Benazir Bhutto - O carieră politică între democrație, corupție și asasinat

De la crearea statului pakistanez (1947) dezvoltarea acestuia a fost marcată de turbulențe politice; jumătate din istoria sa Pakistanul a fost condus de dictaturi militare și nu a existat un guvern ales care să-și ducă mandatul până la capăt.

Femeile își găsesc cu greu locul în politică, cu atât mai mult într-o țară musulmană cum este Pakistanul. Benazir Bhutto a fost femeia premier care a schimbat această mentalitate. Asemănarea cu Indira Ghandi nu poate să nu fie făcută. Ambele au făcut parte din familii de oameni politici, ambele au jucat un rol important în țările lor și din nefericire, ambele au sfârșit asasinate în condiții puțin elucidate.

Fiica președintelui

Născută pe 21 iunie 1953 la Karachi, a fost primul copil al familiei Bhutto. Tatăl, Zulfikar Ali Bhutto era un om politic activ, un democrat și un progresist de dreapta. A fost ministru de Externe al Pakistanului din 1962 și un adept al mișcării de nealiniere, Pakistanul fiind o voce importantă în cadrul acestei mișcări. Artizanul apropierii diplomatice de China, Bhutto spera într-un sprijin chinez în problema Kashmirului. Dat fiind popularitatea sa în Pakistan, Zulfikar Ali Bhutto a fondat un partid în 1967, Partidul Poporului din Pakistan (Pakistan People’s Party PPP) cu care a câștigat alegerile în 1971, devenind cel de-al patrulea președinte al Pakistanului (1971 - 1973), iar după transformarea acestuia în Republică Islamică a preluat funcția de prim-ministru (1973 - 1977)¹.

Evoluția tinerei Benazir a fost marcată de drumul politic al tatălui său, care a sfârșit tragic, înlăturat de la putere și arestat împreună cu toți membrii guvernului, judecat de guvernul militar instaurat în Pakistan, condamnat la moarte și executat prin spânzurare în aprilie 1979. Benazir Bhutto (foto) a urmat Școala Superioară din Karaci iar apoi a fost trimisă să-și completeze educația în SUA. Din 1969 și până în 1973 a urmat Radcliffe College de la Universitatea Harvard, unde și-a luat licența în Arte cum laude. După stagiul din SUA, a plecat în Anglia unde între 1973 și 1977 a studiat Filosofia, Politica și Economia la Oxford, pe lângă care a mai urmat și cursuri de Drept Internațional și Diplomație².

După terminarea studiilor universitare, Bhutto s-a întors în Pakistan unde și-a găsit familia arestată la domiciliu, iar tatăl la închisoare în așteptarea recursului sau a execuției. Perioada 1979 – 1984 a fost foarte grea pentru tânăra ajunsă dușman al regimului pakistanez al generalului Muhammad Zia-ul-Haq. Aceasta a trăit retrasă și strict supravegheată.

I s-a permis să părăsească țara abia în 1984, când a plecat în Anglia devenind lider al PPP în exil. A încercat să organizeze opoziția prodemocratică de la Londra, dar ecoul acțiunilor sale a ajuns foarte puțin în țară. S-a căsătorit în 1987, la vârsta de 34 de ani cu Asif Ali Zardari la Karaci 

Începuturile în politică

Cariera politică a lui Benazir Bhutto a început în fapt la moartea accidentală a dictatorului militar Muhammad Zia, când i s-a permis să revină în Pakistan. În noiembrie 1988 s-au desfășurat alegeri libere, iar PPP a câștigat cele mai multe fotolii în Adunarea Națională. După câștigarea alegerilor Bhutto a fost desemnată prim-ministru la 2 decembrie 1988, devenind cel mai tânăr prim-ministru la vârsta de 35 de ani și prima femeie care conducea un guvern al unui stat majoritar musulman³.

