Rugul Aprins, gruparea ortodoxă care a pus pe jar Securitatea
În februarie 1958, Securitatea declanşează, cu furie, o amplă acţiune de eliminare a unui grup de călugări şi intelectuali membri ai mişcării Rugul Aprins. Primul reţinut avea să fie părintele Alexandru Făgeţeanu, acuzat de apartenenţă la mişcarea legionară.
Supus torturilor, acesta a fost obligat să declare că iniţiatorul mişcării Rugul Aprins, Sandu Tudor, la acea vreme părintele Daniil de la Rarău, avea trecut legionar şi că gruparea din care făcea parte era una „subversivă şi Contrarevoluţionară“. Mai mult, conform acuzaţiilor oficiale din dosarul lotului „Alexandru Teodorescu şi alţii“ (Alexandru Teodorescu era numele din buletin al lui Sandu Tudor), ministrul de Interne Alexandru Drăghici susţinea că există în cadrul Bisericii Ortodoxe Române o conspiraţie legionară care trebuia eradicată imediat. În doar câteva luni, s-au făcut zeci de arestări, iar procesul care a urmat a dus la condamnări grele pentru membrii organizaţiei Rugul Aprins.
În urmă cu 70 de ani, Mănăstirea Antim din Bucureşti devenea centrul spiritualităţii ortodoxe, locul unde un grup de călugări şi intelectuali îşi propuneau să trăiască în spiritul „Rugăciunii lui Iisus“. Devenită populară, gruparea avea să fie desfiinţată brutal de comunişti.
O simplă enumerare numai a unei părţi din lista personalităţilor care au căzut victime prigoanei comuniste în dosarul „Alexandru Teodorescu şi alţii“ este edificatoare pentru a înţelege impactul teribil al arestărilor operate în rândul intelectualilor creştini:Sandu Tudor, Benedict Ghiuş, Roman Braga, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae, Antonie Plămădeală, Alexandru Mirornescu, Şerban Mironescu, Gheorghe Dabija, Vasile Voiculescu.
Săptămâna de rugăciune de la Cernăuţi
Toţi cei enumeraţi mai sus au făcut parte sau au avut legături cu mişcarea „Rugul Aprins al Maicii Domnului“, o organizaţie religioasă ce a funcţionat legal, între 1946 şi 1948, în cadrul Mănăstirii Antim din Bucureşti. De fapt, ideea apariţiei unui astfel de grup, care să-şi dedice viaţa în spiritul „Rugăciunii lui Iisus“, a apărut mai înainte, unul din momentele importante având loc în august 1943, la Cernăuţi.
„Nu cred că ideea Rugului Aprins a apărut la un moment anume, ci pe parcurs. Indubitabil, animatorul a fost poetul şi jurnalistul Sandu Tudor – personalitate pe nedrept neglijată a interbelicului românesc. Cercul său de prieteni s-a structurat încet-încet, preponderent în jurul căutării de ordin spiritual. Bucureştiul interbelic era precum un sat mai mare:marile figuri intelectuale şi spirituale se cunoşteau, aveau relaţii personale civilizate, chiar dacă uneori polemizau în presă. Un prim pas concret a fost făcut în anul 1943, atunci când, la invitaţia Mitropolitului Bucovinei, Tit Simedrea – la rândul său o importantă figură a Bisericii, om de o rafinată cultură – au ajuns la Cernăuţi câteva personalităţi care urmau să conferenţieze, să mediteze împreună timp de o săptămână pe tema misticii creştine. Aceştia erau preotul (pr.) Nicolae M. Popescu, pr. Benedict Ghiuş, Anton Dumitriu, Constantin Noica, Petru Manoliu, Paul Sterian, H. H. Stahl şi Sandu Tudor“, spune Marius Vasileanu, profesor de istorie a religiilor, unul dintre cei mai cunoscuşi cercetători ai istoriei mişcării Rugul Aprins.
