VIDEO Coreea de Nord vs. Coreea de Sud, un «foc» nestins de mai bine de 60 de ani
În 25 iunie se împlinesc 60 de ani de la războiul dintre cele două Coreei, primul conflict major al Războiului Rece. Tensiunile dintre cele două ţări nu par să se fi terminat nici astăzi, iar izbucnirea unui nou conflict armat între ele pare să fie din ce în ce mai aproape.
În ultimele luni, atât Phenianul, cât şi Seulul s-au criticat reciproc, motivul principal fiind scufundarea în 26 martie a unei nave sud-coreene în urma căreia 46 de marinari şi-au pierdut viaţa.Ancheta internaţională a arătat, în 20 mai, că nord-coreenii au lansat o torpilă spre navă de pe un submarin, însă Phenianul a negat orice implicare şi a lansat ameninţări de război la adresa Seulului."Sunt diplomat şi nu am arme. Dacă membrii Consiliului de Securitate vor adopta un document îndreptat împotriva noastră, care să ne condamne, eu nu voi face nimic. Însă forţele noastre militare vor lua măsurile ce se impun. Dacă acest Consiliu va trece la acţiune, îmi voi pierde slujba. Dar atunci, forţele noastre militare vor avea slujba lor ce trebuie făcută", a afirmat Sin Son Ho, reprezentantul nord-coreean la ONU, în 15 iunie.
Mai citeşte:Coreea de Nord, ţara lui Kim Jong Il
Anterior, la începutul lunii iunie, Coreea de Nord a acuzat SUA şi Coreea de Sud pentru situaţia tensionată din Peninsulă, avertizând că un război ar putea izbucni în orice moment."Situaţia actuală din peninsula Coreeană este atât de gravă încât un război ar putea izbucni în orice moment", a declarat Ri Jang Gon, adjunctul reprezentantului permanent al Coreei de Nord la sediul Naţiunilor Unite din Geneva.Totodată, Phenianul a ameninţat că va distruge megafoanele sud-coreene reinstalate la frontieră, folosite ca armă psihologică. În perioada 1953 – 2004, Phenianul a difuzat prin intermediul megafoanelor şi panourilor luminoase marşuri şi muzică patriotică ce slăveau regimul comunist, în timp de oficialii de la Seul transmiteau discursuri despre democraţie şi libertate, dar şi cântece populare. În 10 mai, guvernul sud-coreean a anunţat reluarea propagandeiSeulul se mobilizează în faţa „baloanelor” PhenianuluiLa rândul ei, Coreea de Sud, sprijinită de SUA şi Japonia, a anunţat o serie de represalii, inclusiv întreruperea schimburilor comerciale.Tensiunile dintre cele două ţări au căpătat accente comice săptămâna trecută, când autorităţile sud-coreene au intrat în alertă, mobilizând trupele armate, după ce au confundat mai multe baloane lansate de copii cu o formaţie de paraşutişti nord-coreeni.
Originile conflictului:Împărţirea CoreeiTensiunile dintre cele două ţări datează de mai bine de 60 de ani şi deriva în special din modul în care au fost divizate celor două state asiatice.Coreea a făcut parte timp de 35 de ani din Japonia imperială. În 1945, după capitularea Japoniei, Peninsula Coreea a fost ocupată de către URSS şi SUA. Armata Roşie, care plănuia să invadeze Mancuria, a ocupat, în vara anului 1945, partea de nord a peninsulei. La rândul lor, trupele americane au intrat în partea de jos. După modelul Germaniei, statul astiatic a fost împărţit în două:partea de nord, aflată sub influenţa sovietică, şi sudul, aflat sub controlul americanilor. Cei doi mari câştigători ai celui de al Doilea Război Mondial, URSS şi SUA au convenit însă că divizarea să fie una temporară, urmând să se revină la vechile graniţe sub conducerea unui guvern naţional.Graniţa dintre cele două a fost stabilită pe paralela de 38 de grade, lucru pe care Stalin l-a acceptat deoarece, chiar dacă lăsa două treimi din populaţie în sud, plasa sub influenţa sovietică şi chineză zona nordică mult mai industrializată. La rândul sau, preşedintele american Harry Truman dorea această graniţă fixă pentru că servea intereselor SUA de a rămâne o putere importantă în Pacific.În partea de nord, sovietici împreună cu chinezii au instalat un guvern comunist, care să servească intereselor lor, suprimând totodată şi o serie de revolte împotriva regimului.Coreea de Nord şi Coreea de Sud, două state distincteUnirea celor două părţi nu a mai fost însă promovată de nimeni, în realitate, astfel că trei ani mai târziu americanii au organizat, în mai 1948, alegeri libere sub tutela ONU. La scurt timp a fost adoptată constituţia, iar la 15 august 1948 a fost proclamată Republica Coreea (sau Coreea de Sud), aflată sub influenţa SUA şi condusă de Syngman Rhee.În replică, sovieticii au proclamat, în 9 septembrie, Republica Populară Democrată Coreeană (sau Coreea de Nord), condusă de un regim comunist în frunte cu Kim Il-Sung.
