Mulţi dintre cei care aparţin generaţiilor ’50-’60 au putut viziona în cinematografe, la începutul anilor ’70, excelenta peliculă a regizorului George Roy Hill, „Butch Cassidy şi Sundance Kid“ (1969), în care au strălucit Paul Newman şi Robert Redford. Regalul cinematografic ne-a încântat copilăria, adolescenţa, tinereţea. Dar cine au fost cu adevărat cei doi eroi ai Vestului Sălbatic?

Cel care avea să fie cunoscut în întregul Vest la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul celui următor sub denumirea de Butch Cassidy s-a născut la 13 aprilie 1866, în Beaver, Utah. Numele său adevărat era Robert Leroy Parker şi avea să devină unul dintre cei mai cunoscuţi jefuitori de bănci şi de trenuri cu bani din lume. Porecla sa e, de fapt, o combinaţie de două împrumuturi:„Butch“ (prescurtare de la „butcher“-măcelar), din perioada în care a lucrat într-o măcelărie din Rocky Springs, Wyoming, şi Cassidy, de la numele lui Mike Cassidy, trişor şi hoţ de vite, care-l va iniţia în „talentele“ sale.

În 1896, Butch Cassidy i-a devenit partener lui Harry Longabaugh, un alt hoţ notoriu din Pennsylvania, cunoscut după porecla „Sundance Kid“ („Puştiul care dansează la soare“). Alături de alţi indivizi puşi pe rele, vor forma vestita „ceată sălbatică“, aceea care va fi cunoscută mai târziu sub denumirea de „Banda de la Hole in the Wall“ („Gaura din perete“).

(Portretul  lui Robert Leroy Parker, rămas în istorie sub numele de Butch Cassidy, în 1894)

Din acest moment, jafurile băncilor şi mai ales ale trenurilor cu bani s-au ţinut lanţ. Rapiditatea şi precizia acţiunilor erau însoţite de ingeniozitatea cu care reuşeau să scape de fiecare dată, cu prada dobândită, de poterele trimise pe urmele lor. Se părea că reînviaseră vremurile de glorie ale fraţilor Frank şi Jesse James (1866-1880), alţi doi vestiţi jefuitori de trenuri şi de bănci. Care au fost, însă, jafurile care i-au făcut celebri pe cei doi şi, în cele din urmă, eroi de film?

<strong>Trenurile cu bani-ţinta predilectă</strong>

Butch Cassidy şi Sundance Kid s-au întâlnit, aşadar, la mijlocul anului 1896. Iar la începutul lui 1897, în aprilie, „ceata sălbatică“, alcătuită din bărbaţi şi femei, toţi cu faimă proastă, a atacat şi jefuit, în apropierea orăşelului minier Castle Gate, din statul Utah, o mică escortă armată care transporta salariile muncitorilor de la Compania de cărbune din Plesant Valley. Banii sosiseră cu trenul şi erau transportaţi spre sediul companiei. Bandiţii au pus mâna pe o pradă de 7.000 $.

La 2 iunie 1899, aceeaşi bandă a jefuit trenul cu bani al companiei „Union Pacific“, lângă localitatea Wilcox, Wyoming, moment în care autorităţile vor reacţiona. Se va dezlănţui o vânătoare de oameni de anvergură dar rezultatul ei va fi nul:nici urmă de bandiţi şi de prada lor. Partea proastă e că jafurile erau presărate, din când în când, şi cu omoruri. Astfel, doi membri ai bandei, Joe şi Kid Curry, îl vor ucide în acelaşi an, 1899, pe şeriful Joe Hazen. Primul, dar nu şi ultimul om al legii ucis de proscrişi. O lună mai târziu, la 11 iulie 1899, era jefuit un nou tren cu bani, la Folsom, New Mexico.

