Mitropolitul Andrei Şaguna, un luptător pentru cauza românilor din Ardeal

Motto:“Fiind asadar problema noastra a inainta literatura, cultura, industria si agricultura natiunii noastre, adica a inainta starea spirituala si materiala a poporului nostru, ca sa cunoasca fiinta si destinatia sa si sa o stie intrebuinta spre tot binele, precum si alte natii fac azi acesta si precum este spiritul cel civilizator al secolului nostru;darurile lui vor garanta viitorul cel mai ferice al mult cercatei noastre natiuni si o vor feri de niste lovituri ucigatoare de religia si limba ei.”

Divizarea lumii transilvane in 1701 a generat o seama de probleme ce se vor alatura celor deja existente aici. Din acest motiv nu vor putea intelege modul in care reactioneaza romanii daca nu ne vor aruca o scurta privire in trecutul acestei lumi, atat cel social cat si cel confesional.

Constiuirea regatului apostolic ungar in timpul lui Stefan cel Sfant precum si consolidarea lui creaza cea mai indepartata, cronologic vorbind, premisa a unei dualitati confesionale in Transilvania. Acesta regiune se afla la granita dintre cultura si civilizatia adusa de Traian, ea facand parte din Imperiul Roman si culturiile migratorilor sarbi in Sud-Vest, maghiari in Vest si slavi in Nord-Est. Problema etno-culturala se va complica aproape de sfarsitul primei jumatati a mileniului al doilea, cand in zona, care in actele lui Saguna o vor numi Fundus regius, vor fi asezati sasii, secuii si svabii. Mozaicul etnic este intregit asadar si de acesta dualitate religioasa.

Pentru omul de azi lucrurile nu apar insa sub toate aspectele, in momentul in care isi imagineaza acesta problema pentru ca atitudinea actuala si tendinta lumii este una concilianta, toleranta. Spiritul religios insa evolueaza dupa alte reguli si poate uneori nu ar mai trebui sa i se impute caracterul sau intransigent, dar aceasta e o discutie de alta natura si nu e cazul sa fie centrul dezaterii noastre.

Contextualizare

Revenind la problema Transilvaniei trebuie amintit ca noii veniti nu vor reusi sa se impuna decat forma sau cel mult in anumite zone ca populatie reprezentativa, iar gradul diferit de cultura intre autohtoni si mai ales spiritualiatea contratictorie a facut ca naturalul proces de asimilatie a celor mai putin in raport direct cu ceilalti sa nu se produca. De aceea la un moment dat putem spune ca religiosul actioneaza altfel decat naturalul (a se intelege prin natural un fenomen, un proces firesc al evolutiei istorice, prin care doua sau mai multe culturi diferite, in acest caz intra de interactionare).

Reglementarea statutului noilor veniti se face prin acelasi instrument al religiei, care in 1366 devin singurii cetateni recunoscuti de autoritatea politica, doar pentru ca aprtineau Bisericii Romano-Catolice. In acesta perioada se produc o serie de mutatii in care elita romanesca paraseste spiritualitatea anterioara de natura orientala, dar supusa restrictiilor autoritatii de factura occidentala, si acced la catolicism singura religie recepta in viziunea Regatului Apostolic. O data trecuti la catolicism ei devin o minoritate ce suporta de acesta data procesul firesc al asimilarii, naturalul. Anul 1366 nu e un punct terminus, departe de mine acest gand, ci reprezinta doar inceputul, caci de acum si pana la 1437 (constituirea acelei Unio Trium Natiorum) fenomenul e unul cat se poate de firesc in privinta magiarizarii “elitei” politice romanesti. Nici acesta data nu e una de incheiere a procesului mai sus mentionat, si ma gandesc aici la familia Huniazilor (catolica, dar romanesca).

Oricum analiza lumii transilvanesti nu se poate opri aici, caci in secolul urmator are loc o alta mutatie de proportii in cadrul ei:raspandirea Reformei. Pe fundalul unei tolerante religioase pe care turcii o vor manifesta (1543 Dieta de la Cluj declara libertatea religiilor din Transilvania) dupa infrangerea Ungariei la Mohacs (1526), Reforma in diversele ei versiuni va cuprinde intreg spatiul manifestand aceeasi lipsa de toleranta religioasa, ca si catolicismul in perioada anterioara (1556-este desfiintata episcopia catolica de Alba) sau ortodoxia dupa 1948 (a se vedea unirea cu Biserica Ortodoxa Romana din timpul patriarhului Justinian Marina). Biserica Ortodoxa din Transilvania va resimti si ea acest lucru prin numirea de superintendenti pe langa episcopi sau prin amestecul autoritatilor in problemele de ordin bisericesc. Spatiul trnsilvanean va iesi de sub impactul imediat al Contrareformei, dar il va suporta din plin dupa recucerirea habsburgica din 1688.