A fost acuzată încă din timpul alegerilor că folosește figura eroică a tatălui său, executat prin spânzurătoare, pentru a ajunge în fruntea statului pakistanez, că faptul că este femeie este un handicap important, că nu era capabilă să conducă statul și că va fi prost primită de popor, acuze care s-au dovedit a fi simple calomnii.

Prima campanie a însemnat și ridicarea primelor probleme cu privire la statutul femeii în Pakistan, drepturile acesteia precum și încercarea de a integra social femeia într-o lume musulmană. Dar toate acestea au rămas la stadiul de promisiuni electorale, partidul nefiind de acord să le transpună în fapte după preluarea puterii.

Prim-ministru

În calitate de prim-ministru a încercat să reformeze Pakistanul, să determine modernizarea societății, să exercite puterea de facto. Președintele Ishaq Khan deținea împreună cu militarii puterea, nu guvernul. Președintele, prin Constituție, putea oricând să schimbe prim-ministrul și să dizolve Adunarea națională. A fost o luptă inegală între democrație și prea puținele ei pârghii și dictatură bazată pe forța armată, de aceea guvernarea lui Benazir Bhutto din anii 1988 – 1990 a fost contradictorie și greu de analizat.

Aceasta a fost acuzată că a încercat, fără succes, să-și impună propriul regim autoritar prin ingerințe în justiție și dorind să limiteze puterea armatei. Guvernul Bhutto a fost demis în august 1990 pentru corupție, lucru niciodată dovedit și PPP a pierdut alegerile din octombrie 1990, devenind partid de opoziție pentru următorii trei ani, iar fostul prim-ministru liderul opoziției pakistaneze.

Instabilitatea internă a Pakistanului a adus mari deservicii dezvoltării reale a statului, instabilitate datorată permanentului conflict indo-pakistanez, de aici și puterea pe care armata a avut-o și o are în stat, care controlează nu doar apărarea, ci și economia și viața politică, la care se adaugă conflictele dintre cele 5 grupuri etnice pakistaneze. Cu toate orientările democratice, politica PPP și a lui Benazir Bhutto s-a axat pe dezvoltarea programului nuclear, inițiat în anii 1975 – 1977 de tatăl său, tocmai din cauza acutizării conflictului cu India.

Lider al opoziției

În cei trei ani de opoziție 1990 – 1993, doamna politicii pakistaneze și-a demonstrat alura și tenacitatea, câștigând detașat alegerile din octombrie 1993. Din 1993 a reluat proiectele începute în guvernarea anterioară ca și încercările de reformare a structurilor statale ale Pakistanului. Benazir și-a numit soțul, Asif Ali Zardari în funcția de Ministru al Investițiilor, un minister important pentru a-i susține reformele. Dar politica în familie s-a dovedit falimentară.

Asif Ali Zardari a fost denumit Mister 10% (Domnul 10%) pentru comisionul încasat din fiecare investiție făcută prin intermediul instituției pe care o conducea, (procent mai mult decât omenos dacă ne gândim la situații existente astăzi). Zardari a fost acuzat că este liderul din umbră al Pakistanului și că postura de „prim soț” nu-l satisface dorind să conducă direct. Cea de-a doua guvernare a prim-ministrului Bhutto s-a încheiat în noiembrie 1996, pretextul și cauza demiterii fiind scandalurile de corupție în care a fost implicat guvernul PPP, un prilej folosit de către președintele Farooq Leghari pentru a folosi cel de-al 8-lea amendament care-i oferea puteri depline și, cu ajutorul Constituției, să demită guvernul. Criticile la adresa lui Benazir Bhutto aveau la bază nemulțumirile ce veneau din partea Punjabi și a elitei economice pakistaneze.

