William Tell, personaj real sau fictiv?
Pentru că istoricii se bazează mereu pe date certe, unele personaje din legendele și poveștile populare sunt privite cu scepticism de către aceștia. Este și cazul lui William Tell, a cărui existență istorică este incertă.
Acesta ar fi fost un om simplu din Bürglen, în cantonul elvețian Uri, care ar fi trăit la finalul secolului al XIII-lea și la începutul secolului al XIV-lea. Aura sa legendară este legată de abilitățile sale excelente în materie de tir cu arcul, dar și de atitudinea sa față de conducători, în căutarea dreptății.
William Tell (sau Wilhelm Tell) simbolizează lupta pentru libertatea politică și individuală. Potrivit povestirilor populare, acesta a sfidat autoritatea austriacă și drept pedeapsă a fost forțat să țintească un măr așezat pe capul fiului său, punându-i acestuia viața în pericol. Pentru că a amenințat viața guvernatorului, a fost însă arestat. Ulterior, l-ar fi ucis pe guvernator într-o ambuscadă, iar această întâmplare ar fi determinat populația să se ridice împotriva dominației austriece.
Legenda lui William Tell
În anul 1307, William Tell, vânător priceput în utilizarea arbaletei, a trecut pe lângă o piață publică din capitala regională, Altdorf, în Cantonul Uri. A ignorat pălăria imperială fixată în vârful unui stâlp cu câteva luni mai devreme de către Albrecht Gessler, administratorul local al regiunii, un adevărat tiran. Pălăria reprezenta un simbol al autorității imperiale și trebuia absolut venerată de oricine trecea. Pentru că Tell nu a salutat pălăria, i s-a impus teribilul test al mărului. Fructul, așezat pe capul lui Walter, fiul lui Wilhelm, ar fi trebuit să fie lovit de săgeata arbaletei sale.
William Tell a țintit perfect mărul, dar s-a descoperit că acesta avea un plan secundar. Dacă ar fi ratat, avea o a doua săgeată ascunsă în sacou, pregătită pentru a-l ținti pe Gessler. Wilhem a fost arestat și dus cu barca la temnița Küssnacht.
O furtună de pe Lacul celor Patru Cantoane l-a ajutat pe Tell să scape. Ulterior, acesta s-a răzbunat și a reușit să-l omoare pe tiran. Urmând exemplul de curaj al lui William Tell, oamenii s-au răsculat împotriva asupritorilor, determinând eliberarea Elveției - fapt îndeplinit complet la data de 1 august 1308.
Unele informații spun că Tell ar fi participat la Bătălia de la Morgarten, obținând victoria împotriva Habsburgilor în anul 1315. Potrivit poveștile populare, eroul elvețian și-a sacrificat viața pentru a salva o persoană căzută în pârâul Schächen, în anul 1354.
William Tell, dincolo de istorie
Statutul lui William Tell nu a fost alimentat de consemnări istorice clare, de aceea existența sa în realitate este motiv de dispută între cercetători. La începutul anilor 1500 s-a jucat deja prima piesă de teatru inspirată de Tell, denumită Urner Tellspiel (în traducere: Povestea lui Tell din Uri). Mai târziu, în anul 1804, scriitorul și poetul german Friedrich Schiller a descris faptele eroice ale lui William Tell într-o piesă dedicată personalității sale.
În anul 1829, italianul Gioachino Rossini a compus Guglielmo Tell, inspirându-se din drama lui Schiller. Opera compozitorului G. Rossini este foarte importantă pentru poporul elvețian, drept dovadă cornul vechilor autobuze poștale amintea de primele note din lucrarea acestuia.
Industria cinematografică nu este străină de povestea lui William Tell. Legenda sa a determinat realizarea unui film de aventură elvețian din 1960, regizat de Michel Dickoff și Karl Hartl. În anul 2012 s-a lansat filmul William Tell: The Legend, ale cărui filmări au început chiar în România.
Sunt și câteva jocuri video dedicate acestui personaj. Dacă în 1990 apărea pe piață jocul The Legend of William Tell, chiar în 2023 iSoftBet a lansat video slotul William Tell and The Wild Arrows Hold and Win, care completează experiența de divertisment asociată legendarului erou elvețian. Pasionații de sloturi noi pot descoperi așadar o tematică originală, un joc cu rezonanță istorică și legendară.