Intalnim totusi o serie de particularitati pentru Transilvania aniilor de dupa cucerirea austriaca:cele doua lumi, protestanta si catolica se acceptau una pe cealalta. Perioada tributului de sange trecuse si singurul mod in care se mai putea asigura o reprezentare minima dorita de austrieci in Transilvania era prin convertirea “vechilor schimatici” . Acum este perioada in care catolicismul aflat in ofensiva si incerca unirea rutenilor, a coptilor, sau a altor biserici necalcedoniene. Curtea vieneza va recunoaste drepturile celor trei natiuni precum si cele patru religii recepte (catolica, luterana, calvina si unitariana). Ortodocsii raman in aceeasi postura de tolerati. Contrareforma aduce si metode noi de convingere si o parte a clerului romanesc impreuna cu Mitropolitul Atanasie vor trece la uniatie in 1701, acesta din urma devenind episcop unit.

Din acest moment dispare mitropolia romanesca din Transilvania in locul ei aparand o episcopie unita. Timp de jumatate de secol aici nu a mai existat nici o forma de administratie superioara a Bisericii Ortodoxe, destinele ei legandu-se de cele ale ortodocsilor sarbi. Pana in 1761 vor avea loc o serie de miscari si de conflicte in interiorul societatii transilvanesti, culminand cu rascoala lui Sofronie de la Cioara si cu interventia brutala a lui Adolf Bukow. Pentru a mai linisti acesta stare conflictuala va fi refacuta episcopia ortodoxa, dar avand la conducere episcopi sarbi, in timpul imparatesei Maria Tereza. Primul dintre ei va fi Dionisie Novacovici. Episcopia va fi pusa sub jursdictia mitropolitului de Karlovitz si va ramane sub jurisdictia acestuia pana la crearea in 1864 Mitropoliei Transilvaniei, cu resedinta la Sibiu.La sfarsitul secolului al XVIII-lea, dupa miscarea Supplexului, ultimul episcop sarb moare 1796, episcopia ramanand vacanta timp de 15 ani. Nu intamplator amintesc de aceasta perioada pentru ca treburile cultice, in primul rand, sufera o perturbarea importanta:nimeni afara de episcop nu poate sa hirotonesca in treptele superioare ale clerului (diaconi, preoti, episcopi), nu exista un reprezentant al clerului din acea zona in sinodul mitropolitan de care jurisdictional apartin, deci o serie de probleme si de aspecte vor iesi din discutie doar pentru ca nu are cine sa le puna, apoi diverse interese locale vor prima in fata interesului general al Bisericii. Lista cu lucru de mai mica importanta poate continua chiar pana consideratia simbolica a episcopului ortodox de reprezentant al pastoritilor sai in fata autoritatii austriecilor, consideratie pe care Saguna o va transforma intr-o vie misiune.

Urmatorul pas important in acesta scurta incursiune prin istoria lumii transilvanesti de spiritualitate ortodoxa e numirea unui episcop de nationalitate romana in scaunul episcopal de la Sibiu, in persoana lui Vasile Moga (1810-1846) .

Cine e Andrei Saguna

Daca pana acum am prezentat cadru cu spatiul si tipurile pe care le-a trait pana la perioada pe care o avem in vedere, ar trebui sa spunem cateva lucruri si despre unul dintre cei mai importanti eroi ai sfertului de veac de care ne ocupam:episcopul si apoi mitropolitul (din 1864) Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania, Andrei Saguna.

Nascut in familia negustorului Naum Saguna in 1809, la 1 ianuarie, el este al treilea copil al familiei acestuia. Parintii sai se vor desparti la putin timp dupa nasterea lui, iar mama lui, Anastasia se va intoarce la Miskolc. Despre tatal sau nu se va mai cunoaste nimic dupa 1814 cand se va converti la catolicism pentru ca familia sa sa poata beneficia de ajutorul Bisericii Romano-Catolice .Copii vor invata la scoala greceasca de aici si vor fi instruiti, tot aici, in religia ortodoxa. In 1823 va merge la Pesta unde va locui cu familia Grabovszky si va urma gimnaziul catolic. El va inainta o cerere pentru a-si pastra credinta stramosesca si dupa ce va fi obligat sa urmeze timp de sase saptamani un curs de teologie romano-catolica si de istorie bisericeasca i se va aproba cererea la 2 septembrie 1828.

In anul urmator se va inscrie la facultatea de filosofie si drept din Pesta iar dupa absolvirea ei va hotara sa intre in clerul ortodox, mel insusi spunand de nenumarate ori ca de s-ar fi nascut de o suta de ori de o suta de ori ar fi devenit preot.