Corupția între adevăr și înscenare

Acuzația de corupție adusă guvernului Bhutto de această dată avea o bază mult mai solidă. Au fost date publicității documente franceze, poloneze, spaniole și elvețiene care-l incriminau pe Asif Ali Zardari de spălare de bani și corupție. Acesta a fost judecat și condamnat, pentru spălare de bani printr-o bancă elvețiană, la 8 ani de închisoare, fiind închis până în 2004. Benazir Bhutto a susținut că toate dovezile din procesul soțului său au fost contrafăcute și că în fapt condamnarea sa a fost politică. Cu toate acestea procurorii au susținut că au găsit conturile elvețiene ale familiei Bhutto – Zardari în care fuseseră depuși 740 de milioane de dolari, precum și o reședință în Anglia cumpărată cu 4 milioane de lire sterline.

De asemenea, autoritățile elvețiene au transmis guvernului pakistanez documente prin care se demonstrau acuzațiile de corupție împotriva guvernului și a familiei Bhutto. De altfel, aceștia au fost judecați de către magistrații elvețieni și au fost găsiți vinovați în august 2003 de spălare de bani, au primit o condamnare de 6 luni cu suspendare, obligația de a plăti câte 50.000 de dolari cheltuieli de judecată, precum și 11 milioane de dolari către guvernul pakistanez.

În cazul comerțului cu Polonia, acuzațiile au fost aceleași de luare a unor comisioane ilegale. Scandalul francez legat de aceeași guvernare a fost de amploare datorită faptului că a fost vorba de sume imense de bani folosite pentru înarmarea Pakistanului. Dassault Aviation un distribuitor francez de armament a primit exclusivitatea pentru a înarma Pakistanul, în schimbul unui comision de 5% din întreaga sumă. Opoziția, militarii, elita economică au taxat drastic guvernarea Bhutto.

Musharraf, președinte al statului pakistanez între 2001 și 2008, declara în 1996 că guvernarea Bhutto a fost o eră de rușinoasă democrație. Benazir a plecat în exil în Dubai și Emiratele Arabe Unite împreună cu cei trei copii și mama sa, bolnavă de Alzheimer, soțul său rămânând în închisoare timp de aproape 6 ani. Timp de mai mulți ani, fostul premier a fost urmărit de către Interpol.

Politica externă a guvernărilor Bhutto

Politica externă a Pakistanului a fost marcată de permanentul conflict cu India, de cele trei războaie pentru Kashmir. Războaiele cu India au distrus unitatea și stabilitatea țării. Vecinătatea cu Afganistanul, Iranul, India și China au provocat permanente conflicte. Strategic Pakistanul s-a îndreptat dintru început spre relații bune cu Occidentul și mai ales SUA. Dar această orientare nu i-a adus întotdeauna implicarea și sprijinul american, astfel că dr. Egbal Ahmed, unul dintre marii gânditori politici ai Pakistanului caracteriza relațiile diplomatice dintre SUA și Pakistan ca una dintre soț și amantă, când SUA e în toane bune acordă ajutoare și daruri Pakistanului, când nu, o ignoră, relația fiind temperamentală și instabilă. Guvernul lui Benazir Bhutto a încercat să îmbunătățească această relație.

Începutul îl făcuse în 1963, tatăl său Zulfikar Ali Bhutto (foto sus) care aflat la Washington, după o discuție cu președintele american John F. Kennedy, acesta i-a spus: „dacă ai fi american ai face parte din cabinetul meu”⁴.

Bhutto a dus o politică de deschidere față de Occident și SUA, nu foarte bine primită de către cercurile politice și economice pakistaneze. Educația sa liberală au determinat-o să încerce să deschidă societatea pakistaneză, să adopte valori și atitudini occidentale, să fie tolerantă cu mass-media, chiar atunci când i se aduceau critici, să introducă o schimbare în sistemul educațional pakistanez.

