„Zorii Revoluţiei Române“ Episodul 6. Vara lui 1989, când comunismul românesc a reuşit

În vara lui 1989, şefii de state din cadrul Pactului de la Varşovia s-au întâlnit la Bucureşti. Ultimul summit anual. Pe agenda de lucru s-au aflat subiecte importante privind situaţia internaţională şi dezarmarea nucleară. Lupta pentru pace continua. Concluziile întâlnirii au îndreptăţit, chiar şi fără o recunoaştere oficială, perspectiva românească asupra soluţionării crizelor şi au subliniat, încă o dată, neînţelegerile româno-maghiare.

Nivelul extins în care Gorbaciov şi ceilalţi parteneri „în strânsă cooperare“ s-au inspirat din iniţiativele româneşti în domeniul politicii externe şi de securitate – prea puţin înţeles în Occident înainte de mijlocul anilor 1980 şi tot mai puternic negat după aceea – a devenit evident la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia, desfăşurată la Bucureşti în perioada 7-8 iulie 1989.

Comunicatul emis în urma acestei reuniuni reliefa succesul înregistrat de România în ultimele trei decenii, în toate domeniile principale ale competiţiei şi confruntării în care fusese angajată. Spre exemplu, toţi membrii Pactului denunţau acum cazuri repetate „de amestec în treburile interne ale altor state şi încercări de destabilizare a lor“, şi susţineau întărirea securităţii europene prin intermediul dezarmării şi prin „reducerea substanţială a forţelor armate, armamentelor şi cheltuielilor militare“. Toţi recunoşteau, în comunicatul oficial, că „nu există modele socialiste universale“ şi că socialismul trebuia „implementat în fiecare ţară în concordanţă cu tradiţiile, condiţiile şi necesităţile sale“. Iar insistenţele anterior singulare ale României privind suveranitatea şi neamestecul în treburile interne erau reiterate acum în apelul la respectarea „realităţilor teritoriale şi politice care s-au conturat, a caracterului inviolabil al frontierelor existente, a suveranităţii şi a dreptului tuturor popoarelor de a-şi decide liber propriul destin“.

Cooperare, dialog şi pace

În loc să insiste pentru o confruntare acerbă cu NATO, aşa cum procedaseră toţi liderii sovietici, inclusiv Gorbaciov, înainte de 1987, comunicatul din 1989 îndemna la acelaşi tip de discuţii directe între NATO şi Pactul de la Varşovia pentru realizarea cărora România ameninţase odinioară cu blocarea reînnoirii Tratatului de la Varşovia. La Bucureşti, toţi membrii Pactului şi-au exprimat susţinerea unanimă pentru „trecerea relaţiilor dintre Pactul de la Varşovia şi Alianţa Nord-Atlantică pe o cale paşnică, stabilind între ele un dialog constructiv pe canale politice şi militare şi transformându-le într-un factor de securitate şi cooperare pe continent“.

Aproape de finalul comunicatului, în ciuda faptului că Moscova şi partenerii „în strânsă cooperare“ încă blocau discutarea propunerilor româneşti de reformă în vederea unei reale împărţiri a puterii în cadrul alianţei, Bucureştiul a izbutit să insereze şi apelul la „consolidarea caracterului politic (mai degrabă decât militar) al Pactului de la Varşovia şi la îmbunătăţirea mecanismului de cooperare internă pe baze democratice“. Şi în vreme ce Moscova dorea să împiedice orice discuţii asupra propunerii, regimul din România a reuşit să exprime necesitatea unei reformări fundamentale a Pactului şi a stabilirii unei egalităţi depline, concretizate prin rotaţia în toate posturile de comandă.

Citeste mai mult: adev.ro/o253rj