Ultimul mesaj al Reginei Maria: „Fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnica printre naţiuni!“

Regina Maria şi-a scris testamentul în 1933, cu cinci ani înainte să închidă ochii pentru totdeauna. Ultimele gânduri ale celei mai iubite regine s-au îndreptat către poporul român pe care l-a iubit toată viaţa. În testament, Regina Maria şi-a exprimat regretul că nu a putut duce la bun sfârşit unele proiecte pe care a dorit să le lase moştenire poporului român.

În iulie 1938, vestea morţii Reginei Maria a îndurerat o ţară întreagă. Primele pagini ale ziarelor au titrat cu litere mari: ”A murit Regina Maria”.”O veste îngrositoare ne-a sguduit pe toţi luni seara. O veste sosită prin radio care, cu toate că era aşteptată din clipită în clipită, ni s-a părut totuşi prea crâncenă, prea dureroasă, prea de tot, fără de milă: vestea morţii Reginei Maria! Neamul românesc aşadar a rămas orfan. Buna şi milostiva lui Regină, frumoasa zână ca din poveşti a Ţării, Ileana Cosânzeana noastră, Maica Răniţilor din Marele Răsboi, Mama Românilor, Mama Ţării, artista de o gingăşie neîntrecută, poeta şi scriitoarea al cărei renume a trecut peste mări şi ţări, Regina Maria a României nu mai este”, scria ”Unirea Poporului” în iulie 1938.

Regina Maria a murit pe 18 iulie 1938, după o lungă perioadă în care se retrăsese din viaţa publică. Cea mai iubită dintre regine şi-a petrecut ultimii ani din viaţă la malul mării şi la poalele munţilor de la  Bran. Maria suferea de cancer şi după ce Carol a chemat mai mulţi specialişti să o consulte, s-a luat decizia trimiterii ei în străinătate. A ajuns, iniţial, la un sanatoriu din Italia şi mai apoi la Dresda, în Germania.

reginSe spune că însuşi Hitler s-ar fi interesat de sănătatea reginei România pe vremea când aceasta se afla internată, în aprilie 1938,  la sanatoriul din Weisser Hirsch, de lânga Dresda. În ciuda eforturilor medicilor germani, boala reginei nu a dat semne de regres. Simţind că i se apropie sfârşitul, regina Maria a cerut să vină în ţară. I-a scris lui Carol şi i-a cerut să facă demersuri pentru aducerea ei pe pământ românesc, pentru că nu voia să moară printre străini. A fost trimisă în ţară cu trenul. Se spune că Hitler i-ar fi pus la dispoziţie un avion, însă starea gravă a bolnavei nu a permis transportul aerian. Şi călătoria cu trenul i-a făcut rău reginei.

După ce a trecut graniţa României, reginei i s-a declanşat o hemoragie violentă. Trenul care o transporta pe regina muribundă a ajuns în gara Sinaia, aşteptat de însuşi regele Carol al II-lea. Maria a fost dusă la Pelişor, unde a fost împărtăşită de Patriarh. La 62 de ani, în după amiaza zilei de 18 iulie 1938, Regina Maria a închis ochii pentru totdeauna. După moarte, trupul reginei Maria a fost expus la Peleş. Aşa cum a cerut, regina a fost îmbrăcată în rochie albă. Pe 21 iulie, sicriul a fost dus la gara Sinaia de unde a plecat către Bucureşti. În capitală, sicriul a fost dus în sala mare a tronului de la Cotroceni. Mii de oameni au ieşit pe străzi în Bucureşti să o plângă pe cea mai iubită dintre regine, în drumul către gara Mogoşaia de unde sicriul a fost transportat la Curtea de Argeş. Pe 24 iulie 1938, regina Maria a fost înmormânată, aşa cum i-a fost dorinţa în cripta în care odihnea şi soţul ei, regele Ferdinand. 

”Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice”

Maria îşi scrisese testamentul încă din 1933, cu cinci ani înainte să moară.  În Scrisoare de adio scrisă către poporul român, cea mai iubită dintre regine şi-a exprimat, pentru ultima dată, dragostea către naţia română: "Ţării mele şi Poporului meu, Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totusi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă înca o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului”.

În ultima scrisoare către naţia pe care a condus-o, Maria a evocat şi primele impresii pe care le-a avut la 17 ani când a păşit pentru prima dată pe pământ românesc :

”Abia implinisem 17 ani când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate, m-am straduit să devin o bună românca. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea”.

Marile regrete ale Reginei Maria

Regina Maria a  murit cu regretul că nu a putut duce la bun sfârşit unele proiecte. A vrut să facă o biserică pe fostul front de la Oneşti şi un cămin la Universitatea din Iaşi, însă greutăţile financiare nu i-au permis să îşi îndeplinească aceste vise. ”Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să inalţ o biserică mica pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru intregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă înca prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori”. 

 Regina a cerut să fie înmormântată la Curtea de Argeş, lângă Ferdinand, dar să îi fie dusă inima la Bacic.  ”Am cerut fiului meu Regele Carol al II-lea ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am clădit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş, lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o”.