Pe plan extern guvernul Bhutto a încercat să schimbe măcar parțial imaginea Pakistanului, un stat instabil, dominat de dictaturi militare, un stat profund corupt, în care radicalismul islamic era încurajat și înarmat, să dejoace strategia Indiei, care promova ideea că Pakistanul este un stat care exportă terorism⁵. În septembrie 1996, când talibanii au ajuns la putere în Afganistan, guvernul Bhutto, ca și alte guverne ale lumii, nu i-au blamat, crezând că acest grup poate conduce Afganistanul, care nu mai cunoscuse o perioadă de stabilitate dinainte de invazia sovietică (1979).

Relațiile familiei Bhutto cu guvernul Musharraf

După căderea guvernului Bhutto, Benazir a plecat în exil în Dubai și Anglia. Cariera politică îi apunea în grave acuze de corupție. Dar americanii, implicați de zeci de ani în supravegherea regimului pakistanez, nu aveau o alternativă așa că în anul 2007 a reapărut ideea întoarcerii fostului prim-ministru în Pakistan. La insistențele americane, a existat o negociere între Benazir Bhutto și guvernul Musharraf cu privire la o posibilă întoarcere.

Musharraf era acuzat de dictatură militară, de grave încălcări ale regimului democratic, iar Bhutto se lupta în continuare cu gravele acuze de corupție. Astfel, la 1 septembrie 2007, Benazir Bhutto a anunțat că se va întoarce foarte curând în țară, cu intenția de a participa la alegerile din ianuarie 2008. La 17 septembrie 2007, Bhutto a acuzat public aliații regimului generalului Musharraf că refuză reformele democratice și de criza profundă care a cuprins statul. Președintele nu mai putea să candideze pentru un nou mandat. Generalul era deja șef al armatei pakistaneze, iar o minimă separare a puterilor în stat îi interzicea să dețină și funcția de președinte. Musharraf a renunțat temporar la conducerea armatei, urmând ca după câștigarea alegerilor să o facă definitiv.

Ca un act de clemență și democrație, Benazir Bhutto a primit o amnistie cu privire la acuzațiile de corupție. Pervez Musharraf (foto sus) a semnat la 5 octombrie 2007, Ordonanța Reconcilierii Naționale prin care erau amnistiați o serie de lideri politici, cu excepția fostului premier Nawaz Sharif, fiind retrase toate acuzațiile ce planau asupra acestora. Actul lui Musharraf venea cu o zi înainte de alegerile prezidențiale, iar prețul plătit a fost renunțarea la boicotarea alegerilor prezidențiale. Curtea Supremă nu a validat rezultatul alegerilor până nu s-a judecat legalitatea participării lui Musharraf la alegeri, deoarece acesta încă deținea comanda supremă a armatei.

Acasă – drumul spre moarte

După ani de exil petrecuți în Dubai și la Londra, Bhutto s-a întors la Karaci pe 18 octombrie 2007, pentru a participa la campania electorală din ianuarie 2008. În momentul venirii sale au avut loc două atentate, care nu au rănit-o, dar au fost, conform New York Times, 136 de persoane ucise și 450 rănite, inclusiv 50 de gărzi ale PPP care o apărau și 6 polițiști. Bhutto a acuzat guvernul pakistanez de aceste atentate de amploare, dar nu pe președintele Musharraf, căruia i-a scris nominalizând pe câțiva dintre cei pe care-i credea implicați în acest atentat, incluzându-l pe șeful serviciului secret.

La câteva zile după atentat, pe 3 noiembrie 2007, președintele Pervez Musharraf a declarat starea de urgență, Bhutto s-a întors rapid din Dubai, protestând împotriva acestui act care împiedica desfășurarea de alegeri libere.

„Extremiștii au nevoie de dictatură, iar dictatura are nevoie de extremiști”, declara ea. Pe 8 noiembrie 2007, Bhutto a fost arestată la domiciliu, declarând într-un interviu telefonic acordat Radioului Public din SUA: „Am libertate de mișcare în casă. Nu pot ieși afară. Au adus numeroși polițiști pe teritoriul proprietății mele, iar în jurul casei mele sunt 4.000 de polițiști”.