Un preot rus, îndrumător spiritual
După momentul Cernăuţi, polul de greutate al acestei mişcări, aflate încă în faza de început, se mută în cadrul Mănăstirii Antim din Bucureşti, unde Sandu Tudor aduce o icoană veche de la Muntele Athos dedicată Rugului Aprins, în jurul căreia se va dezvolta tema viitoarei mişcări. În acea perioadă, prin activitatea neobosită a stareţului Vasile Vasilachi, aşezământul din centrul Capitalei intrase într-un amplu program de restaurare.
Locaşul găzduia peste 40 de călugări, mulţi dintre ei studenţi la Teologie sau lucrători în atelierele de obiecte bisericeşti. Sandu Tudor decide să se implice în proiectul de refacere a aşezământului. „Începând chiar din ianuarie 1945, Sandu Tudor intră în comitetul care îşi propusese restaurarea Mănăstirii Antim. Tot în 1945, Sandu Tudor decide să se retragă ca frate la Mănăstirea Antim, unde va locui în clopotniţă. Aici îşi va aduce legendara sa bibliotecă. Prietenii săi de suflet îl vizitau adesea, astfel încât, urmare a altor întâlniri de ordin cultural care se desfăşurau acolo, ideea conferinţelor săptămânale pe tema misticii creştine apare firesc. Marea lor şansă este că în Duminica Rusaliilor din anul 1945 îl descoperă la Mănăstirea Cernica, prin intermediul pr. Nicodim Bujor, pe pr. Ioan Kulîghin (numit şi Ioan cel Străin), aflat deja în România din decembrie 1943, fiind adăpostit aici, împreună cu Mitropolitul Nicolae al Rostovului, de furia bolşevismului rusesc de pe urma căruia deja pătimiseră. De la acest părinte rus, trăitor cândva la celebra Mănăstire Optina, aveau să afle multe din tainele rugăciunii neîncetate şi ale isihasmului“, spune profesorul Vasileanu.
Primesc binecuvântarea Patriarhului
Întâlnirile de la Mănăstirea Antim încep să aibă loc în mod regulat, în fiecare joi, în biblioteca sau în pridvorul locaşului, iar din februarie 1946, membrii ei îi dau şi o formă organizată. Astfel, un grup format din Sandu Tudor, Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, Gheorghe Dabija, Anton Dumitriu, Paul Sterian, ajutaţi de stareţul Mănăstirii, pr. Vasile Vasilachi, transmite o cerere către Patriarhul Nicodim în care solicită binecuvântarea acestuia pentru funcţionarea grupului „Rugul Aprins al Maicii Domnului“.
„Scopul acestor întâlniri era strict spiritual – nu poate fi asimilat unui cenaclu! – şi apoi cultural, nicidecum politic. Factorul coagulant a fost căutarea mistică ortodoxă. Putem conveni însă că un om cu o intensă viaţă spirituală, conştient asumată, ajunge în timp la o anume luciditate – ceea ce atrage şi implicaţii politice. Astfel de oameni nu pot fi manipulaţi cu uşurinţă, au capacitatea de a sesiza minciuna unui sistem politic precum cel comunist“, spune Marius Vasileanu.
În opinia lui, faptul că la conferinţele Rugului Aprins participau şi luau cuvântul importante personalităţi ale culturii laice laolaltă cu clerici de un ridicat nivel intelectual îi conferă acestui grup un caracter de unicat în ortodoxie. Iată câteva nume ale celor care participau în mod curent la întâlnirile de la Antim:Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Vasile Voiculescu, Olga Greceanu, Ştefan Todiraşcu, Alexandru Duţu, Gheorghe Dabija, Virgil Stancovici ori Paul Sterian, dar şi clerici, precum pr. Vasile Vasilachi, pr. Benedict Ghiuş, pr. Sofian Boghiu, pr. Arsenie Papacioc, pr. Dumitru Stăniloae.