Timpul petrecut la Pesta intr-o atmosfera cosmopolita la facut pe tanarul Andrei Saguna sa cunoasca lucrarile lui Samuil Micu-Klain, Gheorghe Sincai si Petru Maior precum si teoriile asupra asezarii colonistilor romani in spatiul de la nord de Dunare si a convietuiri lor cu slavii in secolele VI-VII. Interesul sau fata de istoria bisericeasca ortodoxa poate fi justificat si prin faptul ca el insusi apartine unui dialect si a unei comunitati latine desprinsa din latinitatea orientala, din etnia si limba romana. Andrei Saguna era un aroman.

Desi ucenicia si inceputul carierei sale ca episcop vicar al episcopiei transilvanesti prezinta suficient de mult interes si in dese randuri ne vom intoarce pentru a aminti unele aspecte din aceasta perioada nu vom accentua si nu vom prezenta in detaliu perioada cuprinsa intre 1809 si 1849. Retrospectiv amintim ca in 1833 a fost tuns in monahism la manastirea Hopovo cu numele de Andrei (numele sau de botez era Anastasiu). Mitropolitul de Karlovitz, Stefan Stratimirovici, l-a numit profesor de teologie la institutul de aici in anul urmator pentru ca in 1835 sa devina secretarul al consistorului mitropolitan. In 1837 va deveni ierodiacon, ieromonah, precum si egumen al manastirilor Hopovo si apoi Covil o perioda va fi si profesor la seminarul teologic din Varset.

In 1846 pe 27 iunie mitropolitul Iosif Rajacik il numea pe Saguna ca episcop vicar in Transilvania.Va ajunge acolo pe 2 septembrie acelasi an.Descrierea de atunci suna cam asa:"era un barbat frumos inalt si puternic cu fata alba si frumoasa ; fruntea larga si neteda si avea barba neagra ;el dadea impresia evlaviei , seriozitati si autoritatii''. Parerea buna a celor de atunci despre el nu semana cu parerea lui despre episcopia Transilvaniei. Saguna considera biserica din Transilvania nu numai inapoiata din punct de vedere material dar si umilita de autoritati si mai ales dezorganizata administrativ. El a gasit preotul de tara slab inzestrat intelectual si uneori moral pentru a corespunde responsabilitatilor sale: acesta avea doar cea mai elementara pregatire primita de obicei de la un preot care nu in putine randuri era propriul sau tata si pe care trebuia sa-l urmeze in meserie. Existau foarte putini preoti scolarizati iar lucrul acesta nu putea sa aduca decat efecte negative la adresa Bisericii.

Ales episcop în cel mai tulbure an din secolul al XIX-lea, 1848

Alegerea in scaunul episcopal nu a fost voita de catre toti protopopii transilvaneni. Voturile acordate la sinodul protopopiilor din 1847 il clasau pe locul al treilea cu numai 27 de voturi avand inainte pe Ioan Moga 33 si pe Moise Fulea cu 31. Totusi mitropolitul Rajacik il va recomanda oficial imparatului Ferdinand in ianuarie 1848. La 5 februarie Saguna va primi scrisorile de numire in functia de episcop al Episcopiei Transilvaniei . In catedrala din Carlovitz, Saguna si-a declarat fata de natiunea care l-a primit si a promis: ''pre romanii din Transilvania din adancul lor somn sa-i destept si cu voia catre tot ce este adevarat, placut si bun sa-i trag.''

Anul 1848 a insemnat un moment de mare tulburare sociala in imperiu Habsburgic Saguna isi va asuma rolul de reprezentant al romanilor ortodocsi in fata curtii de la Viena.S-a aflat in randurile celor care au negat unirea Transilvaniei cu Ungaria si de aceea guvernatorul Teleki il va numi alaturi de episcopul unit raspunzator de actiunile poporului lor. Pana la adunarea de la Blaj din 3-5 mai 1848 Saguna va merge la Karlovitz pentru hirotonirea in calitate de episcop. Saguna credea ca loialitatea fata de casa de Habsburg le vor aduce romanilor implinirea cererilor formulate in petitia de la Blaj.

Episcop revolutionar

Alaturi de episcopul Bisericii Unite, Ioan Lemeni vor deveni presedintii congresului national precum si mesagerii natiunii romane. Pentru o serie de intelectuali Saguna parea a fi prea conciliant. In pastoralele sale adresate enoriasilor sai punea accent pe supunerea fata de lege, respectul fata de drepturile proprietarilor de pamant, credinta in Dumnezeu si in imparat . Un aspect pe care trebuie observat si subliniat e acela ca nu incearca sa invrajbeasca pe romani cu latifundiarii maghiari. De aceea nu va folosi niciodata in aceste pastorale precum nici in cuvantarile sale din perioada revolutiei expresia de "natiune romana".