Autorităţile au intervenit, i-au urmărit pe bandiţi şi, în schimbul de focuri care s-a produs, un membru al bandei i-a ucis pe şeriful Edward Farr şi pe poteraşul Henry Lowe. Banditul a scăpat dar, mai târziu, fiind prins, va fi judecat şi condamnat la închisoare pe viaţă. Rapiditatea şi ingeniozitatea erau însă două trăsături definitorii ale bandei lui Butch Cassidy.

(Harry Longabaugh  (poreclit Sundance Kid) şi prietena sa Etta Place, în New York)

Atacul era fulger şi fără replică, iar bandiţii, încărcaţi cu prada, se împrăştiau în mai multe grupuri spre ascunzători. Una dintre acestea, cea mai cunoscută, era reprezentată de un adăpost geologic natural care va rămâne cunoscut sub denumirea de  „Hole in the Wall”, o fortăreaţă naturală în stâncă, greu de asediat şi cucerit.

A urmat un nou jaf asupra trenului cu bani al companiei „Union Pacific” la Tipton, Wyoming, la 29 august 1900, dar, în paralel, banda se împuţina:membrii ei erau ucişi sau deveneau prizonieri în urma confruntărilor cu autorităţile. Astfel, la 28 februarie 1900, după o descindere subită a poterei la casa mătuşii sale, era ucis Lonny Curry, membru al bandei, iar vărul său, Bob Lee, era arestat.

O lună mai târziu, la 28 martie, la Saint Johns, Arizona, Kid Curry şi Bill Carver, victime ale unei ambuscade, reuşeau în cele din urmă să scape de potere, numai după ce au ucis ajutoarele de şerif. La 17 aprilie, la Grand County, Utah, era ucis într-un schimb de focuri şi George Curry, fratele cel mare. Cei care l-au trimis pe lumea cealaltă, şeriful şi ajutorul de şerif, erau şi ei ucişi, o lună mai târziu, de fratele răzbunător, Kid. Între timp însă, jafurile continuau. Cei rămaşi în bandă au mers la Winnemuca, Nevada, unde, la 19 septembrie 1900, au jefuit ceea ce s-a numit „First National Bank“ (Prima bancă naţională). Prada adunată se ridica la suma de 32.640 $.

În decembrie 1900 era făcută celebra fotografie de la Fort Worth, Texas, în care eroii erau Butch Cassidy, Sundance Kid, Harvey Logan (alias Kid Curry), Ben Kilpatrick şi William (Bill) Carver. Iar detectivii faimoasei agenţii de detectivi Pinkerton reuşeau să obţină o copie a fotografiei, pe care o vor folosi la fabricarea afişelor „Wanted“. Tot în acea lună, Butch, Sundance şi Kid Curry vor da lovitura vieţii lor:vor jefui un nou tren cu bani al companiei „Union Pacific“, alegându-se cu o pradă enormă:60.000 $. Banda va continua însă să se împuţineze.

Argentina, Bolivia şi sfârşitul

Simţind că se apropie deznodământul, Butch şi Sundance vor lua o decizie neobişnuită:vor părăsi Vestul Sălbatic cu destinaţia America de Sud. La începutul anului 1901, însoţiţi de Ethel „Etta“ Place, prietena lui Sundance, cei doi vor ajunge la New York. Iar la 20 februarie se vor îmbarca pe vaporul „Herminius“, cu destinaţia Argentina. Vor cumpăra o fermă pe malul de est al lui Rio Blanco, lângă provincia Cholila Chubut, la poalele Anzilor. Şi vor trăi ca nişte oameni cinstiţi şi liniştiţi vreme de patru ani...

La 14 februarie 1905, Butch şi Sundance îşi reiau vechea „meserie“, jefuind banca argentiniană „Banco de Tarapacá y Argentino“, din Rio Gallegos, de lângă strâmtoarea Magellan. După jaf, cei doi se vor face imediat nevăzuţi în stepele patagoniene. Zarurile fuseseră însă aruncate. Autorităţile argentiniene erau pe urmele lor, agenţia Pinkerton aflase şi ea unde erau, iar cei doi o ştiau. Drept pentru care hoţii vând ferma de la poalele Anzilor, ajung la San Carlos de Bariloche, iau vaporul şi, traversând lacul Nahuel Huapi, ajung în Chile.

