Uniunea Sovietică şi bogăţia risipită
Anuarele statistice şi manualele de geografie erau pline despre progresele înregistrate de statul comunist în domeniul economiei şi era la mare concurenţă cu SUA pentru dominaţie mondială. Dacă ne luăm după cifrele publicate, pe hârtie se stătea foarte bine, curgea lapte şi miere.
Producţiile creşteau de la an la an, dar nivelul de trai rămânea scăzut, şi chiar scădea. Propaganda impunea mereu noi reduceri ale consumului în numele eficientizării sistemului socialist. Populaţia strângea din dinţi şi din curea de frica agenţilor poliţiei secrete. Totuşi, lumea comunistă suferea şi avea nevoie de import de tehnologie performantă din Occident pentru a menţine cât de cât calitatea mărfurilor. Oare de ce nu se putea urni lagărul socialist spre prosperitate şi fericire? Simplu. Uniunea Sovietică a fost concepută ca un stat care să răspândească la nivel mondial comunismul cu ajutorul armelor şi, până la dispariţia din 1991, conducătorii au promovat pe faţă sau în taină aceeaşi idee a lui Lenin. Erau oameni morţi din punct de vedere intelectual.
Răspândirea rapidă a comunismului nu se putea face decât cu aviaţia. Mereu apăreau avioane de transport gigantice, aparent civile, dar care puteau să lanseze rapid paraşutişti sau să transporte blindate şi tunuri la mari distanţe. Iosif Stalin a indicat drumul industriei sovietice și tactica RKKA atunci când a lansat în producția de serie bombardierele TB-3, ușor de convertit în transportoare de trupe, nefiind neglijat nici spațiul de pe aripile late.
Podul Berlinului realizat de către forțele aeriene americane a convins conducerea de la Moscova de rămânerea în urmă și de necesitatea trecerii la un nou nivel de dezvoltare. Aparatele Lisunov Li-2 erau copii ale celebrului DC-3, dar erau lente și cu o capacitate mică de transport. Il-12 a ajuns la o capacitate de 32 de persoane, dar motoarele erau tot cu elice. An-12 şi An-24 erau concepute pentru acţiuni la distanţe mai mici şi în câmp tactic. Trebuia ceva mai puternic. A fost lansat în producţie An-22 şi circa 80 de exemplare au fost pregătite pentru ofensiva mondială. Era capabil să transporte 290 de pasageri sau 45 t de echipamente la peste 10.000 km. Era prea puţin cantitativ şi prea lent.
Apare An-124 în 1985, dar este repede depăşit de An-225 în 1988. Era un colos cu o masă maximă de 600 t. A rămas un singur exemplar din cauza costului exorbitant pentru o lume muribundă. Un proiect reuşit a fost Il-76 şi în varianta Il-78 a fost conceput să alimenteze în aer avioanele de vânătoare pentru mărirea razei de acțiune. Un singur aparat putea să ridice între 42 și 60t. Un Il-76 ajungea la o masă de 92, 5 t și consuma numai materiale de calitate.
Răspândirea aparatelor de zbor de mare capacitate a influențat și tehnica blindată. Au fost concepute transportoare de trupe și parașute capabile să permită lansarea mașinilor de luptă de la 8.000 m având la bord tunarul și conducătorul. Blindajele erau realizate din aliaje speciale pe bază de aluminiu. Se înțelege astfel de ce populația nu putea să cumpere un automobil cu caroseria din metale ușoare. Toate mergeau în industria specială. BMD-1 a apărut în 1965, avea 8, 3t și putea fi lansată din avioanele An-22, An-12, Il-76 și An-124. Existau chiar și elicoptere capabile să transporte blindate, celebre fiind modelele Mi-6 și Mi-26. Un Mi-6 lua la bord în generoasele rezervoare 6, 35 t de combustibil. Mi-26 a reprezentat o amplificare a capacității de învăluire pe verticală și putea să transporte 90 de militari sau 20 t de materiale militare. Masa proprie era de 28, 2 t. Modelul a intrat în dotare după 1983, regimul sovietic sperând până în ultima clipă că va putea să extindă lagărul socialist.
Avioanele cereau mult aluminiu de calitate, ceea ce implica un consum ridicat de energie electrică. Setea de energie a dus la apariția unor uriașe hidrocentrale, cum ar fi cea de la Bratsk, lacurile de acumulare înghițind suprafețe imense de terenuri agricole și păduri seculare. Nici localitățile n-au fost iertate și au dispărut în valuri. Hidrocentralele nu erau suficiente și s-a trecut la centralele nucleare. Au fost construite în grabă pentru plutoniu și așa s-a ajuns la dezastrul de la Cernobîl.
Armamentul aviatic a fost oferit cu generozitate statelor ce luptau pentru socialism și existau speranțe că ideologia roșie se va extinde dincolo de barierele ridicate de forțele americane. Astfel, numai în 1965, Vietnamul a primit 82 de aparate de zbor. N-au fost uitați nici consilierii militari.
Tot investind banii în tehnica volantă şi neglijând alte ramuri industriale şi agricultura, colosul sovietic s-a prăbuşit în cele din urmă şi a lăsat în urmă munţi de ruine. Aluminiul și combustibilul de cea mai bună calitate erau consumate în speranța că se va realiza revoluția mondială. Au existat câteva acțiuni uimitoare de transport al echipamentului militar la distanță pe calea aerului. Astfel, au fost aduse trupe cu ocazia invadării Cehoslovaciei în 1968 și a Afganistanului în 1979. Armamentul a fost rapid mutat în Etiopia atunci când Somalia a renunțat la consilierii sovietici. Raportul de forțe s-a modificat imediat în favoarea statului de pe platourile înalte.
Egiptul, Siria, Libia și Irakul primeau tehnică de luptă cu ajutorul cargourilor aeriene. Un avion consuma la o cursă de pasageri până în Cuba 100.000 l de combustibil. Risipa ordonată de birocrația militară și politică nu cunoștea limite raționale.