Sfarsitul revolutiei ii aseaza pe romani in aceasi tabara a invinsilor, desi isi declarasera in repetate randuri pri intermediul lui Saguna loialitatea si increderea in curte si tronul de la Viena. Practic situatia devenise mai complicata decat inainte de 1848 intrucat dieta maghiara in perioada revolutiei ratificase un act prin care Transilvania devenea parte integranta a Ungariei. Acest act era o piedica in calea gasirii unei forme de apropiere intre romani si maghiari. Problema se complica prin faptul ca aceeasi Curte de la Viena care nu a facut distinctia intre cele doua revolutii si nici nu a acordat drepturile civice cerute de romani, s-a folosit intr-un mod pe care l-am putea numi cu usurinta santaj de documentul de unire elaborat acum. Asadar romanii aveau doi adversari in loc de unul; daca vom mai adauga si situatia tensionata cu patriarhia de Karlovitz care se va agrava in acest rastimp, vom mai aseza pe lista un nou inamic.

Exista intrebari care se ridica in mod automat in legatura cu Transilvania si care privesc lumea bisericeasca a acestor timpuri : "De ce un episcop isi asuma o astfel de functie reprezentativa?", "De ce nu exista o intelectualitate ortodoxa ?" si "De ce nu s-a putut constitui o mitropolie pentru toti romanii din Imperiul Habsburgic?". Voi cauta sa ma limitez numai la aceste cateva intrebari, desi situatia Transilvaniei necesita o analiza atenta si in alte domenii colaterale.

I Prima intrebarea la care voi cauta sa raspund e cea legata de de inexistenta unei elite intelectuale de factura laica in Transilvania. Urmarind evenimentele vom putea sa vedem ca se puteau organiza scoli decat in cadrul si cu sprijinul Bisericii, pentru aparitia categoriei de care am amintit mai sus. In nici un caz un stat ce reprezenta Contrareforma, aceasta pentru perioadele cuprinse intre 1701-1848, nu ar fi avut nici un interes sa creeze asa ceva. Tot legat de stat , pentru perioada pe care o avem in discutie el nu avea nici interesul sa creeze o asemenea categorie de "revendicatori nationali", ce i-ar fi grabit mai mult sfarsitul printr-o divizare mai pronuntata. Cazul maghiar le era suficient. Biserica era cea care trebuia sa se ocupe de instructia acestor cadre, dar lipsa de fonduri a facut ca sa nu poata sa isi scolarizeze prea bine nici proprii slujitori.

Problema cea mai mare a lui Saguna in planul reformelor sale a fost lipsa banilor. Existau patru mari surse de venit insumand in total 130 000 florini. Teoretic problema era astfel pusa, practic lucrurile stateau altfel. Cele patru surse principale erau: Fondul Sidoxial (un salariu pentru episcopul ortodox care se acorda din impozitul anual pentru fiecare gospodorie ortodoxa), Fondul seminarului, Fondul de trei zeci mii de guldeni (suma platita ca despagubire pentru familile dizlocate prin stabilirea districtelor militare) si Fondul episcopului Moga ( testamentul episcopului Moga prevedea o anumita suma pentru acoperirea unor cheltuieli bisericesti si scolare). Am spus ca teoretic banii acestia erau ai Bisericii Ortodoxe pentru ca in mod practic inca din 1849 ministerul Cultelor din Viena hotora felul in care sa fie alocati banii fara o consultare in prealabil a episcopului ortodox. Mai mult chiar nici macar nu se trimitea un raport anual in legatura cu situatia financiara. Saguna a considerat situatia umilitoare intru cat atunci cand cerea din aceste fonduri i-se trimiteau sau nu diverse sume . Deci nici un caz nu putea baza pe acesti bani. In 1853 el va reusi sa cumpere o cladire noua pentru episcopia ortodoxa dupa ce cealalta a fost distrusa in timpul revolutiei.

Deceniul absolutist a insemnat din acest motiv si nu numai o perioada neagra pentru romanii din Transilvania. Stare Bisericii Ortodoxe era mult mai grea decat in perioda anterioara mai ales sub aspect material intrucat revolutia a dus la distrugerea a numeroase biserici , scoli si la uciderea a sase preoti si a mai multor laici.In anii ce au urmat Saguna va inteprinde o serie de actiuni prin care va incerca sa amelioreze aceasta situatie el va cere ajutor atat Tarilor Romane cat si Curtii de la Viena.In memoriul adresat de Saguna in 1851, el spunea ca au fost arse 48 de biserici si jefuite alte 319 de asemenea el vorbea in prima parte a memoriului si despre starea bisericii ortodoxe si evolutia ei din 1700 pana in 1850. Din actul de care am pomenit se vadeste o nemultumire profunda a episcopului fata de cei pe care i-a sustinut in perioada revolutiei:''…romanii ca niste supusi credinciosi ai imparatului nu voira in anii acestia a se uni cu partida revolutionara, ci statura de partea monarhului celui legitim”.Distrugerile au fost totusi de proportiii mari raportindune in primul rand la saracia locuitorilor, caci la 19 ani dupa memoriul lui Saguna, Ion Ratiu, un alt revolutionar cerea ministrului de interne al principatelor, Mihail Kogalniceanu ajutor pentru eforia scolara din Turda. Banii sunt in valoare de 4129, 27 lei din 26 de judete avand in frunte judetul Braila cu 568 lei . In aceeasi perioda Saguna va primi si din partea comunitatilor din Brasov 4000 florini precum si din partea Arhimandritului Neonil de la Neamt insumand obiecte si carti religioase precum si de Viena aproximativ 60 000de florini cu ajutorul Schwarzenberg . Un lucru pe care l-am observat este acela ca in lucrarile dedicate lui Saguna sau perioadei acestuia de pana la 1918 nu se pomenesc ajutoarele date de principarte. De asemenea in lucrarile de dupa 1918 si pana la sfarsitul celui de al II-lea razboi mondial nu se pomeneste absolut nimic despre ajutorul dat de curtea de Viena.