(Fotografia  celebră a „cetei sălbatice”. În picioare, de la stânga la dreapta:William (Bill) Carver, Harvey Logan (alias Kid Curry). Jos:Harry Langabaugh (Sundance Kid), Ben Kilpatrick şi Robert Leroy Parker (Butch Cassidy)La sfârşitul anului revin în Argentina şi se reapucă de jafuri. La 19 decembrie 1905, cei trei, împreună cu un al treilea bărbat, autohton, jefuiesc „Banco de la Nacion“, situată în Villa Mercedes, la 650 de kilometri de Buenos Aires. Se aleg cu 12.000 de pesos, traversează pampasul şi apoi Anzii şi ajung din nou în Chile. Este momentul în care fata, Etta Place, părăseşte corabia fărădelegilor cu destinaţia San Francisco, iar din banda de la începuturi nu mai rămân decât doi, Butch şi Sundance, transformaţi în angajaţi model ai unei companii miniere din Bolivia. Slujba lor? Paznici ai salariilor muncitorilor.

<strong>Ultimul jaf</strong>

Sfârşitul celor doi este controversat chiar şi astăzi, la un secol de la desfăşurarea evenimentelor. Dacă o parte dintre cei care le-au studiat vieţile tumultuoase afirmă că hoţii au fost ucişi în Bolivia, alţii susţin că ei au reuşit să scape de urmăritori şi că s-au întors în S.U.A., unde ar fi trăit, în mod paşnic, fără jafuri şi omoruri, încă aproape 30 de ani;Butch ar fi decedat în 1938, iar Sundance, în 1937.

Varianta uciderii lor în seara fatidică de 6 noiembrie 1908 pare, evident, cu mult mai plauzibilă. Iată cum ar fi decurs faptele. La 3 noiembrie 1908, lângă orăşelul minier San Vicente, în sudul Boliviei, era atacat şi jefuit, de doi bandiţi mascaţi, un curier al companiei miniere „Aramayo Franke and Cia Silver Mine“. El transporta salariile muncitorilor, aproximativ 15.000 de pesos bolivieni.

Se crede că bandiţii ar fi fost Butch şi Sundance. Cei doi vor ajunge la San Vicente, unde vor trage la o casă a unui rezident minier local, Bonifacio Casasola. Acesta îi va primi pe cei doi, dar, suspicios, va cerceta măgarii care-i însoţeau şi va descoperi antetul minei Aramayo, tatuat pe crupa lor. Casasola va anunţa, în scurtă vreme, la telegraf, o mică unitate de cavalerie, staţionată în apropiere, şi, în seara zilei de 6 noiembrie, casa va fi înconjurată de un grup numeros, ce va dori să schimbe două vorbe cu cei doi. Hoţii deschid focul, un soldat e ucis, altul rănit, şi începe asediul. În jurul orei două noaptea, focul încetează. Din casă se aude un geamăt, apoi un foc de armă. După câteva minute, se aude şi un al doilea foc. Asediatorii se apropie şi îi găsesc ­morţi pe cei doi bandiţi. Să se fi sinucis, realizând că nu mai au nicio şansă de scăpare?

Autorităţile boliviene i-au identificat pe cei doi ca fiind jefuitorii din 3 noiembrie, însă nu au putut afla identitatea lor. Au purces, aşadar, la înhumarea lor, în micul cimitir din San Vicente, fără a şti cine sunt. Ultimele încercări de a le afla identitatea au fost făcute în 1991, de antropologul american Clyde Snow. Acesta a comparat ADN-ul rămăşiţelor celor doi cu cel al rudelor în viaţă ale lui Parker (Butch Cassidy) şi Longabaugh (Sundance Kid), însă a constatat că mostrele nu se potriveau. Şi-atunci...?