Mai citeşte:Statele Unite avea planuri să atace nuclear Coreea de NordCrearea celor două state a tensionat relaţiile dintre ele, în contextul în care Coreea de Nord a urmărit să anexeze sub conducerea sa partea de sud.În decembrie, URSS şi-a retras trupele din Nord. Ulterior, Truman, care nu vedea Republica Coreea ca fiind de o importanţă strategică, a ordonat retragerea trupelor americane din sud deoarece nu dorea ca SUA să fie atrase în iminentul conflict.Declanşarea războiului
Retragerea americanilor din Peninsulă a lăsat însă o armată sud-coreeană slab aprovizionată, de numai 16.000 de oameni, în timp ce Phenianul dispunea de mai mult de 150.000 de soldaţi, înarmaţi cu piese de artilerie ultramoderne, de fabricaţie sovietică după modele americane.În aceste condiţii şi pe fondul intensificării tensiunilor, Kim Il – sung a proclamat, în ianuarie 1950, „anul unificării”, având drept scop unirea întregii Coree sub regimul său, trimiţând trupe de-a lungul Paralelei 38. Acesta se baza pe sprijinul lui Stalin care urmărea deschiderea unui nou front în Asia de Est, fără o intervenţie directă. Bazându-se pe afirmaţia secretarului de stat american Dean Acheson, conform căruia „Coreea de Sud nu se află în perimetrul defensiv al SUA”, liderul comunist nord-coreean a declanşat atactul asupra sudului la 25 iunie 1950, asigurându-l pe Stalin că „atacul va fi unul rapid, iar războiul va fi câştigat în trei zile”.La „presiunea” americanilor, Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit de urgenţă şi a aprobat, în absenţa URSS-ului (care în mod surprinzător s-a retras de la discuţii pe motiv că „ONU încă nu a recunoscut China comunistă”) şi a Chinei (era reprezentată doar de ambasador), o intervenţie a Naţiunilor Unite în Peninsulă.
Click aici pentru o galerie foto de excepţie cu imagini terifiante din războiul coreeanPreşedintele american Harry Truman, care a fost forţat să se întoarcă din concediu din cauza izbucnirii războiului, a spus:„Dacă această acţiune ar fi rămas fără replică, ar fi dus la izbucnirea celui de-al Treilea Război Mondial, aşa cum incidente similare (ex. Manciuria – 1931, Etiopia – 1935-1936 sau Austria – 1938) au condus la declanşarea celui de-al doilea război mondial”.Războiul dintre cele două Coreei, pe scurt- 25 iunie 1950 – Coreea de Nord trece Paralela 38 şi atacă Coreea de Sud- 27 iunie – Truman a ordonat trupelor americane să ajute, sub egida ONU, la apărarea teritoriului sud-coreean.- 28 iunie – armata comunistă a lui Kim Il – sung ocupă Seulul
- armata Republicii Coreea, prost echipată şi inferioară din punct de vedere numeric, şi cele patru divizii americane au fost împinse până în vârful Peninsulei Coreene.
- În toamnă, generalul american Douglas MacArthur a preluat ofensiva, iar trupele sale, alcătuite în special din americani, dar şi britanici şi turci, au obţinutvictoria de la Inchon (15 septembrie 1950), tăind liniile de aprovizionare ale nord-coreenilor. Astfel, până la sfârşitul lunii nord-coreeni eliberaseră Seulul şi se retrăseseră pe teritoriul propriu.