Scoala romaneasca o duce rau.Toate scolile romanesti elementare se aflau intr-o stare degradabila cu exceptia unor comunitati romanesti mai instarite . Nu existau cadre superioare bine pregatite si nici macar manuale dupa care sa se desfasoare procesul de invatamant . Saracia preotilor depindea direct proportional cu saracia pastoritilor lor de aceea programul de reforma bisericeasca a lui Saguna a avut ca obiect principal pe preotul de parohie , urmand invatatura evanghelica ce ii prezinta pe preoti ca fiind lumina lumii si sarea pamantului. Principalul obstacol pe care avea sa-l teaca era atitutinea ostila a guvernului Transilvaniei precum si indiferenta Curtiii de la Viena.

Luandu-le in ordinea enuntata trebuie spus ca romanii in Transilvania nu au o elita de spiritualitate ortodoxa din cauza faptului ca nu exista universitate si nici scoli cu predare in limba romana si care sa apartina Bisericii Ortodoxe.

Saguna va incerca sa infiinteze o serie de scoli, dar proiectul sau este chiar unul prea maret pentru resursele de care dispunea instiutia pe care o patrona. Desi aprecia manastirea ca loc de cultura si spiritualitate, considera ca o scoala manastireasca este un lux prea mare pe care administratia sa nu si-l putea permite. Pentru lumea ortodoxa din Transilvania, el propunea infiintarea de scoli in functie de marimea si veniturile comunitatii: elementare, cu o singura clasa – proiectul viza in special comunitatile mici – si scoli principale, cu trei clase, pentru comunitatile depasind 2000 de locuitori. Prefera in locul lor scolile satesti, unde preotul paroh devenea parte a comunitatii sale indeplinindu-si slujba de invatator al oamenilor. Programa pentru acesta etapa de invatare prevedea ore de limba romana, maghiara si germana, de religie etc.

Planul sau initial urmarea infiintarea a sase gimnazii superioare, sase inferioare si a sase scoli reale in vederea asigurarii cursului grimnazial de educare. Dintre toate acestea el a primit dreptul de a infiinta doar cate unul: gimnaziul superior la Brasov(1853), cel inferior la Brad, iar scoala reala la Abrud. Era de principiul ca elevii ortodocsi trebuiesc instruiti in spiritualitatea din care fac parte si dezavua ideea, des intalnita in epoca cu privire la infiintarea gimnaziilor “nationale”, atat de larg propuse de intelectualii de confesiune unita. Pe undeva pare o concurenta intre cele doua Biserici, iar Biserica Ortodoxa pare a fi cea mai intransigenta. In fapt asa este, dar nu putem sa o acuzam. Este normal sa se comporte asa, din moment ce e considerata tolerata.

Acceptarea lui Saguna , ca acolo unde nu se poate ca elevii sa urmeze o scoala ortodoxa, sa mearga la una unita sau catolica, dar orele de religie sa se tina in mod diferit, arata un mare pas inainte si un spectru larg pe care episcopul il acorda stiintei de carte.

Cursul firesc al ciclului educational are ca punct de varf invatamantul universitar, pe care mitropolitul ortodox nu-l recomanda. Am putea sa fim revoltati, cum de tocmai el nu sprijina infiintarea unei universitati. In repetate randuri Saguna a mustrat pe intelectuali pentru ca incurajeaza oamenii sa-si cheltuiasca banii cu un proiect a carui sanse de reusita erau slabe si reprobabile din punct de vedere calitativ. Stiind ca el va determina infiintarea si functionarea scolilor astfel incat ele sa se autofinanteze , nu cheltuirea putinelor resurse pe un invatamant necompetitiv. In 1852 el il va refuza pe Constantin Alutan, in incercarea acestuia de a constitui o facultate de Drept a romanilor celor doua comfesiuni.Saguna nu se va ocupa doar de incinte, ci si de programa si de manualele dupa care aveau sa invete atat cadrele ce urmau a fi formate, cat si elevii. In 14 decembrie 1860 , prin decret imperial va obtine dreptul de a tipari manualele scolare bisericesti pentru intreaga Transivanie, Arad, Varset si Bucovina. Vor apare cartile sale de Drept Canonic, ca manuale pentru viitorii preoti din Seminarul de la Sibiu, precum si cele legate de istoria bisericeasca din Transilvania.

