-şi schimba drastic înfăţişarea (şi-a tuns pletele în fel şi chip, întocmai cum îi cerea scenariul) şi a insistat de fiecare dată să-şi facă propriile cascadorii. „Scena din Once Upon a Time in the West, când mă cert cu Brigitte Bardot, este cât se poate de reală. Toate vânătăile şi zgârieturile pe care le aveam erau adevărate“, spune cu mândrie.