- 7 octombrie-Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţia prin care împuternicea forţele Naţiunilor Unite să traverseze paralela 38, să restabilească ordinea şi să organizeze alegeri.- Pentru că trupele occidentale nu au „respectat” avertizarea Chinei comuniste conduse de Mao Zedong (care urmărea încă din vară să intre în conflict), de a nu se apropia de fluviul Yalu (graniţa dintre China şi Coreea), circa 300.000 de „voluntari” chinezi, conduşi de generalul Lin Biao au trecut fluviul în 25 noiembrie, efectuând un atac surpriză asupra trupelor ONU.- Inferioare numeric şi slab echipate, trupele
ONU au început să bată în retragere, iar la începutul lunii ianuarie 1951 armatele comuniste ale Coreei de Sud şi ale Chinei ocupaseră iar Seulul.- După o contraofensivă a forţelor ONU, în martie, Seulul a revenit din nou sub controlul sud-coreean.- Aprilie 1951 – Preşedintele Truman l-a demis pe generalul MacArthur, care pleda pentru o strategie fermă prin care armatele chineze să fie înfrânte. Generalul cerea, printre altele, un atac diversionist al forţelor naţionaliste chineze din Taiwan asupra trupelor comuniste ale Beijingului. Truman a luat decizia demniterii deoarece nu vroia să fie atras în „conspiraţia comunistă” organizată de Moscova.- Iunie 1951 – războiul dintre cele două forţe devenise unul de poziţii, iar comuniştii au venit cu propunerea unui armistiţiu.- Negocierile au început la 10 iulie la Kaesong, în Coreea ded Nord, iar apoi au fost transferate la Panmunjon (în Sud). Negocierile aveau suportul URSS, însă au fost extrem de dure.- Un prim proges în negocieri s-a realizat în noiembrie 1951:s-a convenit linia de armistiţiu frontului care poziţiona Coreea de Sud un pic mai încolo de Paralela 38.- Au apărut probleme legate de schimbul de prizonieri:foarte mulţi dintre cei comunişti nu vroiau să se întoarcă acasă.- Octombrie 1952 – ONU s-a retras de la masa negocierilor după ce comuniştii au refuzat oferta finală de pace, lucru care a dus la reizbucnirea conflictului armat.- Stalin moare în 5 martie, lucru care îi aduce din nou pe beligernaţi la masa tratativelor, în aprilie 1953.- Negocierile sunt îngreunate de refuzul liderului sud coreean, Singham Rhee, de a accepta un armistiţiu cu o Coree divizată, dar şi de intensificarea luptelor.- Războiul se va încheia la 27 iulie 1953 prin semnarea armistiţiului de la Panmunjon între reprezentanţii ONU, cei ai Chinei şi cei ai Coreei de Nord. Liderul sud-coreean nu îl va semna, fiind nemulţumit de menţinerea divizării. - În anii care au urmat Singham Rhee a încercat să convingă noua administraţie de al Washington, condusă de Dwight Eisenhower, să lanseze o invazie comună în Peninsulă pentru a realiza unificarea.
Bilanţul războiului:Circa 3, 7 milioane de morţiPierderile umane în urma războiului au fost considerabile:1, 5 milioane de nord-coreeni, 1, 3 milioane de sud-coreeni (în majoritate civili), 900.000 de chinezi, dar şi 34.000 de americani.Frontiera a rămas cea convenită în 1945 – Paralela de 38 de grade şi o zonă demilitarizată de circa 4 km. Pentru ca Rhee să accepte armistiţiul, Statele Unite au încheiat un acord defensiv cu Coreea de Sud.După război, Phenianul s-a concentrat pe dezvoltarea capacităţilor sale militare, ajungând să in
vestească până la 25% din PIB în facilităţi militare. Totodată a desfăşurat o serie de acţiuni de subminare a puterii Seulului, prin infiltrarea de agenţi înarmaţi (peste 3.600, numai în perioada 1954 – 1992) dar şi a două tentative de asasinare a preşedinţilor sud-coreeni, Park Chung Hee şi Chun Doo Hwan.Deşi economia Nordului a crescut mai repede, în ultimii ani, Coreea de Sud s-a transformat într-o putere economică. Astfel, în timp ce Sudul este una dintre cele mai informatizate ţări din lume, în Coreea de Nord există puţine computere, nu există Internet în afara capitalei Phenian, iar profesorii le predau informatică studenţilor arătându-le imagini fotocopiate după interfaţa computerelor.Pe fondul tensiunilor, căsătoriile dintre nord-coreeni şi cei din sud au fost interzise mult timp.