Observam ca existenta elitelor se reduce doar la preotii formati la Sibiu, iar Saguna incearca sa se foloseasca de elementele pe care le are pentru a crea acesta clasa intelectualilor ortodocsi. E paradoxal, ca tocmai un strain reuseste acest lucru; asa cum acelasi paradox face ca in timpul unui alt strain Romania sa se uneasca…

II Constituirea unei mitropolii pentru toti romanii din Imperiul Habsburgic era visul lui Saguna. Din punct de vedere religios perioada 1849- 1870 este una de profunde schimbari. El era ferm in insistenta sa ca mitropolia sa includa pe toti romanii din imperiul Habsburgic. Ideea sa mergea tocmai pe conceptul sau politic ca romanii pot subzista ca entitate nationala sub forma unui ducat autonom, intr-un imperiul federal. Cea mai puternica campanie pe care a dus-o Saguna pe acest plan este cea a autonomiei bisericesti . El considera ca statul da Bisericii sprijinul material si respecta autonomia institutiilor ei si libertatea de constiinta a credinciosilor ei.

In vederea obtinerii acestui statut de mitropolie Saguna va fi pus intr-o dubla relatie : una cu patriarhia de Karlovitz si una cu Curtea de la Viena. Sarbii nu vor renunta sub nici o forma pana la moartea lui Iosif Rajacic, altadata ocrotitor al lui Saguna, la jurisdictia asupra episcopiei din Transilvania. Abia dupa moartea acestuia Saguna a putut obtine dreptul de a reinfiinta Mitropolia Transilvaniei. El a reusit totusi ca in tot acest timp sa obtina bunavointa si increderea Coroanei, astfel incat nu a intampinat greutati din partea Vienei.

Chiar si asa, el a trebuit sa defineasca termenul de autonomie bisericeasca intrucat ministerele vieneze cauta sa nu-si asume responsabilitatea de a avea in grija noua institutie. Motivele sunt de ordin financiar intrucat celelalte biserici recunoscute primeaua din partea statului anumite subventii. In consecinta Saguna a alcatuit prima definitie : temeiurile legale ale autonomiei bisericesti sunt Sfanta Scriptura, Canoanele si cerintele bisericesti locale. El folosea ca temeiuri si calauze legi care nu tineau de spiritualitatea occidentala. Acest lucru la inceput i-au creat o serie de probleme.

Ulterior el a recunoscut dreptul imparatului de a exercita o inspectie suprema asupra Bisericii si de a confirma alegerea noului episcop sau mitropolit. Era o formula in nici un caz de compromis, daca luam in consideratie modul politic de gandire in Imperiul Bizantin. Mai mult chiar modul de desfasurare a raporturilor dintre Biserica si stat nu il vedea unilateral. In schimbul autonomiei si a sprijinului material Saguna a promis statului un cler devotat care putea sasi folosseasca influenta asupra maselor taranesti. Reformele pe care Saguna a reusit sa le faca au adus Biserica Ortodoxa cel putin in plan teoretic egala cu Biserica Unita. Era un castig, dar si o pierdere. Biserica recastiga prestigiul avut, dar in acelasi timp cresteau dintre ortodocsi si uniti. Acest pret a incept sa fie platit de la Craciunul anului 1864.Planurile lui Saguna de a constitui o singura mitropolie pentru toti romanii au fost impiedicate de episcopul Bucovinei, Eugen Hacman. Viitorul mitropolit credea ca aspiratiile romanilor ar fi mai bine servite de catre o singura institutie mai complexa si mai autonoma decat de mai multe si supuse unei conduceri care nu neaparat cauta spre particularismul lor. Prelatul bucovinean nu vedea cu ochi buni implicare lui Saguna in politica, in plus intre cei doi aparuse o divergenta privitoare la demnitatea de mitropolit. Insusi Hacman avea acesta ambitie si desi o va indeplini, el va muri chiar inaite de instalare in 1873.III Cum de un episcop a reusit sa devina reprezentantul romanilor? Dupa revolutie in Transilvania va fi instalat un guvern militar sub conducerea lui Wohlgemuth, un om bine intentionat, dar care isi va indeparta atat pe maghiari cat si pe romani prin atitutinea sa de distantare o tuturor fortelor reactionare si de supunere in maniera absolutista. Romanii, la fel ca slavii contau foarte putin in conceptia politicienilor vienezi si in graba de a restaura vechiul regim interesele lor au fost in mare parte ignorate. Se cautau atunci sisteme cat mai viabile pentru a mentine trasaturile esentiale ale monarhiei si afirmarea pe plan extern a suprematiei in fata eternei sale rivale, Prusia. Situatia era insuportabila mai ales prin faptul ca noul guvernator nu ingaduia nici o activitate ce presupune intrunire, dezbatere sau afirmare a vreunei idei nationaliste .

