VIDEO Destinul unui disident controversat. Mai avem nevoie astăzi de Paul Goma?
Lui Paul Goma nu-i lipsea nimic să devină unul dintre cei mai celebri şi mai admiraţi scriitori români contemporani. A fost unul dintre cei mai radicali disidenţi înainte de ’89. Astăzi, statutul său public rămâne unul controvesat. Mai avem nevoie de Paul Goma? A Răspuns la această întrebare joi, de la 11.00, la Adevărul Live, Mariana Sipoş, autorarea volumului „Destinul unui disident:Paul Goma“.
Au trecut mai bine de 25 de ani de prăbuşirea, măcar formală, a regimului comunist şi vor mai trece. Există, încă din 2006, un document oficial, girat de cele mai importante instituţii ale statului, document care nu lasă loc prea multor dubii:comunismul a fost un regim ilegitim şi criminal. Totuşi, în percepţia celor mai mulţi dintre români, comunismul încă rămâne o soluţie pentru problemele contemporane.
Trebuie să acceptăm:pentru cei mai mulţi, în lipsa unei infrastructuri cuprinzătoare a administrării memoriei, comunismul va rămâne un tabu mental şi moral. Un altfel de tabu, în ce priveşte raporarea la trecut, rămâne şi astăzi calitatea de disident sau de opozant a multora dintre cei care s-au exprimat mai mult sau mai puţin public împotriva sistemului. Una dintre aceste persoane este Paul Goma.
Paul Goma a fost unul dintre cei mai radicali disidenţi înainte de ’89. După ’89, de la înălţimea autorităţii etice pe care i-a dat-o atitidinea sa, s-a manifestat ca un critic extrem de sever al contemporanilor săi. Practic, mai nimeni n-a scăpat de acuzaţiile sale. Paul Goma a împărţit, de mai mult ori, România în două tabere.