Ucraina între armistițiu și revanșă imperială. Ce vrea, de fapt, Kremlinul?
La aproape doi ani de la invazia pe scară largă declanșată în februarie 2022 – continuarea agresiunii începute în 2014 prin anexarea Crimeei și războiul din Donbass – conflictul din Ucraina a intrat într-o fază pe care diplomații o numesc „negociabilă”, iar militarii o consideră încă decisivă. Întâlnirile tripartite SUA–Rusia–Ucraina, desfășurate recent la Abu Dhabi, au alimentat speculațiile privind un posibil armistițiu.
Istoricul Armand Goșu avertizează însă că o pace durabilă este departe: „Nimic nu anunță că negocierile de pace vor avansa și că ne apropiem de o pace durabilă”. În lectura sa, miza Kremlinului depășește cu mult frontierele administrative ale Donețkului sau Luganskului.
Mai mult decât teritorii
În dezbaterea occidentală, accentul cade frecvent pe eventuale concesii teritoriale: retragerea Ucrainei din Donbass, recunoașterea anexărilor sau o „înghețare” a conflictului. Goșu atrage atenția asupra unei erori de perspectivă:
„Vă atrag atenția că nimeni de la Moscova n-a spus că singura problemă care împiedică încheierea păcii este una teritorială. Retragerea armatei ucrainene din Donbass este doar una din pretențiile Rusiei.”
Declarațiile oficialilor ruși confirmă această abordare. Iuri Ușakov, consilier al lui Vladimir Putin, a subliniat că „problema teritorială este importantă, dar multe alte probleme rămân pe ordinea de zi”. Serghei Lavrov a reiterat că poziția Moscovei rămâne cea formulată de Putin în iunie 2024: „denazificare”, „demilitarizare”, statut special pentru limba rusă și pentru Patriarhia Moscovei.
În logica Kremlinului, aceste condiții echivalează cu redefinirea suveranității ucrainene.
„Putin nu vrea doar fâșii de teritorii”
„Putin nu vrea doar fâșii de teritorii din Ucraina, el vrea s-o controleze pe toată”, afirmă tranșant Armand Goșu. „Vrea ca întreaga Ucraină să intre sub controlul Kremlinului. Următoarea etapă, peste câțiva ani sau chiar decenii, va fi anexarea Ucrainei (…) pentru că – ne-a spus Putin – Ucraina nu există.”
Această afirmație nu este o metaforă. În iulie 2021, Vladimir Putin publica eseul „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, în care susținea că Ucraina modernă este o construcție artificială, produs al politicii bolșevice. Discursul său din februarie 2022, anterior invaziei, a reiterat ideea că Ucraina nu are o tradiție statală legitimă separată de Rusia.
În acest cadru ideologic, concesiile teritoriale nu rezolvă problema fundamentală: existența unui stat ucrainean independent și orientat spre Occident, dupa cum mentioneaza si turismistoric.ro
Donbassul istoric și plastilina istoriei
Un alt punct sensibil este definiția „Donbassului”. Goșu avertizează că discuțiile despre cedarea unor procente din regiunea Donețk ignoră faptul că există un „Donbass istoric”, ale cărui granițe depășesc actualele limite administrative.
„Dacă Rusia primește ultimele 20% din Donețk, nu înseamnă că peste ceva timp Putin nu se va întoarce să ceară teritorii din Dnepropetrovsk și Zaporojie. Știți bine că Putin iubește foarte mult istoria. Care e ca o plastilină în mâna lui.”
Invocarea istoriei imperiale – de la Novorossia la mitologia Kievului medieval – a devenit un instrument central al discursului rusesc. Această flexibilitate interpretativă face dificilă stabilirea unor „linii roșii” stabile.
Negocierile și miza suveranității
În scenariile discutate, un eventual acord ar implica tratate paralele între Kiev și Washington, respectiv Moscova și Washington, evitând un document direct ruso-ucrainean. Piesa centrală ar fi SUA, ca garant al securității.
Însă Kremlinul respinge ideea unor garanții NATO pentru Ucraina. Reacțiile nervoase la declarațiile secretarului general al Alianței privind posibila dislocare de trupe occidentale arată că Rusia vede extinderea arhitecturii euro-atlantice drept o amenințare strategică majoră.
Pentru Kiev, problema este existențială: „Important este ca Putin, ca elita moscovită să accepte că există un stat suveran Ucraina”, subliniază Goșu.
Războiul de uzură și constrângerile interne
Pe teren, conflictul rămâne unul de uzură. Estimările occidentale indică pierderi rusești lunare de zeci de mii de militari, în timp ce economia Rusiei resimte efectele sancțiunilor și ale scăderii veniturilor din exportul de energie. Totodată, Ucraina depinde critic de sprijinul militar occidental – sisteme Patriot, muniție, drone – pentru a menține echilibrul pe front.
Goșu consideră că, în eventualitatea unei „pauze”, Putin va urmări să poată declara o victorie internă. Supraviețuirea politică a regimului depinde de această narațiune.
„Cel mai important lucru pentru Putin este să poată declara victoria la finalul acestei faze a războiului.”
Istoria recentă – de la Georgia (2008) la Crimeea (2014) – sugerează că „conflictele înghețate” pot deveni etape intermediare într-o strategie mai amplă.
Diplomație sau tranzacție?
Criticile lui Goșu vizează și abordarea americană: „Administrația Trump tratează războiul din Ucraina ca pe o tranzacție imobiliară.” El avertizează că negocierile necesită expertiză în securitate, descurajare și prevenirea escaladării, nu doar abilități de negociere comercială.
Între timp, atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene și asupra centrelor urbane continuă. Un oraș de milioane de locuitori fără apă, căldură și electricitate, la temperaturi negative, nu este un decor favorabil compromisului diplomatic.
Citeste si De ce insistă Moscova să obțină „gratis” teritoriile necucerite din Donbas
O pace posibilă?
În analiza finală, întrebarea nu este doar cine controlează Donețkul sau Luganskul, ci dacă elita rusă va accepta realitatea post-sovietică: existența unor state independente pe teritoriul fostului imperiu.
„Elita rusească nu acceptă existența unei Ucraine suverane”, afirmă istoricul. Fără o schimbare structurală în cultura strategică a Moscovei, orice acord riscă să fie doar o pauză între două confruntări.
Istoria Europei de Est arată că frontierele nu sunt doar linii pe hartă, ci expresia unor echilibre de putere. Iar în cazul Ucrainei, miza depășește cu mult geografia: este vorba despre modelul de ordine europeană al secolului XXI.