Preotii vor constitui personaje in care autoritatea va lovi considerandu-i conducatori de conspiratii politice si intruniri secrete . Eforturile lui Saguna de a prezenta situatia din Transilvania se vor lovi atat de intransigenta guvernatorului cat si de ignorata sau nestiinta unor inalti demnitari ai curtii vieneze, Felix Schwarzenberg, Alexander Bach etc.

Adesea aceste memorii se solutionau prin percheziti si sechestrari intreprinse impotiva episcopului, care era considerat unul din capii revolutiei. Nu se poate spune ca de acest tratament special a avut parte numai Saguna, ar fi o nedreptate sa nu amintim ca aproape toti intelectualii au avut de infruntat situatia expusa. In 1850 guvernatorul a dispus chiar incetarea activitatii tipogafice a ziarului “Gazeta de Transilvania”.

Periodata urmatoare revolutiei va insemna o apropiere intre intelectuali si bisericiile romanesti. In fond pe ei nu-i interesau problemele legate de dogma, ci doreau realizare unui front comun avand ca temelie spiritualitatea. Se vor izbi nu de refuzul unuia sau altuia dintre episcopi, ci de o relitate mult mai cruda: divizarea existenta in lumea transilvaneana din cauza unei rupturi vechi de un secol si jumatate.Acesta era pretul pe care trebuiau sa-l plateasca intelectualii romani din Transilvania. Ei existau in virtutea faptului ca exista acesta divizare stupida si demna de dezgust din partea lor. Fondul comun pe care il propuneau ei era unul national: "pentru ca noi stim si suntem deplin incredintati ca pre romani nici unirea, nici neunirea, ci numai si singur spiritul national ii va scapa de cursele inamicilor" ("Foaia pentru minte” 20 noiembrie 1851). Intelectualii vor incerca sa uneasca cele doua biserici, dar fara a putea reusi ba chiar va reusi sa divizeze si mai mult conducerile acestora . Totusi problema pe care noi urmarim nu este neaparat relatia intelectualilor cu Curtea de la Viena sau cu conducerea celor doua biserici, dar inevitabil aceste aspecte trebuie amintite.

Se vor constitui doua curente in Transilvania, iar etalonul este Curtea si raportul cu Curtea de la Viena. In acest sens Saguna se va manifesta pentru curentul activist. Este normal sa fie asa mai ales pentru faptul ca Biserica si clerul acesteia in conceptia lui Saguna trebuie sa participe la viata publica.Natura extrovertita a sa pare sa fi aflat o oarecare implinire in politica si reputatia sa de maestru al acestei arte era bine meritata. El nu s-a multumit niciodata sa fie un simplu spectator, ci s-a simtit impins spre a fi un participant activ al evenimentelor sub toate aspectele lor. Saguna n-a sovait niciodata in credinta ca biserica constituie influenta decisiva atat asupra dezvoltarii individului cat si asupra societatii in totalitate. Handicapul esential pe care il observa el in raport cu biserica pe care o conducea era statutul legal instabil al acesteia si lipsa ei de autonomie.Visul lui Sasguna era restaurarea Mitropoliei din Transilvania.

Potrivit punctului sau de vedere, statul era obligat sa recunoasca dreptul Biserici de a se ingriji de problemele ei dogmatice si de a administra institutiile de caritate si de invatamant, fara amestecul autoritatii civile sau a functionarilor unei alte biserici. El a respins ideea separarii Bisericii de catre Stat. Dupa cum vom vedea el considera o anomalie ruptura dintre cele doua institutii:''Biserica este in Stat si Statul este in Biserica, iar crestinul este cetatean si cetateanul este crestin''.

Relatia ideala intre Stat si Biserica in opinia sa este una de armonie si de cooperare. Ideea prezentata de Saguna nu este nici pe departe de spiritualitatea pe care el o reprezinta:cea bizantina. Ma gandesc aici la relatia pe care o avea basileul cu patriarhul si la modul in care era conceput cetateanul Imperiului Bizantin. Nu intamplator cautam aceasta asemanare pentru ca Saguna isi lega aspiratiile poporului sau de intemeierea ''Austriei Mari''. El lega aceeasi natiune de destinul dinastiei habsburgice.

Se dovedeste a fi nu numai un reprezentant, ci si un vizionar politic. Vom observa nemultumirea lui Saguna atunci cand drepturile romanilor vor fi obtinute nu prin procedeu constitutional, ci prin decret imperial. El este pentru satisfacerea aspiratiilor nationale pe cai constitutionale, considerand ca doar astfel ele pot capata durata.

