Apostolii Epocii de Aur, episodul #5. Ştefan Andrei, diplomatul care a luat numele lui Ceauşescu în deşert
Ştefan Andrei a promovat interesele lui Nicolae Ceauşescu pe toate continentele, din Washington până-n deşertul african. A fost ministru de Externe şi unul dintre oamenii de încredere ai dictatorului – printre puţinii demnitari care ajunseseră la şcoală şi în timpul orelor de curs, nu doar în vizite.
29 martie 1966, Moscova, URSS. Tovarăşi şi prieteni ai sovieticilor de pretutindeni se aşază robotic pe scaunele celui mai ameninţător amfiteatru care s-a văzut de la Sankt Petersburg până la Strâmtoarea Bering. E aglomeraţie şi multă tensiune. Lucrările Congresului al XXIII-lea al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică (PCUS), cea mai înaltă instanţă conducătoare a partidului, sunt declarate deschise.
România se află, fireşte, pe lista lungă a invitaţilor cu obligaţii de aplaudac, iar lider al delegaţiei conformiştilor este Nicolae Ceauşescu, aflat pentru prima dată în calitate de lider al Partidului Comunist Român (PCR) la un eveniment de asemenea anvergură. Până la 8 aprilie, când Congresul va fi ales deja Comitetul Central (CC) şi când Leonid Brejnev îşi va fi reluat titulatura de secretar general al PCUS, devenită tabu după moartea lui Stalin, Ceauşescu n-are timp de chibzuială. Dictatorul român are un singur gând, o singură ambiţie profesională:să se întoarcă acasă cu mai mulţi prieteni decât avea la plecare. E momentul în care trebuie să se folosească mai abil ca niciodată de diplomaţia pe care a-nvăţat-o. Are noroc.
Diplomaţia este şi ea inclusă în delegaţia română:Ştefan Andrei, adjunct al şefului Secţiei Relaţii Externe al CC al PCR, cu un nume mai degrabă neglijabil în nomenclatură, vorbitor de franceză, italiană şi engleză, oricum cunoscător al dinamicii mişcărilor comuniste şi cu relaţii deschise cu tovarăşii din toate ţările, dar uniţi la Moscova, îi îndeplineşte visul lui Ceauşescu. Cu ajutorul diplomatului, dictatorul român are tot felul de întâlniri private cu mai-marii comunişti ai vremii. Pleacă mulţumit de la Congres. De-acum e clar:începuse magistral să-şi construiască imaginea de lider puternic al acelei provincii mai sărace din lagărul socialist, Republica Socialistă România.
Axa Franţa-Spania-Venezuela-Japonia
Pentru Andrei, vizita în URSS are anvergura momentelor care schimbă vieţi. „În delegaţie erau (n.r. – Ioan) Maurer, (n.r. – Alexandru) Drăghici, (n.r. – Paul) Niculescu-Mizil şi ambasadorul nostru la Moscova (n.r. – Nicolae Guină, care-l cunoscuse pe Ceauşescu în lagărul de la Târgu-Jiu, când cei doi erau arestaţi de autorităţile din interbelic). Acolo am fost luat şi eu. Am organizat, de fapt, toate întâlnirile lui Ceauşescu cu diferiţi şefi de delegaţii. S-a întâlnit cu cel puţin 35 de conducători de partide, printre care Waldeck Rochet (secretarul general al Partidului Comunist Francez), Santiago Carillo (secretar general al Partidului Comunist Spaniol), Jesus Faria (secretar general al Partidului Comunist din Venezuela) [...] Acolo, la Moscova, în 1966 a fost lansarea lui Ceauşescu“, explică Andrei în volumul de dialoguri cu istoricul Lavinia Betea „I se spunea Machiavelli. Stăpânul secretelor lui Ceauşescu“. Şi ascensiunea politică a diplomatului este, întrucâtva, decisă în urma performanţelor sale din URSS. Până la urmă, nu e lucru uşor să-l mulţumeşti pe Ceauşescu.
Dar Andrei este un specialist. Numai câteva luni trec şi reuşeşte să se afirme din nou. De această dată, mai departe, în Japonia, unde se afla cu treburi mărunte, prieteneşti. Comuniştii japonezi, aflaţi în minoritate în ţară, află însă că românul avea sarcină se se informeze şi despre ruptura ideologică dintre ei şi tovarăşii chinezi, aşa că îl primesc ca pe un mare diplomat şi-l invită cu pompă la sediul conducerii de partid. Încă un concediu diplomatic de succes. „În ţară, la aeroport, mă aştepta Ghizela Vass (n.r. – longeviva şefă a Secţiei Relaţii Externe):«Andrei, te felicit, ai fost numit primul meu adjunct!» [...] Ceauşescu a zis să mă facă prim-adjunct. In 1966, în aparatul CC erau doi prim-adjuncţi – Ştefan Andrei şi Naş Leon, la Gospodăria de Partid“, îşi aminteşte bărbatul.
