Alexander Graham Bell si inventarea telefonului
Alexander Graham Bell este cunoscut întâi de toate ca fiind inventatorul telefonului. Dar acesta a fost interesat în mai multe domenii ale tehnologiei. A realizat cercetări medicale şi a perfecţionat tehnicile de învăţare a vorbirii destinate persoanelor fără auz. De asemenea, a inventat grafofonul şi fotofonul.
Alexander Graham Bell a fost un audiolog american de origine scoţiană, cunoscut în primul rând cainventatorul telefonului (1876). Timp de două generaţii, familia sa a fost recunoscută ca o autoritate în dicţie şi în corectarea vorbirii, lucrarea Dicţia standard a lui Alexander Melville Bell având aproape 200 de ediţii în limba engleză. Tânărul Bell şi cei doi fraţi ai săi au fost instruiţi să continue profesiunea familiei. Primele sale realizări dedicate persoanelor cu deficienţe de auz şi inventarea telefonului la nici 30 de ani sunt o mărturie a instruirii sale temeinice.
VIAŢA LUI ALEXANDER GRAHAM BELL
Alexander („Graham“ a fost adăugat abia la vârsta de 11 ani) a fost al doilea dintre cei trei fii ai lui Alexander Melville Bell şi ai Elizei Grace Symonds Bell. A învăţat un an la o şcoală privată, doi ani la Liceul Regal din Edinburgh (unde a absolvit la 14 ani) şi a luat parte la câteva cursuri la Universitatea din Edinburgh şi la University College din Londra, însă a primit cea mai mare parte a educaţiei în familie şi ca autodidact. Primul său post a fost la şcoala Dl. Skinner din Elgin, Comitatul Moray, unde a predat copiilor muzică şi dicţiune. În 1864 a devenit masterand rezident la Academia Weston House Elgin, unde a realizat primele studii despre sunet. În această direcţie, Bell şi‑a început o profesie pe care avea să o continue toată viaţa – cea de profesor‑cercetător.
În 1868 a devenit asistentul tatălui său în Londra şi a preluat în totalitate postul de profesor, în vreme ce Bell senior a ţinut cursuri în America. Şocul morţii subite a fratelui său mai mare, cauzată de tuberculoză, boală de care suferea şi fratele său mai mic şi efortul îndatoririlor sale profesionale şi‑au lăsat amprenta asupra tânărului Bell.
Grija pentru singurul fiu rămas în viaţă a determinat familia să se mute în Canada în august 1870, unde, după ce s‑au stabilit lângă Brantford, Ontario, sănătatea lui Bell s‑a îmbunătăţit rapid. În 1871, Bell a petrecut mai multe săptămâni în Boston, ţinând cursuri şi demonstrând eficienţa sistemului propus de tatăl său în cartea Vorbirea vizibilă, publicată în 1866, ca metodă de a‑i învăţa să vorbească pe cei fără auz. Fiecare simbol fonetic indica o poziţie clară a organelor de vorbire, cum ar fi buzele, limba şi vălul palatului şi putea fi folosit de surzi pentru a imita sunetele vorbirii într‑un mod neobişnuit.
Tânărul A. Graham Bell, dornic acum să se afirme, a arătat, utilizând sistemul tatălui său, că vorbirea poate fi predată celor fără auz. Rezultatele sale uimitoare au condus rapid la cercetări aprofundate.
Chiar şi în vacanţele petrecute în casa părinţilor, Bell şi‑a continuat experimentele cu sunetele. În 1872 a deschis o şcoală proprie în Boston pentru instruirea profesorilor care le predau persoanelor fără auz, a editat pamfletul Pionierul vorbirii vizibile (Visible Speech Pioneer) şi a continuat să studieze şi să ţină cursuri. În 1873 a devenit profesor de fiziologie vocală la Universitatea din Boston.
INVENTAREA TELEFONULUI
Chiar dacă nu a avut niciodată abilităţi tehnice, Bell a avut norocul să îl descopere şi să îl inspire pe Thomas Watson, un tânăr mecanic reparator şi creator de modele, care l‑a asistat cu entuziasm în proiectarea unui aparat pentru transmiterea sunetului prin intermediul electricităţii. Lungile lor sesiuni nocturne au început să producă rezultate palpabile. Taţii lui George Sanders şi Mabel Hubbard, doi studenţi surzi pe care i‑a ajutat, au fost suficient de impresionaţi de tânărul profesor încât să îl sprijine financiar în demersul său ştiinţific. Cu toate acestea, în orele de lucru normale, Bell şi Watson erau obligaţi să îndeplinească un program încărcat de cerinţe profesionale.
Sănătatea lui Bell avea să se deterioreze din nou. La 6 aprilie 1875, i s‑a acordat un brevet pentru telegraful multiplu;dar după încă şase luni extenuante de lungi sesiuni nocturne în atelier, respectându‑şi în acelaşi timp programul său profesional zilnic, Bell a trebuit să se întoarcă la casa părinţilor săi din Canada pentru a‑şi îngriji sănătatea.
restul pe Scientia.ro