Pentru afirmarea drepturilor romanilor Saguna considera ca acestea se pot realiza numai intr-un ducat transilvanean, el va cauta argumente istorice pentru constituirea unui principat al Transilvaniei. Problema aceasta a principatului istoric apare la inceputul anilor 1860, cand ungarii reusesc sa determine monarhia habsburgica sa le recunoasca anumite drepturi legate de autonomie. Problema autonomiei maghiare se justifica tocmai prin argumentul istoric al faptului ca a existat un regat apostolic ungar. Anii 1860 si 1861 au constituit o inversunata lupta a Curtii de la Viena cu maghiarii, ducand la relaxarea restictiilor impuse in deceniul absolutist. Pentru a stavili efortul maghiar de a obtine autonomie si unirea Transilvaniei curtea la 5 martie 1860 a organizat un asa numit guvern reprezentativ. Ceea ce se urmarea de fapt era pur si simplu testarea opiniilor in legatura cu planuita reorganizare a institutiilor imperiale .Saguna ca reprezentant al natiuni romane a propus legalizarea formala a principiului egalitatii nationale, el era sigur ca o astfel de lege ar crea o atmosfera de pace si fratietate care nu poate decat sa promoveze binele comun si interesele fiecarei natiuni in parte . In consecinta, el a cerut Reichsrat-ului sa renunte la trecut, cu nedreptatile si rivalitatile sale vane si in locul lui sa construiasca o noua Transilvanie, in care toate natiunile sa-si gaseasca pacea si autoimplinirea. Pe 20 octombrie 1860 va aparea diploma care a constituit o incercare de compromis intre curte si Ungaria. In chestiunea transilvaniei pe care diploma o recunostea ca provincie separata era incorporata in cele din urma principatului Ungariei. Diploma ofera foarte putine garantii nationalitatilor.

In Transilvania romanii se vor diviza in doua grupuri mari, unul conservator condus de Saguna si in majoritate ortodox si unul la Brasov unit in jurul lui George Baritiu. Fiecare dintre cele doua grupuri propuneau un anume stil de abordare a situariei din Transilvania. Cel ortodox propunea activismul iar celalalt, pasivismul. Se vor incerca situatii de compromis si de unire a celor doua grupari in consiliul national romanesc din ianuarie 1861 in care cei 150 delegati eru distribuiti in mod egal intre cele doua confesiuni.

Situatia de compromis dintre cei doi nu va dura mult aceasta din motivul ca Sulutiu era mitropolit Unit iar Saguna doar episcop al ortodoxilor iar vederile de la curte il considerau pe Saguna un subordonat al celui dintai. Pana la aparitia mitropoliei romane de confesiune ortodoxa din dec. 1864 va mai avea loc o dieta la Sibiu in 1863 in care romanii aveau o majoritate relativa, ei putandu-si exprima cererile:egalitatea natiunii lor si a celor doua Biserici cu celelalte 3 natiuni si cu Biserica Romano-Catolica si cu cele Protestante. Acesta a insemnat momentul de apogeu din punct de vedere politic al lui Saguna dupa aceasta data romanii nu vor mai avea o majoritate atat de puternica in Dieta, iar diferentele dintre uniti si ortodocsi se vor adancii.

Pentru a mai aduce argumente in favoarea lui Saguna trebuie spus ca s-a dovedit a fi un bun organizator si in plus era singurul care dispunea de un sistem coerent administrativ – parte din el reformat si reorganizat in mod viabil prin Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania, adoptat in toamna lui 1868 – si in parte chiar autonom:sistemul enoriilor .

Daca ceilalti oameni politici se compromit prin diverse actiuni, fie ele chiar si patriotice, Saguna stie cum sa isi mentina ceea ce castigase cu pretul inlaturarii sale din fruntea ASTREI. Nu va amesteca niciodata pana acolo unde putea sa se compromita el ca persoana sau ca demnitar ori sa aduca in acesta stare Mitropolia sau Asociatia. Va fi singurul, care desi amenintat de guvernatorul Thun ca “episcopul cel capricios”, isi va putea initia si sustine un ziar fie el cvasiconfesionar (“Telegraful roman”, care apare din 3 ianuarie 1853 pana azi).

Raspunsurile date la aceste trei intrebari nu urmaresc o caracterizare eshaustiva a Bisericii din Transilvania. Ele se pot constitui doar in introduceri la teme ce vizeaza aceasta lume. Activitatea lui Andrei (Anastasiu) Saguna reprezinta momentul cel mai important al miscarii de renastere a Bisericii Ortodoxe. Gratie lui vor apare o serie de intelectuali si o elita de confesiune ortodoxa, creand un echilibru necesar in lumea transalvaneana. Putem spune ca toate masurile pe care le-a initiat sau la care a aderat nu au facut decat sa grabeasca aparitia constiintei nationale si a Unirii din 1918.