Tratatul de la Rapallo și înțelegerea secretă dintre Germania și Rusia sovietică
16 aprilie 1922. Germania și Rusia, foștii adversari din timpul Primului Război Mondial, semnau, în orașul italian Rapallo, un tratat prin care fiecare renunța la pretențiile teritoriale și financiare stabilite în 1918 prin Tratatul de la Brest-Litovsk.
Tratatul de la Rapallo marchează, oficial, normalizarea relațiilor dintre Germania și Rusia, care se pun de acord să „coopereze în spiritul bunăvoinței reciproce pentru satisfacerea nevoilor economice”. La prima vedere, nimic nu părea în neregulă cu această înțelegere amiabilă ce respecta spiritul Ligii Națiunilor. În spatele ei se afla însă un acord secret ce-i va permite Germaniei să-și încalce obligațiile impuse prin tratatul de pace de la Versailles. Era primul pas în drumul Germaniei spre remilitarizare ce se va sfârși cu un conflict și mai sângeros decât cel care tocmai se încheiase.
Înțelegerea dintre Germania și Uniunea Sovietică nu este deloc surprinzătoare. Cele două țări luptaseră una împotriva celeilalte în timpul Marelui Război, dar în 1919 ambele se găsesc în tabăra învinșilor. Rusia iese din război după Revoluția din Octombrie, semnează un tratat rușinos (la Brest-Litovsk), iar guvernul său revoluționar nu era recunoscut;de partea cealaltă, Germania e învinsă în război aproape pe ultima sută de metri și este obligată să accepte o pace care, în opinia germanilor, era mai degrabă un dictat. După război, ambele țări au fost izolate diplomatic de către celelalte țări:Germania, ca stat învins, pentru că era considerată unicul vinovat pentru conflagrația mondială și merita, așadar, pedepsită, iar Rusia din cauza regimului său. Ca atare, cele două țări, rupte de restul Europei, nu se puteau baza decât una pe cealaltă.
Tratatul de la Rapallo a fost foarte important pentru Rusia, al cărei guvern sovietic nu fusese recunoscut până atunci de niciun stat. Prin semnarea tratatul, Germania recunoștea guvernul sovietic drept conducerea de drept a Rusiei, scoțând astfel Uniunea Sovietică din izolarea diplomatică în care aceasta se afla din 1918.
Încheierea tratatului germano-sovietic a fost privit scepticism de statele occidentale, dar și de Polonia și statele baltice, situate în cele două state.
Potrivit clauzelor secrete ale tratatului de la Rapallo, Rusia permitea germanilor să-și antreneze soldații pe teritoriul său. În schimb, Germania trimitea în Rusia ofițeri pentru instruirea Armatei Roșii. La prima vedere, Germania pare a fi partea mai avantajată de acest acord. Însă Uniunea Sovietică a tras multe beneficii de pe seama înțelegerii secrete, profitând la maxim de expertiza oferită de ofițerii germani și specialiștii în industria de armament. Asta s-a văzut foarte clar în timpul celui de-Al doilea Război Mondial. Dacă mulți dintre ofițerii sovietici formați sub specialiștii germani nu aveau să apuce războiul, pierind în timpul Marii Terori, progresul din industria de armament avea să-i pregătească pe sovietici pentru lupta împotriva fostului său Aliat.
Comisia Aliată de Control, care trebuia să se asigure că Germania nu încălca clauzele păcii, mai ales pe cele privind armata, nu avea cum să controleze ce făceau germanii pe teritoriul altui stat.
Teoretic, Armata germană era limitată la 100.000 de soldați. Pe hârtie, ea era formată din 24.000 de ofițeri, 38.000 gefreiter(fruntași) și 38.000 de soldați. Germanii au găsit însă modalitatea de a depăși limita impusă la Versailles. Astfel, în Germania au fost înființate mai multe organizații paramilitare precum gărzile patriotice, organizațiile de tineret, patrule de graniță etc. Aceste organizații nu puteau fi controlate de Comisia Aliată, așa că Germania a putut să antreneze ilegal zeci de mii de ofițeri. Acestora li se adaugă oamenii pregătiți în secret în Uniunea Sovietică.