Acest arest a ținut doar o zi, pe 9 noiembrie reprezentantul guvernului pakistanez declara că era liberă să călătorească, să apară în întruniri publice. La sfârșitul lunii noiembrie Benazir Bhutto și-a depus candidatura pentru alegerile parlamentare și a declarat că partidul său PPP va candida pe baza unui program denumit cei cinci E „employment, education, energy, environment, equality” (locuri de muncă, educație, energie, mediu, egalitate).

Alianța sa cu Nawaz Sharif (4 decembrie 2007), fost prim-ministru care fusese silit să fugă în exil timp de mai mulți ani, a fost o lovitură pentru regimul militar. Atentatul care trebuia să o sperie a avut loc pe 8 decembrie 2007, când trei persoane înarmate au pătruns în biroul PPP din Baluchistan împușcând câțiva adepți ai PPP.

Asasinarea lui Benazir Bhutto a avut loc la un miting electoral ținut la 27 decembrie 2007. După ce aceasta a intrat în mașina sa blindată la sfârșitul mitingului, s-a decis să iasă și să salute mulțimea. În acel moment a fost împușcată, iar concomitent a explodat o bombă ce a ucis 20 de persoane. Benazir a murit pe masa de operație. Au existat dispute cu privire la cauza exactă a morții, împușcare în gât sau rupere a gâtului de către trapa mașinii blindate.

Asasinarea lui Benazir Bhutto a fost revendicată de către Al-Qaeda, care declara că fostul prim-ministru era „cea mai prețioasă investiție americană din Pakistan.” Președintele Musharraf a negat oficial vreo implicare în asasinarea lui Benazir Bhutto. Al-Qaeda și o organizație extremistă musulmană au fost responsabile de asasinarea acesteia și a celor 20 de susținători. Asasinarea a provocat o serie de revolte locale, soldate cu alte zeci de victime, iar PPP și-a desemnat următorul lider în persoana fiului lui Benazir, Bilawal Bhutto Zardari care la cei 19 ani ai săi trebuie să-și termine studiile, între timp partidul fiind condus de tatăl acestuia Asif Ali Zardari.

Comunitatea internațională a protestat în fața asasinării liderului pakistanez. Consiliul de Securitate al ONU a condamnat asasinatul, ca și Liga Arabă. Premierul britanic Gordon Brown a declarat: „Benazir Bhutto a fost probabil ucisă de către teroriști, dar să nu lăsăm teroriștii să ucidă și democrația în Pakistan”. Președinți ai statelor europene, președintele SUA, George W. Bush, au protestat împotriva atrocităților și a asasinatului, cerând ca cei vinovați să fie prinși.

În replică, guvernul pakistanez a cerut Scotland Yard-ului să investigheze asasinatul. În acest mod tragic se sfârșea cariera politică dar și viața lui Benazir Bhutto. A ajuns alături de tatăl său între eroii luptei pentru democrație și stabilitate în Pakistan. Fire ambițioasă și voluntară, Benazir Bhutto și-a dorit să devină politicianul providențial pentru țara sa, să fie femeia care a democratizat o societate și o țară care a trăit prea mult timp în miros de sânge și praf de pușcă.

NOTE

1. Christophe Jaffrelot, Le Pakistan, Edition Fayard, 2000, pp. 57 – 81.
2. Benazir Bhutto, l’Antigone du Pakistan, în „Histoire”, decembre 2007, p. 26.
3. Ibidem, p. 27.
4. Francis Robinson, The Cambridge encyclopedia of India, Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka,Nepal, Bhutan ant the Maldives, Cambridge, New York, Port Chesler, Pakistan politics, pp. 215-216.
5. Owen Bennett Jones, Pakistan. Eye of the Storm, Yale University Press, New Haven and London, 2005, p. 121.